Faimosul compozitor rus Serghei Rahmaninov, descendent al lui Ştefan cel Mare. Teoria genealogică înfierbântă încă minţile istoricilor

Faimosul compozitor rus Serghei Rahmaninov, descendent al lui Ştefan cel Mare. Teoria genealogică înfierbântă încă minţile istoricilor

Ştefan cel Mare şi Serghei Rahmaninov

Numeroase surse ruseşti şi basarabene indică o genealogie destul de convingătoare legată de faptul că neamul Rahmaninovilor se trage din cel al lui Ştefan cel Mare. Există însă şi surse care lasă de înţeles că la mijloc ar fi o mistificare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Puţină lume ştie, însă neamul rusesc Rahmaninov, care l-a dat lumii pe strălucitul compozitor Serghei Vasilievici Rahmaninov, îşi revendică originile din marele domnitor român Ştefan cel Mare. 

Informaţia este confirmată de mai multe surse istorice, însă niciuna nu este sută la sută credibilă, existând şi ipoteza că Rahmaninovii au încercat, undeva în secolele XVII şi XVIII, să-şi „fabrice” o genealogie cu rădăcini princiare.

Cel puţin doi dintre copiii lui Ştefan cel Mare au trăit la Moscova

Una dintre cele mai interesante lucrări despre descendenţa Rahmaninovilor din Şetefan cel Mare îi aparţine academicianului basarabean  Aurelian Dănilă. Reputatul profesor din Republica Moldova a publicat în 2013 un studiu legat de această chestiune, ajungând la concluzia că filiaţia este cât se poate de credibilă.

El pleacă de la situaţia matrimonială a domnitorului (una foarte complicată de altfel) şi merge pe firul logicii până când urmaşii acestuia ajung la Moscova. Sursele principale de inspiraţie ale studiului sunt datele publicate în 1895 de matematicianul rus Ivan I. Rahmaninov, profesor şi rector al Universităţii „Sf. Vladimir” din Kiev, dar şi o adeverinţă eliberată de oficialităţile din Tambov, prin care era certificată descendenţa nobiliară a lui Serghei Rahmaninov.


Prima pagină a cronicii Romanovilor.

„Se ştie că, fiind căsătorit de trei ori, Ştefan cel Mare a avut copii cu fiecare soţie, dar, în paralel, şi odrasle nelegitime. Prima nevastă, Evdochia, fiica cneazului de Kiev Simion Olelkovici, îl naşte în 1464 pe Alexandru, iar în 1466 – pe Elena, care va deveni cneaghină a Moscovei. Cea de-a doua soţie, Maria de Mangop, naşte trei copii: Bogdan, Iliaş şi Petru. Primii doi aveau să moară la o vârstă fragedă (despre Petru se mai spune că ar fi fost nelegitim)”, scrie Aurelian Dănilă.

„În 1478 domnitorul Moldovei se căsătoreşte pentru a treia oară. Soţie îi devine Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos, voievodul Munteniei. În 1481 se naşte Bogdan-Vlad care moşteneşte, în 1504, scaunul domnesc şi devine cunoscut sub numele de Bogdan cel Orb. Bogdan-Vlad a avut o soră, Maria”, continuă lucrarea, care ajunge apoi la punctul culminant.


Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei.

„Din alte legături sentimentale se mai cunosc Petru Rareş (devenit ulterior domnitor), două fete măritate cu nobili din Polonia şi un fiu, Ion, născut dintr-o rusoaică (?), pe nume Marusea. Anume acest Ion, în 1490 (se mai presupune şi 1491), vine cu doi feciori ai săi, Vasile şi Ion, la Moscova, la sora lui Elena, care era căsătorită deja de câţiva ani cu Ivan cel Tânăr, fiul ţarului Ivan Vasilievici”, destăinuie academicianul Aurelian Dănilă.

Povestea este afirmată şi în dicţionarul enciclopedic al lui Brokgauz şi Efron din 1890: „Rahmaninov – dinastie aristocratică care-şi duce neamul din dinastia domnitorilor moldoveni Muşatini”.

„Pista” Elena Vasilievna (Olea Voloşina) pică la testul istorie

Ipoteza cum că Rahmaninovii s-ar trage din Elena, fiica lui Ştefan cel Mare, pică însă la testul istoriei.

„Trista istorie a Elenei se cunoaşte, amintim doar că după moartea prematură a soţului ei, Ivan cel Tânăr, Dimitrie, fiul Elenei şi nepotul lui Ivan al III-lea şi al lui Ştefan cel Mare, devine moştenitor al tronului. Însă după a doua căsătorie a lui Ivan Vasilievici cu grecoaica Sofia Paleologu şi naşterea feciorului Vasilii, dar şi în urma intrigilor de la curte, Elena va muri în închisoare în 1502, iar peste şapte ani, în vârsta de 25 de ani, se va despărţi de cei vii şi fiul ei, Dimitrie (există o versiune cum că ar fi fost otrăvit de grecoaică)”, scrie Aurelian Dănilă.

Aşadar, linia de sânge a Elenei Vasilivna (sau Voloşina, după alte surse) se stinge aici, căci nu sunt cunoscuţi alţi urmaşi ai acesteia sau ai fiului ei Dimitrie.

Emigrantul clandestin Ion al lui Ştefan

Sosirea lui Ion, fiul lui Ştefan cel Mare, la Moscova este un alt episod controversat, care conţine aspecte neclare. Se pare că el a intrat în Rusia clandestin, fără a avea permisiunea ţarului. În vremea aceea (1483, după Ivan I. Rahmaninov), funcţiona încă o lege emisă de Ivan al III-lea, potrivit căreia un străin putea intra în Moscova numai dacă era posesorul unui document special.


Arborele genealogic al neamului Rahmaninov.

„Supărarea lui Ivan Vasilievici a fost mare, drept urmare fiind trimiterea lui Ion în oraşul Uglici, unde locuia fratele suveranului, Andrei Vasilievici. Aici, în Uglici, oaspetele moldovean, devenit în scurt timp Ivan (prin rusificarea numelui), dobândeşte porecla Vecin şi se stabileşte cu cei doi feciori ai lui”, scrie Aurelian Dănilă.

Există însă şi o altă versiune, cuprinsă în lucrarea din 1895 a lui Ivan Rahmanivov. Potrivit acestuia, porecla de „Vecin” provine dintr-o discuţie pe care a purtat-o domnitorul Moldovei cu feciorii săi în timpul împărţirii unei moşii. Când Ion întrebase cam pe unde sunt pământurile repartizate lui, Ştefan cel Mare ar fi spus că el, Ion, va fi vecin cu Bogdan. De atunci Ion purta porecla de „Vecin”, cu care a ajuns, se pare, în Rusia.

Interesant este că Andrei Vasilievici, fratele ţarului, l-a primit pe moldovean foarte binevoitor (având în vedere că fusese exilat în calitate de emigrant ilegal), oferindu-i câteva sate, moşii, care ulterior au fost înscrise ca proprietate a Rahmaninovilor.

Numele feciorilor lui Ion, rusificate

Feciorii lui Ivan Vecin erau porecliţi „Voloh” (Ion în Rusia devenise, ca şi tatăl său, Ivan) şi „Rahman” (Vasile). Evident, porecla „Voloh” (Valahu) venea de la Valahia. Însă cum a ajuns Vasile să fie numit Rahman, este un mic mister.

„Am putea fi de acord cu presupunerea unuia dintre reprezentanţii familiei Rahmaninov, care afirmă că rahman sau rahmanin, după dicţionarul lui Dal, ar însemna în unele regiuni ale Rusiei – vesel, vorbăreţ, în alte localităţi – bun la inimă”, scrie Aurelian Dănilă.

Cert însă este că de la acest Vasile Rahman, nepotul direct al domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare, porneşte arborele genealogic al Rahmaninovilor, aşa cum este el prezentat ulterior, de-a lungul a mai bine de cinci secole. În registrul genealogic al timpului se menţionează, printre altele, că până în 1751 pe stema de familie a Rahmaninovilor era zugrăvit un cap de taur – stema statului moldav.

Prigoniţi, acceptaţi, asimilaţi

Odată cu venirea pe tronul de la Mocova a lui Vasilii al III-lea, feciorul lui Ivan Vasilievici şi al Sofiei Paleologu, situaţia Rahmaninovilor se complică.  Se crede că marele cneaz îi ţinea pe aceştia în mod intenţionat mai departe de Moscova şi sub o supraveghere specială, ca să nu apară cumva prin preajma curţii rude de-ale fostei ţarevne Elena şi ale fiului ei, Dimitrie.


Ivan cel Groaznic.

După moartea lui Vasilii al III-lea, în statul rus începe o perioadă de incertitudine provocată de diverse intrigi, răstimp în care Rahmaninovii rămân în exilul impus de ţari. Încet-încet, ei îşi diluează pretenţiile domneşti şi se transformă în nişte intelectuali de provincie care se fixează definitiv la Uglici. Începe o lungă perioadă în care Rahmaninovii  devin stâlpi de nădejede ai sistemului militar rus.

Cariera militară a început chiar de la Vasile, poreclit „rahman”, au urmat Andrei şi Ivan, cel din urmă făcându-şi slujba cu mult succes în Kiev. Pe parcursul anilor, numeroşi Rahmaninovi, discipoli ai celor amintiţi, şi-au făcut serviciul militar în calitate de ofiţeri superiori, alţii trecând în retragere şi devenind apoi chiar voievozi. În genealogia familiei sunt amintiţi mari şefi de oşti precum Dei Ivanovici, Nazar Mihailovici, Fiodor Timofeevici sau Anisim Grigorievici.

Primind moşii drept răsplată „pentru serviciul sârguincios”, dar şi „pentru devotamentul pentru ţar şi Patrie”, Rahmaninovii puteau fi întâlniţi pe la mijlocul secolului al XVIII-lea în Reazan, Voronej, Kursk, Tambov şi în alte regiuni ale Rusiei.

Există printre ei chiar şi o serie de oameni care au influenţat în mod istoria Rusiei. Sunt de amintit aici fraţii Fiodor şi Gherasim Rahmaninov, care au participat activ la înfăptuirea loviturii de stat din 24-25 noiembrie 1741, în urma căreia tronul Rusiei a fost ocupat de Elizaveta Petrovna.

„Împărăteasa n-a ezitat să le mulţumească devotaţilor soldaţi, avansându-i în grad, dându-le noi moşii şi declarându-i printr-un ukaz special nobili superiori ai Curţii – titlul cu drept de moştenire şi pentru copiii acestora, dar şi pentru cei ce urmau să se nască din neamul lor”, consemnează Aurelian Dănilă.

Cărturarii neamului Rahmaninov

Una dintre cele mai interesante figuri din neamul Rahmaninov este, fără îndoială profesorul Ivan I. Rahmaninov, cel ce avea să lase celebra genealogie scrisă a familiei.


Serghei Rahmaninov.

În 1856, tânărului savant Ivan Rahmaninov i se conferă gradul de doctor în studii matematice şi astronomice, în urma susţinerii disertaţiei cu tema „Baza teoriei mişcării relative”.  Este ales decan al Facultăţii de fizică şi matematică a Universităţii din Kiev, prorector, iar în 1881 devine rector al acestei instituţii. Autor a mai multor lucrări ştiinţifice, Ivan Rahmaninov a fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale timpului.

Foarte interesantă este şi povestea lui Ivan G. Rahmaninov, fiul complotistului Gherasim, care a fost proprietarul uneia dintre cel mai importante tipografii din Rusia. Începând cu 1790, Ivan Gherasimovici Rahmaninov a tipărit numeroase lucrări ale lui Mersier, Miller, ale altor enciclopedişti progresişti. Era personal cunoscut cu I.A. Krâlov şi G.R. Derjavin, dar şi apreciat de aceştia ca „un foarte bun literat”. Într-un timp, Ivan Andreevici Krâlov edita împreună cu I.G. Rahmaninov jurnalul „Politica duhov”.

Fiind obsedat de filosofia lui Voltaire (un revoluţionar la modă în Europa acelor vremuri) I.G. Rahmaninov publică o lucrare - „Toate operele, până acum netraduse în limba rusă, ale domnului Voltaire” – de la care începe un scandal care se încheie cu distrugerea tipografiei şi arderea exemplarelor care mai rămaseră în depozit. Ordinul venise direct de la ţarina Ecaterina a II-a.

„Revoluţia franceză şi executarea regelui Ludovic al XVI-lea au creat un mare disconfort la curţile europene. Şi Ecaterina a II-a, liberală până la acel eveniment istoric, susţinătoare a tot ce era nou în ştiinţă şi literatură, de data aceasta, speriată de unii prieteni ai lui I. Rahmaninov, a ordonat ca tot ce este editat în Kazinka din creaţia lui Voltaire sau a altor francezi, să fie distrus”, scrie  academicianul Aurelian Dănilă.

Filiaţia talentului muzical

Un alt fiu al lui Gherasim Rahmaninov, Alexandr, tot militar, era un violonist excelent. Se retrage de timpuriu din armată şi, împreună cu soţia, se stabileşte în localitatea Znamenskoie, gubernia Tambov, unde organizează un cor şi o orchestră de muzică populară.


Serghei Rahmaninov.

Moare în floarea vârstei în urma unei răceli. Fiul lui Alexandr, Arkadii, aghiotant al generalului Vranghel, devine un pianist virtuos, care trezea curiozitatea şi admiraţia multor muzicieni profesionişti ce veneau în turneu la Tambov.

Când se afla la Petersburg, Arkadii Rahmaninov era invitat întotdeauna la contele Veliegorski pentru a participa la seratele muzicale, renumite în capitală. Avea şi lucrări proprii, unele din ele fiind chiar tipărite, ceea ce era un lucru deosebit în acele timpuri.

Akadii Alexandrovici Rahmaninov a fost de fapt bunicul pe linie paternă al ilustrului compozitor şi pianist al secolului al XX-lea, Serghei Rahmaninov (1873-1943), nepot cu mulţi de „stră” înainte şi al marelui domnitor român Ştefan cel Mare.

CITEŞTE ŞI:

Povestea singurei biserici din România în care a slujit ca preot un patriarh al tuturor ortodocşilor. De ce a fost gonit de turci de la Constantinopole

O poveste cum nu se mai găseşte. Primarul care a muncit 7 ani fără leafă şi a donat o avere ca să ridice în oraş un spital modern

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările