FOTO Cum a ajuns România să găzduiască sediul primei mari instituţii europene. Superbul palat încă există

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sediul Comisiei Europene a Dunării – organizaţie precursoare a Uniunii Europene – a fost stabilit la Galaţi, la sfârşitul secolului XIX. În centrul oraşului, a fost ridicat un palat somptuos, unde timp de un veac au fost luate cele mai importante decizii comerciale şi de transport la nivel mondial.

Pe o stradă liniştită din zona centrală a oraşului Galaţi, ascuns după o impresionantă perdea de brazi, se află un monument istoric cu o poveste fabuloasă. Dacă este să-i luăm în considerare trecutul zbuciumat, întins pe 13 decenii, am putea spune, fără teama de a exagera, că avem de-a face cu unul dintre cele mai importante imobile din istoria modernă a României. 

GALERIE FOTO

A fost prima clădire construită din bani europeni şi, în acelaşi timp, a găzduit timp de mai bine de o jumătate de secol prima instituţie paneuropeană: Comisia Europeană a Dunării (CED), cu alte cuvinte o instituţie precursoare a întregii Uniuni Europene.

Astăzi, puţini mai ştiu că acolo, până în 1948, a fost centrul european al strategiilor pentru transporturi şi că în jur, pe o rază de mai puţin de 500 de metri, existau zeci de consulate şi sute de reprezentanţe ale marilor companii de transporturi şi de comerţ ale lumii. Acum, clădirea găzduieşte Biblioteca „V.A. Urechia“ şi un adevărat tezaur cultural, unic în România.

Galaţiul a luat faţa Vienei şi Budapestei

Alegerea Galaţiului drept sediu al celei mai importante instituţii europene de la acea vreme – prima instituţie care a reunit toate marile puteri şi, după o vreme, aproape toate ţările continentului – a fost destul de surprinzătoare. 

Al doilea oraş ca însemnătate al Principatului Moldovei şi port important în drumul mărfurilor către şi dinspre Marea Neagră, Galaţi era în competiţie cu cosmopolitele Viena şi Budapesta, dar şi cu Brăila vecină, iar delegaţii la Congresul de Pace de la Paris (18/30 martie 1856) au făcut un adevărat slalom diplomatic.

În esenţă, Congresul îşi propunea să reglementeze comerţul pe Dunăre, iar din prima CED a făcut parte câte un reprezentant al celor şase mari puteri: Al Doilea Imperiu Francez, Imperiul Austro-Ungar, Regatul Unit al Marii Britanii, Prusia, Imperiul Rus, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman. 

După cum consemnează istoricul Ştefan Stanciu în volumul „România şi Comisia Europeană a Dunării“, interesele politice şi economice erau uriaşe, căci fiecare dintre puterile amintite îşi dorea să controleze zona de est a Europei şi cursul Dunării.

Prima Comisie Europeană a Dunării FOTO Colecţia BVAU

image

Însă era nevoie ca fluviul să fie amenajat, mai ales în partea dinspre vărsarea în mare, aşa că, iniţial, Comisia Europeană a Dunării ar fi trebuit să funcţioneze doar doi ani, în calitate de administrator al banilor donaţi de statele membre şi de supervizor al investiţiilor. Galaţiul a fost ales pentru că aceea era limita până la care şenalul navigabil putea fi menţinut pentru navele maritime mari, oraşul moldav fiind deja considerat principalul port răsăritean al Europei în comerţul cu cereale. În plus, era şi o variantă de mijloc agreată de ruşi, francezi şi britanici, căci elimina „din joc“ Brăila – susţinută de otomani – şi Viena şi Budapesta – susţinute de austro-ungari.

Pe 4 noiembrie 1856, a avut loc prima şedinţă de constituire. Reprezentanţii statelor membre au fost cazaţi la hoteluri şi în casele familiilor bogate şi influente din Galaţi: de exemplu, după cum scrie Tudose Tatu în „Farul bătrân de la Sulina“, la Antoni Negroponte, consul onorific al SUA. De altfel, în casa acestuia a funcţionat CED în primii ani.

Cine a fost „Părintele Dunării”

În perioada 1856-1872, inginerul-şef al CED a fost Sir Charles A. Hartley, numit pe bună dreptate de istorici Părintele Dunării. Majoritatea lucrărilor faraonice de îndreptare, lărgire şi adâncire a canalului Dunării, de la Galaţi până la Sulina, s-au făcut sub mandatul lui. Când a ajuns la Galaţi, inginerul de 31 de ani avea în spate o carieră fulminantă. 

Sir Charles A. Hartley

La numai 23 de ani, condusese singur un proiect impresionant în portul Plymouth din sudul Angliei, cu ample lucrări de amenajare a cheiurilor, digurilor şi a bazinului portuar. La Plymouth, Hartley şi-a câştigat reputaţia că se încadra mereu cu precizie în devizele estimative pe care le propunea clienţilor săi, reputaţie consolidată la construirea portului Sutton.

În aprilie 1856 a fost angajat de CED, dar în paralel a contribuit şi la realizarea unora dintre cele mai mari şi mai importante căi navigabile ale lumii, inclusiv lucrările iniţiale de la Canalul Suez (1861) şi portul Odesa (1867). 

În 1875, a făcut parte din comitetul autorizat de Congresul SUA pentru a propune şi a raporta lucrările necesare pentru formarea şi menţinerea unui şenal navigabil suficient de adânc pe braţul sudic al deltei fluviului Mississippi. În 1884, guvernul britanic l-a numit membru al comisiei tehnice internaţionale pentru lărgirea Canalului Suez.

Primul sediul propriu al CED, tot la Galaţi

După câţiva ani în care Comisia a funcţionat în diverse imobile închiriate din Galaţi, în 1884, Consiliul Comunal al oraşului aprobă vânzarea către CED a unui teren de pe strada Domnească, în vederea construirii unui sediu administrativ, în răspuns la cererea făcută de generalul Pencovici, delegatul României la CED. Între timp, ca urmare a războaielor balcanice, a Unirii Principatelor Române şi a prăbuşirii Imperiului Otoman, la instituţie aderaseră toate ţările riverane nou-apărute, inclusiv Regatul României.

Afacerea propusă de Eforia Galaţiului pică însă: preţul cerut de Consiliul Comunal a fost considerat exagerat. Aşa că în 1885, CED cumpără un teren pe strada Mihai Bravu nr. 6, cu scopul de a construi un imobil cu dublă funcţionalitate: sediu administrativ şi hotel pentru membrii Comisiei. Terenul e lărgit în martie 1893, când Artur Raffauf, consul şi delegat al Germaniei şi membru al Comitetului Executiv al CED, cumpără un teren alăturat de la localnicul N.V. Theodoru.

Primul sediu al CED, la 1914 FOTO Colecţia BVAU

image

Pe 14 mai 1894 e eliberată autorizaţia de construcţie – dar lucrările deja începuseră din aprilie –, suma investită fiind de 231.000 de franci. Lucrarea a fost realizată de Societatea Română pentru Construcţii şi Lucrări Publice, recepţia palatului făcându-se în 29 aprilie 1896, în prezenţa inginerului şef al CED, Karl Kuhl. Clădirea cu două niveluri găzduia secretariatul general, arhiva, biblioteca, şedinţele plenare şi asigura cazare pentru unii funcţionari.

Distrus de nemţi

Izbucnirea Primului Război Mondial avea să găsească instituţia europeană într-o situaţie complicată. Ca urmare a bombardamentelor germane asupra Galaţiului, între 22 decembrie 1916 şi 1 februarie 1918, sediul secundar oficial al CED – „siège provisoire” – a fost nava de inspecţie Carolus Primus, care a ancorat în portul Odesa. Duiliu Zamfirescu, scriitor şi diplomat, delegatul României, a decis să transporte o parte din arhivă şi din personal, secondat de delegatul Rusiei, Piotr Kartamischev. Ceilalţi delegaţi au părăsit ţara. Drumul şi activitatea la Odesa au fost descrise de cunoscutul scriitor în povestirea „Călătoria în refugiu“.

La bordul acestei nave s-a încheiat Convenţia între CED şi Ministerul Marinei Ruse pentru închirierea de către aceasta din urmă a materialului flotant la un preţ modic şi cu obligaţia de a continua lucrările de întreţinere pe şenalul Sulinei.

Ruinele primului Palat CEd, la 1918 FOTO BVAU

image

Pe 27 septembrie/10 octombrie 1917, somptuoasa clădire e bombardată de germani, fiind distrusă aproape în întregime. Acoperişul şi plafoanele au fost distruse complet, iar pereţii exteriori şi cei interiori au fost extrem de avariaţi. Una dintre explicaţiile bombardamentului distrugător este aceea că la începutul anului 1917 aici se instalase Cartierul General al Armatei Ruse în România.

Paguba a fost estimată de E. Magnussen, inginer rezident al CED, la 1.816.910 franci în aur. În dosarele păstrate de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale din Galaţi există procese verbale cu evaluarea amănunţită a pagubelor, după cum precizează scriitorul şi istoricul Tudose Tatu. O parte dintre bunurile salvate după bombardament se află, în prezent, la Muzeul de Istorie din Galaţi, la Biblioteca „V.A. Urechia“, la Palatul Copiilor şi la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale din Galaţi.

Pentru o perioadă scurtă, de la sfârşitul anului 1918 până în iunie 1919, CED a funcţionat în Palatul Navigaţiei din Galaţi, clădire proiectată de arhitectul Petre Antonescu şi construită pe malul Dunării. În decembrie 1920 s-a încheiat un contract de închiriere a unui imobil pe strada Victor Macri nr. 2 pentru sediul instituţiei, unde Comisia Europeană a Dunării a funcţionat până în 1923.

Comisia Europeană a Dunării, desfiinţată de bolşevici

Începând cu 1920, CED face demersuri repetate pentru reabilitarea imobilului după planurile iniţiale. Ulterior, acestea sunt modificate, din considerente estetice şi funcţionale. Ruinele fostului sediu sunt complet demolate, noua clădire primeşte încă un etaj, iar faţada este îmbogăţită cu un superb fronton.

Între 23 iunie 1922 şi 10 mai 1923, Societatea Română de Întreprinderi din Bucureşti a realizat reconstrucţia din temelie a clădirii, în stil neoclasic, pe trei niveluri, cu subsol şi mansardă, cu zidărie din cărămidă şi fundaţie din piatră, formă care s-a păstrat până în zilele noastre. Reconstrucţia se datorează unei echipe mixte, alcătuită din arhitectul Leon Goué pentru proiectare, Societatea Română de Întreprinderi din Bucureşti, condusă de arhitectul francez Godefroy Teisseir, ajutat de arhitectul român M. Manea.

Simbolurile abundenţei

Pe 13 noiembrie 1923, a avut loc recepţia. Clădirea este descrisă astfel în documentele vremii: „La parter – un hol central mare, flancat de 9 camere unde sunt instalate birourile funcţionarilor şi două toalete; către primul nivel urcarea se face pe o scară de marmură, dispusă central. La etajul I este menţionat un hol central, o sală de conferinţe, o sală de biliard, fumuar, 4 dormitoare, sală de baie, două grupuri sanitare, bucătărie, plus o terasă“.

Palatul din Galaţi al Comisiei Europene a Dunării, în 1931 FOTO BVAU

image

Multe dintre elementele arhitecturale de la 1923 se regăsesc şi în zilele noastre. La intrare, atrag atenţia decoraţiunile metalice ce împodobesc uşa şi frontonul central de deasupra intrării principale, în formă de arc de cerc, unde se pot observa caduceul (simbol al comerţului) şi mănunchiurile de fascii legate la un loc (simbol al puterii). Interiorul este realizat cu elemente de fineţe: se remarcă holul mare de la parter cu stucatură pe pereţi şi tavane, cu coloane aparente, ornamentate cu motive vegetale (frunze de lauri) şi simboluri specifice – ancora, tridentul, cornul abundenţei.

Balustradele sunt cu feronerie sub formă de frunze de acant, monumentala scară interioară este din marmură, iar luminatorul de la primul etaj este o adevărată bijuterie: se întinde pe aproape întreg plafonul unei săli imense de şedinţe – actuala sală „Mihai Eminescu“ a bibliotecii având o porţiune centrală din sticlă transparentă, mărginită de porţiuni semiopace, colorate, împodobite cu frunze de laur din bronz. Practic este asemenea unui vitraliu de foarte mari dimensiuni. Lemnăria este realizată din diferite esenţe, unele rare, iar feroneria este din bronz.

Dotările tehnice de la 1923 erau de înaltă calitate, începând de la băi, bucătării, până la closet, care avea o fosă septică din cărămizi austriece cu ştanţă, prinse fără mortar. Clădirea avea un sistem centralizat de încălzire, printr-o reţea de coloane în pereţi. La demisol, într-o încăpere cu seif, reprezentanţii CED adăposteau valorile. Pe aripa stângă, un lift pentru obiecte leagă subsolul de etajul al doilea.

Declinul CED

În perioada 1935-1937, autorităţile române fac presiuni importante pentru desfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, pe care o considerau o intruziune în treburile interne, iar lucrurile se complică la începutul anului 1938. „Intenţiile revizioniste ale Germaniei includeau şi dreptul de jurisdicţie asupra sectorului maritim al Dunării.

Încă de la 14 noiembrie 1936, statul german a denunţat unilateral regimul internaţional al fluviilor, înscris în tratatele de la Versailles, şi a hotărât să dispună conform propriilor interese de porţiunea acelor căi navigabile declarate internaţionale, dar care se aflau pe teritoriul său“, scrie prof. univ. dr. Arthur Tuluş, în lucrarea „Interese economice şi politice la gurile Dunării între 1936 şi 1940“.

Însă lovitura de graţie se va da în 1948, prin Acordul de la Belgrad, prin care Rusia bolşevică impune desfiinţarea CED, iar sediul de la Galaţi, împreună cu alte importante bunuri patrimoniale, revin statului român. Aproape 20 de ani, imobilul rămâne într-o soartă incertă, însă este bine conservat, fără a fi înregistrate distrugeri majore.

Palatul a rămas bibliotecă publică

Din 1968, palatul CED a devenit sediul Bibliotecii „V.A. Urechia“. De-a lungul timpului, construcţi a suferit unele modificări, cauzate fie de avariile produse de cutremurele din anii 1977, 1986 şi 1991, fie de îmbunătăţirea spaţiului funcţional al bibliotecii. În 2004, imobilul intră pe lista monumentelor istorice. Interesant este că în 2011, clădirea a fost evaluată la 12,8 milioane de lei (circa 4,4 milioane de euro la acea vreme).

Palatul din Galaţi al Comisiei Europene a Dunării în 1976 FOTO BVAU

image

Dincolo de faptul că imobilul păstrează numeroase elemnete arhitecturale din vremea CED, după cum ne-a explicat Corina Emanuela Dobre, managerul bibliotecii, în interior există şi câteva piese de mobilier originale, precum şi un superb candelabru. Biblioteca se poate mândri şi cu patrimoniul propriu, primit de la fondatorul ei, cărturarul unionist V.A. Urechia, cel care a fondat şi Academia Română, de la alţi mari înaintaşi şi dobândit în vremurile moderne.

Printre cele peste 1,1 milioane de volume, biblioteca deţine rarităţi bibliofile precum  cele din „Colecţia daco-romanica“, adusă de Urechia la Galaţi, cea mai însemnată din România, ce conţine peste 320 de titluri editate până la 1700 şi peste 300 de titluri din producţia editorială a anilor 1701-1800. Colecţiile speciale ale Bibliotecii conservă 12 incunabule, tipărituri preţioase datând din faza de „leagăn“ a tiparului, precum şi 14 ediţii Elzevir, cel mai vechi datând din 1599, „Lycophron Chalcidensis Alexandra: Poema obscurum“.

Palatul din Galaţi al Comisiei Europene a Dunării în prezent FOTO BVAU

image

Cea mai veche tipăritură este incunabulul „De consolatione theologiae“ de Johannes de Tambaco, imprimat la Strasbourg în jurul anului 1472. Din categoria stampelor, cea mai valoroasă achiziţie realizată de V.A. Urechia este un exemplar al celebrei colecţii „Culegere de 85 de stampe originale“, cuprinzând tiraje executate la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în atelierul editorului francez Pierre François Basan, în mâinile căruia ajunseseră plăcile gravate în bronz de Rembrandt şi ucenicii săi. Preţiosul album este unicat în România şi este evaluat neoficial la circa 5 milioane de euro.

Însă mândria de a funcţiona într-o clădire-simbol a Europei rămâne un avantaj, spune managerul bibliotecii: „Suntem onoraţi că Biblioteca Judeţeană îşi are sediul într-o clădire monument istoric, emblematică, de care mulţi dintre gălăţeni sunt îndrăgostiţi. Suntem totodată şi responsabili de păstrarea şi protejarea acestor valori, dar şi de promovarea lor. Consiliul Judeţean Galaţi, în subordinea căruia se află Biblioteca Judeţeană, are în lucru un proiect de peste 1,5 milioane de euro, pentru restaurarea şi revitalizarea clădirii-monument, în cadrul căruia Biblioteca este partener. Proiectul este depus pentru finanţare în cadrul Programului RO-CULTURA“.

Vă mai recomandăm şi:

FOTO Istoria de poveste a palatului „conţilor de Roma“. În locul aproape uitat din inima Bărăganului petreceau cândva marii aristocraţi ai Europei

Povestea singurului român care a fost propus să devină rege al Bulgariei. Era născut dintr-un mariaj controversat dintre doi duşmani de moarte

Cuibuşorul de nebunii al aristocraţiei româneşti. Povestea palatului de la ţară care a găzduit regi, miniştri şi magnaţi

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite