Un munte de deşeuri de 22 de ori mai mare decât piramida lui Keops otrăveşte aerul şi apele lângă Galaţi

Un munte de deşeuri de 22 de ori mai mare decât piramida lui Keops otrăveşte aerul şi apele lângă Galaţi

Halda de zgură a ArcelorMittal Galaţi. Foto: Adevărul

Halda de zgură a combinatului siderurgic ArcelorMital – unul dintre cele mai mari depozite de deşeuri industriale din Europa – ar fi trebuit închisă, conform acordurilor cu UE, încă din 2014, însă, din considerente economice, va mai fi exploatată până în 2023. Profitul din reciclarea deşeurilor metalice din haldă este estimat la circa 200 de milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

La circa şase kilometri de oraşul Galaţi, pe valea pârâului Mălina, într-un triunghi imaginar format de localităţile Movileni, Şendreni şi Smârdan, se află  una dintre cele mai mari forme artificiale de relief din lume: un munte cu piscuri ce ajung la o sută de metri înălţime (cam cât un bloc cu 20 de etaje), întins pe circa 1,5 milioane de metri pătraţi şi care are un volum de aproape 60 de milioane de tone.

Spre comparaţie, marea piramidă a lui Keops (considerată în prezent cea mai impresionată construcţie făcută de mâna omului, evident, până la apariţia zgârie norilor) are 138 de metri înălţime şi conţine doar aproximativ 2,8 milioane de tone de material, adică de 22 de ori mai puţin decât „marea piramidă” de la Galaţi.

Este de remarcat (dacă tot vorbim despre recorduri) că halda de zgură a combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi – căci despre ea vorbim – e considerată cel mai mare depozit de deşeuri industriale din Europa.

Un raport alarmant

Evaluarea făcută de către autorităţi în perioada 2006-2009 a condus la concluzia că depozitul de deşeuri al combinatului siderurgic gălăţean se înscrie în categoria siturilor cu efecte majore asupra mediului şi, ca urmare, trebuie închis şi neutralizat.


Halda de zgură a ArcelorMittal Galaţi - vedere dintre DN25. Foto: Adevărul

Cercetarea făcută în 2009 de către Cepromin SA Deva - la cererea Ministerului Mediului - consemna că halda nu conţine doar zgură de furnal ci că, de-a lungul timpului, aici se aruncaseră şi cantităţi uriaşe de deşeuri de altă natură (de la fabricile de cocs, de la uzina de oxigen, de la depozitele de carburanţi sau de la instalaţiile hidraulice), având în vedere că până-n 1990 nu exista propriu-zis o legislaţie privind depozitarea deşeurilor industriale periculoase.

Alarmant este că substanţele periculoase pot să ajungă foarte uşor în apele de suprafaţă şi freatice, după cu arată amintita cercetare: „Nu există o impermeabilizare naturală sau artificială a depozitului. Nu există un sistem de drenare pentru colectarea şi tratarea levigatului. Rigolele existente la baza haldei sunt colmatate, deteriorate, întrerupte pe sute de metri. Nu există şanţuri de gardă pentru colectarea apei meteorice”. Evident, din acest punct de vedere, situaţia nu s-a schimbat prea mult între timp.


Aşa se vede zona haldei şi a combinatului prin satelit. Sursa: Google Earth

Conform raportului Cepromin, cele 60 de milioane de tone ale haldei ArcelorMittal înseamnă: zgură de furnal – 47%, zgură de oţelărie – 30%, deşeuri refractare, moloz, neferoase, pulberi – 23%. Tocmai ultima poziţie a fost cea care i-a îngrijorat pe specialişti, căci există suspiciunea că sub sintagmă se ascund şi otrăvuri care, în condiţiile actualei legislaţii, ar fi trebuit să fie neutralizate, depozitarea lor în astfel de halde fiind interzisă. Din păcate, însă, nu se poate da timpul înapoi.

Concluzia experţilor: halda trebuie închisă

Un raport înaintat de Garda  de Mediu Galaţi către Guvern (nr. 1433 din 23 iunie 2009) scoatea în evidenţă faptul că halda este un potenţial pericol pentru locuitorii localităţilor din vecinătate, dar mai ales asupra apelor de suprafaţă.

Documentul atrăgea atenţia, în mod special, asupra transferului de pulberi ca urmare a vântului puternic, dar şi asupra faptului că baza haldei interacţionează cu pânza freatică şi cu râul Mălina, care se varsă apoi în Siret.

Potrivit amintitului raport, din această interacţiune rezultau, în apele din imediata apropiere a haldei, concentraţii foarte mari de substanţe periculoase, astfel: cianuri – 0,392 mg/litru (faţă de un maxim admis de 0,05 mg/litru, deci o depăşire de 850 la sută!); nitraţi – 16,12 mg/litru (faţă de un maxim de 15 mg/l); fenoli – 0,112 mg/l (în loc de 0,1 mg/l); plumb – 0,0161 mg/l (faţă de max. 0,001 mg/l).

Raportul a provocat un imens scandal în perioada respectivă şi a determinat măsuri radicale, dar şi o serie de muşamalizări. „Ni s-a cerut să o lăsăm mai moale cu controalele la combinat, că nu este în interesul nimănui să închidem o fabrică care asigură atât de multe locuri de muncă”, ne-a mărturisit, sub rezerva anonimatului, unul dintre comisarii de Mediu care au participat la acţiunile din acea vreme.


Halda de zgură a ArcelorMittal. Foto: Adevărul.

Una peste alta, procedurile de închidere a haldei au fost accelerate (asta şi sub presiunea UE). Ca urmare, din iulie 2009, ArcelorMittal a încetat să mai ducă deşeurile industriale în vechea locaţie, fiind creat un depozit în care toate reziduurile sunt selectate, neutralizate şi reciclate imediat.

Teoretic, problema s-a rezolvat. Practic, însă, după cum veţi vedea în cele ce urmează, rezolvarea este doar una aparentă, iar riscul de poluare de la vechea haldă de zgură rămâne pe mai departe foarte ridicat.

Cum s-au apucat gălăţenii de minerit

Până prin 2004, activitatea de minerit era o necunoscută în judeţul Galaţi. Pe măsură însă ce s-a aflat că în halda de zgură a combinatului se află cantităţi uriaşe de fier vechi, au apărut „investitorii privaţi” în minerit.

Sute de oameni şi zeci de utilaje au săpat ani în şir la baza haldei de zgură de unde au scos (ilegal) zeci de mii de tone de fier vechi care, via punctele de colectare răspândite peste tot în preajmă, au fost apoi cumpărat de combinat.

În urmă cu câţiva anii, mineritul clandestin era ocupaţie de bază în satul Movileni. Foto: Adevărul.

Exploatarea a provocat numeroase conflicte violente cu agenţii de pază ai combinatului, dar şi câteva accidente mortale, însă nimic nu părea să poată opri goana după profit a celor angrenaţi în „afacere”. Culmea este că deşi furturile (că asta sunt în esenţă) de fier vechi din haldă nu au putut fi stăvilite prin descinderile oamenilor legii, au fost diminuate drastic de un mecanism economic.

În ultimii doi ani, pe fondul scăderii masive a cererii de fier vechi (ArcelorMittal funcţionează, practic, pe baza fierului obţinut  din demolarea instalaţiilor industriale proprii), preţul de pe piaţă a scăzut de la 1-1,2 lei/kg la 0,4-0,5 lei/kg. Practic, mina de la poalele deja secătuite de fier ale haldei a scăzut sub pragul de rentabilitate, iar „mineritul” clandestin a căzut în derizoriu.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre partea de sus a haldei, accesibilă de pe platforma siderurgică, acolo unde colectarea fierului vechi continuă, fiind făcută de firme partenere ale ArcelorMittal.

Asocierea aduce combinatului un profit considerabil, după cum recunoaşte chiar directorul ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo. „Folosim acest fier vechi în loc să cumpărăm minereu de fier proaspăt, lucru care înseamnă o economie pentru noi. În plus, din punct de vedere al mediului, ar fi un păcat să nu refolosim aceste materiale”, a declarat Ribo.

Închisă, dar deschisă

Deşi, teoretic, halda de zgură este închisă din iulie 2009, practic în ea se lucrează de zor, cu sute de muncitori şi de utilaje. Imediat după închiderea la depozitare, autorităţile de Mediu stabileau, prin avizul de mediu nr 37/18.07.2008,  că în iulie 2014 halda ar fi trebuit să arate ca un munte împădurit.
Conform calendarului de operaţiuni stabilit, exploatarea fierului ar fi trebuit să continue în 2009,2010, 2011, 2012 şi 2013, urmând ca în 2014 „muntele” să fie impermeabilizat şi acoperit cu un strat de pământ pe care să se planteze copaci.

Între vorbă şi faptă s-a dovedit, însă, că există o oarecare diferenţă. În februarie 2013 a început un lobby agresiv pe tema eficienţei economice şi a avantajului ecologic al continuării exploatării fierului din haldă. S-au făcut interpelări în Parlament, s-au ţinut discursuri sforăitoare şi, în cele din urmă, termenul convenit cu UE a fost aruncat la gunoi.


Halda de zgură a ArcelorMittal. Foto: Adevărul.

Agenţia pentru Mediu Galaţi a decis să prelungească pe încă zece ani (până în 2023) exploatarea fierului din haldă, argumentând că n-ar exista niciun impediment legal. Astfel, deşi muntele de deşeuri trebuia să devină spaţiu verde, el este răscolit în continuare de zeci de utilaje uriaşe. Deşi în scriptele oficiale problema poluării a fost rezolvată, mineritul de suprafaţă generează mari cantităţi de pulberi (care în zilele vântoase îneacă în praf zonele adiacente),  iar versanţii, neimpermealizaţi, sunt spălaţi de ploi, care cară tot felul de substanţe în apele învecinate.

Desigur, există şi explicaţii ecologice. Potrivit conducerii ArcelorMittal, folosirea fierului vechi reciclat reduce semnificativ emisile poluante faţă de tehnologia clasică în care minereul este „preparat” în vederea folosirii. „Dacă ne raportăm la emisiile poluante pe tona de oţel, rezultă în mod clar că folosirea fierului vechi din haldă înseamnă o poluare mult mai mică”, au precizat surse din administraţia ArcelorMittal.

Potrivit unei estimări făcută de conducerea combinatului gălăţean, în depozitul de zgură s-ar afla peste trei milioane de tone de fier vechi, cu o valoare de piaţă (luând ca reper preţul mediu de achiziţie a materiei prime din piaţa liberă), cuprinsă între 250 şi 300 de milioane de euro.

Cum costurile de exploatare sunt de sub 30% din acest preţ (estimarea a fost făcută de directorul general Bruno Ribo, într-o conferinţă de presă din 2013) rezultă că la final„coşul de gunoi” al combinatului va aduce societăţii un profit de circa 180-200 de milioane de euro.

A polua sau a nu polua?

Chiar dacă argumentaţia conducerii combinatului - cum că utilizarea fierului vechi reciclat scade poluarea - pare corectă, trebuie să luăm în calcul şi faptul că, în acelaşi timp, scad şi costurile de producţie, deci produsul finit este competitiv pe piaţa mondială. Altfel, nu s-ar mai vinde, deci nu s-ar mai produce, caz în care poluarea ar fi exact zero.

„Utilizarea minereului şi a tehnologiei clasice este întradevăr mai poluantă decât cea bazată pe fier vechi. Însă creşterea preţului de cost la tehnologia clasică duce şi la creşterea preţului de desfacere, deci la scăderea dramatică a vânzărilor, până la sistarea producţie. Este o regulă a competitivităţii de care trebuie să ţinem cont atunci când analizăm acest caz”, explică profesorul de economie Aurelian Mihăilă.

În ceea ce priveşte analiza apelor din apropierea haldei (în aval de aceasta, pe albia pârâului Mălina, există un lac - Mălina 2 - cu o suprafaţă de circa 60 de hectare), lucrurile sunt cât se poate de controversate. În actele oficiale nu se ia în calcul calitatea apei de lângă haldă, ci calitatea apei Siretului (în care se scurge pârâul Mălina, atunci când balta se umple în urma topirii zăpezii sau a unor ploi abundente), măsurată la circa 100 de metri mai la vale de deversor, adică după ce chimicalele se dispersează.


Că lucrurile nu sunt tocmai în regulă o demonstrează şi imaginile luate din satelit în zonă (FOTO sus). În partea pe unde pârâul Mălina se varsă (după ce „spală” halda de zgură) în balta Mălina 2 se poate observa o uriaşă pată de culoarea roşiatică, întinsă pe circa patru hectare din suprafaţa bălţii.

Rapoarte de mediu pozitive, taxă de poluare anulată

Această „albire” a poluării apelor are efecte cât se poate de concrete şi asupra bugetului oraşului Galaţi. Până în urmă cu doi ani, ArcelorMittal Galaţi plătea administraţiei publice locale o taxă de poluare de circa două milioane de euro pe an, pentru că polua peste limitele admise de lege.

Cum, însă, în ultimii ani, rapoartele de Mediu s-au îmbunătăţit spectaculos, începând din 2014 conducerea combinatului siderurgic a refuzat plata şi a cerut în instanţă anularea amintitei taxe, iar în iunie 2015 a obţinut câştig de cauză.

Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au stabilit că, prin activitatea desfăşurată, Arcelor Mittal Galaţi nu depăşeşte limitele de poluare impuse de lege şi, prin urmare, nu se impun cheltuieli care să justifice majorarea taxelor legale. Instanţa a anulat în parte HCL nr. 498/21.11.2013 pentru suma de 8.198.927 lei, reprezentând taxă pentru activitatea de metalurgie şi siderurgie aferentă anului 2014.

Expertul judiciar desemnat să stabilească gradul de poluare pe care colosul siderurgic îl are asupra municipiului Galaţi a stabilit că „nu s-au înregistrat depăşiri ale limitelor admise la niciunul dintre indicatorii analizaţi şi, ţinând cont că în 2013 nu s-a înregistrat niciun fenomen de poluare  imputabil haldei de zgură, rezultă că halda de zgură nu a generat niciun impact asupra mediului şi nici asupra stării de confort a populaţiei municipiului Galaţi”.

Interesant este că expertiza judiciară a fost, de fapt, un efect de bumerang împotriva municipalităţii, scoţând la iveală un detaliu pe care puţini îl cunosc, respectiv că învestiţiile în Mediu au scăzut dramatic la Galaţi în ultimii ani.

„Investiţiile de mediu efectuate de Consiliul Local Galaţi în 2014 sunt mai mici de 5,77 ori faţă de anul 2013 (de la 29.741.794 de lei în 2013, la 5.154.347 de lei în 2014), conform datelor oficiale din rapoartele asupra calităţii factorilor de mediu la nivelul judeţului Galaţi pentru 2013 şi 2014, rezultă că nu se impun anumite cheltuieli, care ar justifica majorarea taxelor legale”, a concluzionat expertul.

Între profit şi sănătate, sătenii aleg profitul

Cea mai apropiată localitate de halda de zgură este Movileni, o aşezare cu circa 40 de case, în care marea majoritate a sătenilor trăiesc din fierul vechi furat din halda combinatului. În faţa întrebărilor despre poluare şi efectele ei, oamenii se feresc cu îndârjire să-şi critice „afacerea”, preferând să aprecieze că „dacă n-am murit până acum, n-o să murim nici de-aici înainte”.

Ce-i drept, dacă este să ne raportăm strict la datele oficiale, nu există nicio dovadă că vreun locuitor al satului a decedat din cauza haldei de zgură (cu excepţia celor astupaţi de surpările „minei”), deşi praful dens pe care vântul îl aduce când şi când peste aşezare acoperă totul  - case, garduri, plante - cu o pojghiţă plumburie care ucide orice pată de culoare.

Vă mai recomandăm şi:

Culisele unui jaf de 65 de milioane de euro la Apele Române: prime fără număr pentru angajaţi, sume uriaşe făcute cadou „băieţilor deştepţi” din Energie

Cum au ajuns gangsteri ca-n filme „regii uşilor metalice” din România. O poveste cu arme, răpiri şi milioane de euro furate

Cum a reuşit statul român să falimenteze afacerea unui fermier, deşi Fiscul avea să îi dea omului 1,3 milioane de lei. Răspunsul halucinant al Guvernului 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările