Judecătorii de la Tribunalul Galaţi i-au eliberat pe escrocii din gruparea lui „Edi Castravete”

Judecătorii de la Tribunalul Galaţi i-au eliberat pe escrocii din gruparea lui „Edi Castravete”

Imagine de la arestarea escrocilor

Indivizii erau în arest din mai 2009, iar judecătorii au ajuns la concluzia că termenul rezonabil pentru arest preventiv a expirat. Cei cinci membri ai grupării sunt acuzaţi că, în doar trei luni, au ţepuit 39 de firme cu aproape 1,5 milioane de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începutului lui 2012 a fost de bun augur pentru cei cinci inculpaţi dintr-un dosar de înşelăciune care se judecă la Tribunalul Galaţi de mai bine de un an şi jumătate. Judecătorii au decis să îi elibereze pe toţi cinci din arest preventiv. Măsură pe care au înlocuit-o cu cea de a nu părăsi România.

Grosu Ionel, Balaban Sorin, zis „Bulumba", Pohrib Eduard, zis „Edi Castravete" (şeful grupării), Partenie Viorel Mircea, zis „Mişu" sau „Chiorul" şi Păun Viorel fuseseră arestaţi de procurorii DIICOT în mai 2009 şi trimişi ulterior în judecată pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

"Patroni" cu ţeapa-n cont

Mecanismul folosit de escroci este relativ simplu: ei au „cumpărat" o firmă comercială fără datorii la stat sau la bănci - SC Steico Construct SRL Galaţi - iar din pe 23 ianuarie s-au pus pe treabă. Ce fel de trabă ne spun chiar procurorii, în rechizitoriu: „Utilizând nume şi calităţi mincinoase, au indus în eroare reprezentanţii legali ai mai multor societăţi comerciale cu ocazia încheierii şi derulării unor convenţii, în special contracte de vânzare-cumpărare a unor mărfuri, inclusiv prin emiterea unor file CEC fără acoperire, în scopul obţinerii fără drept a unor importante beneficii materiale".

Mai mult decât atât, escrocii au făcut rost şi de un spaţiu în care depozitau pe termen scurt mărfurile procurate în mod fraudulos de la societăţile păgubite, loc de unde, apoi, le redistribuiau spre alte locuri de depozitare, de unde erau revândute.

Mărfurile obţinute prin înşelăciune (în speciale electronice şi electro-casnice) au fost vândute de membrii grupului infracţional la preţuri net inferioare celor de achiziţie (chiar sub jumătate). Evident, banii şi i-au însuşit, iar facturile către furnizori nu le-au achitat niciodată.

Iniţial, procurorii au descoperit 18 firme înşelate, cu o sumă de circa 700.000 de lie, însă pe parcursul procesului lucrurile s-au complicat. În acest moment, nu mai puţin de 39 de societăţi comerciale de pe tot cuprinsul ţării sunt parte civilă în proces, suma revendicatăd e aceste depăşind 1,5 milioane de lei.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările