După doi ani de aşteptări, podul care leagă oraşul Galaţi de Combinatul Siderurgic „Arcelor Mittal” a fost redeschis circulaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viaductul a fost închis circulaţiei în iunie 2013. Foto: Oana Cernat
Viaductul a fost închis circulaţiei în iunie 2013. Foto: Oana Cernat

După doi ani de aşteptări, podul care leagă oraşul Galaţi de Combinatul Siderurgic „Arcelor Mittal” a fost redeschis vineri circulaţiei. Costurile reparaţiilor au fost de 120.000 Euro, iar oficialităţile locale au testat primii drumul care este zilnic tranzitat de peste şase mii de angajaţi de la 40 de companii, inclusiv cei din Combinat.

Şubrezit de timp, dar şi de hoţii de fier vechi, viaductul a început să se surpe, iar în iunie 2013 a intrat în reparaţii. De atunci, angajaţii de pe platforma siderurgică au fost nevoiţi să ocolească zilnic între 1 şi 3 kilometri pentru a ajunge la serviciu.
Reparaţiile au scos din vestieria municipalităţii 120.000 de euro.

„Noi am făcut o simplă reparaţie deocamdată, nu am făcut o modernizare totală a viaductului. Acest lucru costă enorm şi vrem să accesăm fonduri europene. Am lucrat ştiinţific, pentru că am avut o expertiză la ultimul picior de sprijin. S-a lucrat şi la devierea apelor pluviale care săpau la baza stâlpului. După ce am realizat lucrările de consolidare la piciorul stâlpului am mai avut o perioadă de supraveghere, de control a modului în care s-au desfăşurat lucrările. De luni vom relua în condiţii absolut normale traficul cu tramvaie, cu autobuzele care fac curse speciale şi cu maşinile mici. Va fi interzis traficul pentru camioanele pentru mare tonaj. Vom avea puncte de supraveghere în ambele puncte ale podului pe cheltuiala Primăriei, tocmai pentru a bloca intrarea unor maşini de mare tonaj care să pericliteze siguranţa podului şi pentru a nu mai fi furate bucăţi de parapet şi metal. La anul sper să putem accesa bani europeni. Trebuie să îngrijim acest drum, e şi acesta un mod de a respecta un agent economic foarte important pentru Galaţi asigurându-i transportul direct spre unitate”, a declarat Marius Stan, primarul municipiului Galaţi.

Viaductul din Galati a fost redeschis circulatiei

„Angajaţii îşi vor desfăşura acum mult mai bine activitatea. Cred că în cel mai scurt timp vom definitiva proiectele pe care le avem împreună cu Primăria şi vom continua şi altele, bineînţeles”, a subliniat Ionel Borş, Country Manager Arcelor Mittal Galaţi.

Reparaţiile au fost efectuate în dreptul unui pilon care s-a surpat pe o porţiune de trei metri. De asemenea, au fost remediate problemele de iluminat, a fost vopsit gardul şi reparată porţiunea de drum care periclita siguranţa tramvaiului.

„Nu ne-am propus să fie tramvaiul de la Vienna: silenţios, rapid şi economic, nu?! Este un tramvai care a fost repus în funcţiune şi îşi demonstrează utilitatea pentru cetăţeni şi pentru Arcelor Mittal. Cu certitudine nu cred că vom avea reclamaţii privind calitatea drumului”, a mai spus Marius Stan, primarul municipiului Galaţi.

Viaductul din Galati a fost redeschis circulatiei

„Vom avea restricţii de viteză, avizul este dat pentru 40 km/h în cazul tramvaielor. Avem în programul de circulaţie traseul 1 şi traseul 3, plus traseul 6 care va merge până la poarta Arcelor şi va coborî până în Port Bazinul Nou. Ieri am făcut probele, nu a fost nicio problemă pe calea de rulare pentru că au lucrat cei de la Secţia de Întreţinere şi Reparaţii de la tramvaie. Firul de contact, macazele, toate au fost reparate şi curăţate. În zona în care exista panta s-a făcut lucrare şi din punct de vedere tehnic totul este bine acum”, a declarat Genica Totolici, Director Transurb Galaţi.

Viaductul din Galati a fost redeschis circulatiei

În replică, Arcelor Mittal Galaţi salută redeschiderea traficului uşor pe viaductul care face legătura dintre Galaţi şi Platformă Industrială unde lucrează angajaţi de la 40 de companii, inclusiv cei din Combinat.
ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări, 20 dintre acestea având unităţi proprii de producţie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite