Noul proprietar al combinatului de la Galaţi anunţă investiţii de 200 de milioane de euro. Ce alte schimbări s-ar putea produce

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri (stânga), Sanjeev Gupta (centru) şi Dan Nica (europarlamentar) Foto: Valentin Trufaşu
Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri (stânga), Sanjeev Gupta (centru) şi Dan Nica (europarlamentar) Foto: Valentin Trufaşu

Managementul combinatului de la Galaţi va analiza în următoarele 100 de zile situaţia economico-financiară a colosului siderurgic, dar şi starea tehnică a capacităţilor de producţie. Provocările pentru Liberty Steel sunt preţul energiei electrice şi lipsa forţei de muncă calificate.

Sanjeev Gupta, noul proprietar al combinatului de la Galaţi, a anunţat joi, 19 septembrie, la preluarea colosului siderurgic de la ArcelorMittal, investiţii de 200 de milioane de euro în retehnologizare şi o posibilă redeschidere a unor unităţi de producţie, printre care s-ar putea număra furnalul 3, în următorii 4-5 ani. Combinatul de la Galaţi are, în prezent, cel mai mare număr de angajaţi din industria siderurgică din România (7.500 de salariaţi), iar noul management susţine că numărul acestora ar putea creşte, ţinând cont că unitatea de producţie este una dintre cele mai importante deţinute de Liberty Steel şi se doreşte o poziţionare mai bună pe piaţa europeană.

”În următorii cinci ani, vom investi cel puţin 200 de milioane de euro la Galaţi. Ne interesează ca aceste investiţii să fie făcute astfel încât să creştem producţia combinatului de la două la trei milioane de tone de oţel produs pe an, dar vom investi şi în laminorul de benzi la cald pentru a îmbunătăţi calitatea produselor. Avem o înţelegere cu sindicatele locale pentru a menţine cel puţin numărul de salariaţi actual în următorii doi, trei ani. Cu siguranţă, când va creşte producţia, va fi şi o creştere a numărului de angajaţi”, a precizat Jon Bolton, CEO Liberty Steel şi director Global Steel Development în cadrul Liberty House Group.

Preţul energiei electrice, de trei ori mai mare decât în Franţa

Joi, 19 septembrie, a fost inaugurată o linie de tăiere în foi la Laminorul de Benzi la Cald, în valoare de 3,5 milioane de euro. Există însă şi probleme serioase pentru noul management al combinatului de la Galaţi. Preţul energiei electrice din România pentru firmele energofage (mari consumatoare de energie) este cel mai mare din Europa, de trei ori mai mare decât la alte combinate din Franţa sau Germania.

Asta face ca preţul tablei furnizat de combinatul de la Galaţi să fie mult mai mare decât cel livrat de unităţi de producţie din Rusia, Ucraina sau China. La nivelul Uniunii Europene au fost luate o serie de măsuri pentru ca produsele siderurgice din ţările amintite să fie taxate astfel încât să ajungă la un preţ apropiat de cele livrate de ţările europene. În plus, combinatul de la Galaţi va beneficia de o serie de prevederi europene care îi vor permite ca, până în 2020, să poată reprimi o parte din banii viraţi la bugetul de stat sub formă de taxe, urmând ca aceste resurse financiare să fie reinvestite în retehnologizare şi reducere a poluării.

Directorul general al Liberty Galaţi, Bogdan Grecu, şi Sanjeev Gupta FOTO Valentin Trufaşu

liberty steel Galati 6

”Una dintre cele mai mari provocări pe care le vom avea aici, în România, sunt cele legate de energie. România este printre cele mai scumpe ţări din Europa în ceea ce priveşte energia electrică şi gazul natural. Industria noastră este una energointensivă. Acesta va fi principala noastră discuţie cu Guvernul, cum să rezolvăm problema energiei şi cum să fim competitivi în raport cu alte ţări din Europa. Sunt încrezători că vom găsi o soluţie bună la această problemă. Firmele mari consumatoare de energie pot primi înapoi o parte din banii daţi statului sub formă de taxe. Avem o fabrică care produce aluminiu în Franţa, unde plătim o treime din cât plătim în România pentru curentul electric. Diferenţa poate proveni din măsurile pe care Uniunea Europeană le poate acorda industriilor energointensive. Deci, problema este rezolvabilă. Combinatul de la Galaţi este foarte important pentru noi, iar ca să înţelegeţi cât de important, combinatele din Europa şi-au redus producţia în ultimele luni, în timp ce la Galaţi aceasta a crescut. Combinatul are potenţialul de a deveni cel mai important activ din portofoliul Liberty Steel”, a declarat Sanjeev Gupta.

Lipsă acută de forţă de muncă calificată în siderurgie

”Avem probleme în a găsi forţă calificată de muncă, în special dacă vrei să creşti, să te extinzi. Dacă vrem să creştem capacitatea de producţie, va fi o problemă. Media de vârstă în combinatul de la Galaţi este destul de ridicată şi există o rezervă din partea tinerilor să vină către siderurgie. Această problemă nu există doar în România, ci şi în Anglia, Statele Unite şi Australia. Avem un program special demarat în Marea Britanie, când începem să selectăm copii chiar din şcoala primară pentru a crea o nouă generaţie de angajaţi pentru industria siderurgică. Iniţiativa aceasta a fost sprijinită de prinţul Charles, care este sponsorul acestui program, iar recent am lansat o variantă a acestui program şi în Australia. Investim pe termen lung în această industrie, dar în acelaşi timp trebuie să ne asigurăm că vom avea forţă de muncă pe termen lung. Prin urmare, cred că vom crea un program similar şi aici, în România”, a ţinut să precizeze noul patron al combinatului de la Galaţi.

liberty steel Galati 2

Noua linie de tăiere în foi din Laminorul de Benzi la Cald FOTO Valentin Trufaşu

100 de zile de evaluare a combinatului

”Avem nevoie la Galaţi de un investitor care să ofere stabilitate locurilor de muncă. Vom  folosi schema de ajutor de stat prin acea compensare indirectă, care este acceptată de Uniunea Europeană, iar acum lucrăm în cadrul Guvernului, astfel încât să aducem aceste prevederi pentru industria care este consumatoare intens de energie. Combinatul de la Galaţi are o importanţă mare în economia românescă. Un euro invrestit astăzi în siderurgie are cel mai mare potenţial de multiplicare, de peste trei euro, înseamnă locuri de muncă pe orizontală pentru că presupune implicarea a cât mai multe firme mici şi mijlocii româneşti în lanţul lor de aprovizionare. Dacă vor creşte exportul, este o soluţie pentru scăderea deficitului comercial al României şi noi le vom acorda tot sprijinul”, a declarat Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

În următoarele 100 de zile, noul management al combinatului de la Galaţi va analiza afacerea, iar la finalul acestei perioade vor fi luate o serie de decizii legate de investiţiile care se vor face pe platforma siderurgică.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite