Potop de nereguli la firmele care vând produse cosmetice. Au fost confiscate unghii şi gene false care conţin un aditiv periculos

Potop de nereguli la
firmele care vând produse cosmetice. Au
fost confiscate unghii şi gene false care conţin un aditiv
periculos

Foto: arhivă Adevărul

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au amendat 12 firme care foloseau practici comerciale incorecte. De asemenea, nu exista o informare a consumatorilor privind producătorul, ingredientele, data valabilităţii sau cea de valabilitate de la deschiderea produsului.

În perioada 3-14.02.2020, comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi au efectuat o serie de verificări în ceea ce priveşte modul în care sunt comercializate produsele cosmetice în Tecuci şi Galaţi.

Au fost verificate 20 de firme, controalele soldându-se cu  12 amenzi contravenţionale în valoare de 39.000 de lei si 12 avertismente. S-au oprit de la comercializare temporar  produse în valoare de 2.549 de lei şi definitiv produse în valoare de 2.755 de lei.

Comisarii CJPC Galaţi au constatat numeroase nereguli. Astfel, în zece magazine s-au găsit la comercializare produse cosmetice (rimel, farduri de ochi, rujuri, oje,) expirate. De asemenea, au fost verificate şi testerele puse la dispoziţie pentru consumatori, constatându-se că multe dintre acestea erau expirate sau nu aveau înscrisă data deschiderii.

În plus, nu exista o informare a consumatorilor privind producătorul, ingredientele, data valabilităţii sau data de valabilitate de la deschiderea produsului. Nu în ultimul rând, informaţiile privind instrucţiunile de utilizare sau denumirea produselor nu erau traduse în limba română.

Comisarii CJPC Galaţi au descoperit că mulţi comercianţi foloseau practici comerciale incorecte cum ar fi înscrierea unor avantaje (oferte speciale, „smart price”) fără ca acestea să poată fi probate. De asemenea, s-au găsit la comercializare unghii false şi gene false al căror aditiv are în componenţă dibutyl phtalate, substanţă interzisă ca ingredient în produsele cosmetice.

”Având în vedere perioada ce urmează (8 Martie - Ziua Internaţională a Femeii), recomandăm tuturor consumatorilor să fie vigilenţi la cumpărarea produselor cosmetice. Astfel, trebuie să se asigure că produsul este în termenul de valabilitate sau are simbolul PAO ( cel reprezentând o cutiuţă cu capacul deschis pe care este înscris un număr de luni, timp în care produsul este valabil după desigilare). De asemenea, sfătuim consumatorii să citească toate informaţiile cu privire la recomandările de utilizare a produselor înainte de achiziţionare”, a declarat Carmen Mihaela Tudor, comisarul şef adjunct al CJPC Galaţi.                

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: