FOTO Românul care a traversat Pacificul pe o navă cu pânze: „Cei mai apropiaţi «vecini» erau pe staţia orbitală“
0
Adrian Rendiuc (38 de ani) este din Botoşani şi de câţiva ani este stabilit împreună cu familia în Germania, unde scrie software specializat pentru industria auto. Românul are o pasiune specială pentru aventuri extreme, având la activ câteva performanţe de invidiat, printre care şi traversarea Oceanului Pacific, ca simplu marinar la bordul unei nave cu pânze.
Inginerului român Adrian Rendiuc (38 de ani) nu-i place rutina. O spune fără să clipească şi face totul pentru a o învinge. Născut în anul 1980 în Botoşani, într-o familie de ingineri, el şi-a dorit de la bun început să facă lucruri deosebite.
Evident, s-a făcut inginer. În 2005 a terminat Facultatea de Automatizări şi Calculatoare de la Universitatea Politehnică Bucureşti şi, imediat după absolvire, n-a avut dileme existenţiale de rezolvat sabatic, ci s-a angajat la o firmă românescă de software. Apoi, timp de un an, a lucrat ca inginer în Belgia, la Sony NSCE, iar în 2008 a revenit în România, ca Software Project Manager la Renault Technologie.
În 2010 a revenit la primul lui angajator din ţară pentru ca în 2012 să-şi ia inima în dinţi şi să ia calea Germaniei, ca inginer şi apoi şef al unui birou independent de consultanţă în domeniul software pentru industria auto, aflat în zona Karlsruhe. O meserie complicată, avangardistă şi, cu siguranţă, productătoare de multe satisfacţii atât pentru el, cât şi pentru clienţi.
Provocarea lui Jules Verne
Dincolo de faptul că este foarte pasionat şi foarte priceput în meseria lui, Adrian Rendiuc iubeşte foarte mult natura, mişcarea şi, nu în ultimul rând, aventura. Ne-a mărturisit că îi plac oceanele, Delta Dunării şi muntele, deopotrivă, şi că până acum a încercat să exploateze la maximum timpul pe care l-a avut la dispoziţie, chiar dacă, din câte spune, „în epoca aceasta, dacă ziua ar avea 48 de ore, probabil am avea timp să le facem pe toate“.
Să le luăm pe rând, în ordinea dimensiunii aventurii. În 2018, Adrian Rendiuc a reuşit să-şi îndeplinească un vis pe care-l avea încă din copilărie: să traverseze cel mai pustiu dintre oceanele planetare – Pacificul – la bordul unei nave cu pânze.
„Ca mulţi puşti născuţi în comunism, am crescut cu cărţile lui Jules Verne. Marea apare în aproape toate romanele lui, iar din multe ilustraţii răsare o corabie ori un colţ de port. Probabil de atunci s-a născut pasiunea mea pentru navigaţie, o pasiune ce a rămas totuşi latentă până acum trei ani, când am descoperit programa de formare a RYA – Royal Yachting Association –, o programă în care ţelul final este examenul de Yachtmaster Ocean. De aici a pornit incredibila aventură la care am participat“, ne-a povestit Adrian.
Adrian Rendiuc (dreapta) şi Sir Robin Knox-Johnson FOTO Colecţia personală
Condiţiile de bază pentru a putea intra în testele preliminare ale examenului final amintit sunt, însă, ca solicitantul să aibă la activ câteva cursuri (cum ar fi cel de siguranţă marină, dar şi altele) şi să fi participat, ca membru al echipajului, la cel puţin două traversade. Prin „traversadă“ se înţelege traversarea unui ocean planetar la bordul unei nave cu pânze.
În 2016, românul a reuşit să încheie cu succes traversarea Atlanticului, însă adevărata provocare a fost traversarea Pacificului de Nord, în 2018, în cadrul Clipper World Around Race (cursă de mare prestigiu, ce se ţine din doi în doi ani, sub patronajul lui Sir Robin Knox-Johnson, fondatorul ei şi primul om care a reuşit să înconjoare pământul într-o ambarcaţiune cu vele, fără oprire.
„Pentru a fi acceptat, a trebuit să trec printr-o serie de teste şi de interviuri dificile şi să particip la un program special de pregătire. Aş putea să povestesc ore întregi despre acest antrenament“, ne-a mărturisit Adrian.
„Am trăit ziua de 10 aprilie 2018 de două ori“
Startul cursei a avut loc pe 23 martie 2018, în China, la Qingdao, un oraş de care românul nici măcar nu auzise până la înscriere, dar despre care a descoperit, cu surprindere că are o populaţie aproape cât a Londrei.
Poate că ar trebui să ne îmbunătăţim cunoştinţele despre Asia. Sosind pentru prima dată în China, ţara aceasta te copleşeşte. Cu greu poţi crede, privind cu ochii europeanului, viteza cu care se dezvoltă, cu care creşte. Aproape totul este gândit şi realizat la o scară monumentală prin comparaţie cu Europa“, spune Adrian.
Traseul parcurs de cursa peste Pacific FOTO colectia lui Adrian Rendiuc
În ziua startului, oficialităţile din Qingdao au organizat un spectacol grandios, cu defilări si discursuri. Aici, românul a avut şansa să-l întâlnească, chiar înainte de start, pe legendarul Sir Robin Knox-Johnson, fondatorul Clipper Race. „Un om extrem de calm, de echilibrat, ce domina prin simpla lui prezenţă. Extrem de respectat de întreaga echipă de oficiali ce organizează cursa“, îl descrie Adrian.
Ruta cursei este destul de simplă, estimează el. După ce a înconjurat peninsula coreeană, a continuat prin largul coastelor Japoniei şi, după ieşirea din curentul Kuroshio, a mers aproape în linie dreaptă până în Seattle, SUA, locul sosirii. Abia acolo, la data de 21 aprilie, adică după 31 de zile de plutit pe mare, echipajul a pus din nou piciorul pe pământ. Nu vă luaţi după matematica simplă când număraţi zilele, pentru că n-o să vă iasă rezultatul corect.
„Da, sunt 31 de zile, pentru că atunci cand traversezi linia internaţională de schimbare a datei dinspre est spre vest, ai şansa să trăieşti aceeaşi zi încă o dată. Iar la bord am trăit 10 aprilie de două ori“, ne explică Adrian paradoxul.
Când singura soluţie e... dictatura
La bordul navei „CV26“ au fost 19 oameni (Adrian Rendiuc fiind singurul român), dintre care 18 membri ai echipajului şi un responsabil media, care s-a ocupat de filmări, de fotografii, de comunicare. Poate părea un număr mare de oameni la prima vedere, însă dacă îi scazi pe căpitan şi pe secund, mai rămân doar 16 marinari, care au fost distribuiţi în două carturi ce au rămas nemodificate pe durata întregii traversade.
Unul dintre marinari era mereu la bucătărie (prin rotaţie), iar ceilalţi şapte, la posturi. Dintr-odată, numărul nu mai pare aşa mare, mai ales când ai de schimbat vele de sute de kilograme. Soluţia succesului este, surprinzător, un soi de dictatură!
Clipperul CV26 în marş FOTO colecţia lui Adrian Rendiuc
„Dacă pe pământ există democraţie într-o măsură mai mică sau mai mare, pe mare domneşte dictatura deplină. Punct. Altfel e haos. Singurul responsabil pentru tot ce se întâmplă este capitanul şi nu există loc de interpretări. Cât timp ordinele lui sunt corecte, nu le poţi comenta şi trebuie să le execuţi, exact ca în armată“, descrie Adrian „forma de organizare statală“ de pe Clipper.
Deşi poate că vă aşteptaţi la un lup de mare bărbos şi trecut de prima tinereţe, „dictatorul“ navei a fost un căpitan atipic: o tânără englezoaică, pe nume Nikki Henderson, în vârstă de numai 24 de ani, dar cu o experinţă mare în marinărie.
„15-20 de minute pentru o banală vizită la baie“
Pe navă nu-i ca-ntr-o rutină de om normal, cu job şi familie. Timpul este divizat în două carturi de zi de câte 6 ore, între 8.00 şi 20.00 (ceea ce înseamnă că trudeşti pe punte fie între 8.00 şi 14.00, fie între 14.00 şi 18.00), dar şi trei carturi de noapte de câte 4 ore. Adică se poate să fii de cart între 20.00 şi 24.00 şi apoi, după 2-3 ore de somn, între 4.00 şi 8.00. Sau să prinzi „cartul câinelui“, de la 24.00 la 4.00 şi apoi să intri iar de cart, de la 8.00, vreme de 6 ore. Nu-i uşor în niciuna dintre variante.
„Eşti obligat să te trezeşti cu 40 de minute înainte de intrarea în cart şi să fii pe punte complet echipat cu 10 minute înainte de intrarea în cart. Dacă ai «şansa» să fii activ în cartul câinelui, poţi să ajungi să dormi doar 4-5 ore într-un interval de 24 de ore. Timpul în care nu eşti activ este consumat de echipare, dezechipare, mese şi somn. Iar dacă marea este montată şi nava urcă în vânt, totul la bord devine un proiect. Ai nevoie de minimum 15-20 de minute pentru o banală vizită la baie. Pentru a putea rezista ritmului, fiecare minut de somn contează şi ajungi să devii o maşină, să dormi în orice condiţii, indiferent de zgomotele de afară“, descrie Adrian condiţiile din timpul traversadei.
Şi mai e ceva. A fi de cart nu înseamnă să stai pe punte şi să admiri oceanul. Tot timpul e ceva de făcut şi, de regulă, e ceva complicat: timonă , supraveghere de trafic, completarea jurnalului de bord, schimbatul velelor (una are peste 150 de kilograme), repararea lor şi a echipamentelor care se strică (şi se strică!), manevrarea vinciurilor şi, nu în ultimul rând, curăţenia vasului (incluzând baia şi santina).
Adrian Rendiuc reparând o velă ruptă de furtună FOTO Colecţia personală
Între valuri de 15 metri înălţime: „ca nişte munţi cu creste înzăpezite“
Clipping World Around Race este cea mai dură cursă navală de pe glob, iar navele folosite, din clasa Clipper 70, sunt extrem de solid construite. Sunt gândite pentru condiţiile cele mai vitrege şi trec cu brio testul Oceanului Indian de Sud, ori al Pacificului de Nord.
„Nu poţi vorbi de momente periculoase la bordul lor pentru că, dacă respecţi cu stricteţe regulile, pericolul este redus. Însă adrenalina este puternic prezentă în organism, căci o greşeală poate fi foarte repede fatală. Din păcate, în cursa din 2015-2016 tragedia a lovit de două ori, pe aceeaşi barcă. Concluziile investigaţiilor ulterioare au indicat indirect vina spre cei ce şi-au pierdut viaţa“, ne-a povestit Adrian Rendiuc.
De altfel, el recunoaşte că a trăit, la rândul lui, emoţii mari atunci când, într-o noapte, un val uriaş a măturat puntea şi l-a dezechilibrat.
Sosirea de la Seattle (Adrian este al patrulea din dreapta, randul de sus) FOTO colectia lui Adrian Rendiuc
„Din fericire, eram legat în două puncte şi incidentul nu a avut urmări. Însă când am căutat ceasul în buzunarul închis cu scai, nu l-am mai găsit. Valurile pot avea o forţă greu de anticipat, iar pe cele mai mari le-am avut în ziua 21: peste 15 metri înălţime. Peisajul devine hibernal. Eşti înconjurat ca de munţi cu creste înzăpezite, iar nava de 72 de picioare, ce poate pare lungă în port, devine deodată insignifiantă“, îşi aminteşte Adrian.
Plăcinte cu mere după reţeta bunicii
Însă nu au fost doar momente dificile, ci şi multe plăcute. Adrian Rendiuc ne-a povestit, bunăoară, cum a gătit după cină, atunci când a fost bucătar de serviciu, nişte plăcinte cu mere după reţeta bunicii sale de la Botoşani. Evident, au făcut furori. Cum a făcut furori şi ideea unui alt membru al echipajului de a le da celorlalţi, chiar la jumătatea cursei, în pustietatea Pacificului, scrisori de la cei dragi, luate în secret înainte de start.
„Să primeşti o scrisoare de la cineva drag când eşti în mijlocul oceanului, iar cei mai apropiaţi vecini erau pe Staţia Spaţială Internaţională, poate fi un moment foarte special. Dar nimic n-a întrecut a 30-a zi, când am văzut din nou pământul, iar bucuria de a fi reuşit să finalizam cu bine traversada, fără niciun incident major, fără ca nimeni să fie rănit, ne-a copleşit pe toţi“, povesteşte românul.
Adrian este căsătorit, are doi copii – un băiat de 7 ani şi o fetiţă de 1 an – şi se consideră un om norocos. „Generaţia aceasta a mea, acum numită uneori în derâdere a «decreţeilor», a fost mult mai norocoasă decât vrem să recunoaştem. Până la urmă, fiecăruia dintre noi îi este alocată o cuantă de timp. Nu depinde doar de noi ce facem cu acest timp. În generaţia părinţilor mei am întâlnit deseori oameni mult mai valoroşi ca în generaţia mea. Doar că au avut ghinionul unei cuante de timp fără atâtea posibilităţi, fără libertatea pe care acum o găsim atât de normală“, crede Adrian.
Urcare de trei ori până la Omu într-o zi
Adrian Rendiuc este pasionat de aventură şi pe uscat. A fost fascinat mereu de limitele fizice ale corpului uman, de capacitatea de a le depăşi, de a înţelege ce stă de fapt în spatele acestor limite.
„Aproape întotdeauna sunt mai degrabă limitări mentale. Prima mea mare pasiune a fost – şi n-a dispărut – muntele. Merg de mulţi ani în Bucegi la cursa de anduranţă «Bucegi 7.500», pe care am şi reuşit să o termin de câteva ori, chiar dacă este realmente infernală. Să parcurgi principalele poteci din masiv urcând de trei ori la Vârful Omu în doar o zi pare o întreprindere dificilă din punct de vedere fizic. În realitate, este mai curând o încercare mentală şi de organizare a efortului“, ne-a povestit Adrian Redniuc.
Se încarcă comentariile...
