Expoziţie-concurs de machete navale în cadrul Campionatului Mondial de Navomodele Machete, la Universitatea ”Dunărea de Jos”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 1-9 septembrie 2018 se va desfăşura în holul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi o expoziţie-concurs de machete navale în cadrul Campionatului Mondial de Navomodele Machete.

Rezultatele deosebite obţinute de sportivii români la competiţiile internaţionale au dus la alegerea Galaţiului ca loc de desfăşurare a acestui campionat. Expoziţia, organizată de Federaţia Română de Modelism, sub egida Forului Internaţional NAVIGA şi cu sprijinul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, poate fi vizitată în perioada 3-8 septembrie, între orele 9.00 şi 18.00.

Participanţii, sosiţi din 17 ţări, vor expune în holul Universităţii peste 230 de modele. Lucrările vor fi jurizate de o comisie formată din 9 arbitri internaţionali. Modelele câştigătoare vor fi premiate cu medalii.

Festivitatea de deschidere va avea loc duminică, 2 septembrie, pe platoul din faţa Universităţii, iar festivitatea de închidere se va desfăşura sâmbătă, 8 septembrie. Intrarea este liberă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite