Cum a fost concediat de politicienii corupţi un mare erou al României, după un scandal cât se poate de actual

Statuia eroului Eremia Grigorescu, din faţa Mausoleului de la Mărăşeşti FOTO Ştefan Borcea

Marele erou Eremia Grigorescu, generalul care a lansat lozinca „Pe aici nu se trece!”, a avut pe parcursul carierei un moment de mare impas. În anul 1903, el a fost dat afară din funcţia de director al Pulberăriei Armatei pentru că a refuzat un lot de explozibil de proastă calitate, deşi tranzaţia fusese aranjată la nivel de Guvern.

Puţină lume ştie, dar marele erou român al Primului Război Mondial, generalul Eremia Grigorescu, a fost cât pe ce să renunţe la cariera militară cu 13 ani înainte de marile bătălii de la Oituz şi de la Mărăşeşti, care aveau să-i adună notorietatea.

Numit director al Pulberăriilor Armatei (entitatea care controla toate achiziţiile de explozibili necesare armatei) în anul 1899, Grigorescu s-a remarcat cu îndărătnicia cu care a refuzat toate „aranjamentele” făcute de politicienii corupţi pentru achiziţii. Nimic nou în zilele noastre.

Venit din rândurile ofiţerilor activi de artilerie (a intrat în Armată încă de la vârsta de 19 ani), el fusese între 1896 şi 1899 director adjunct al Pulberăriilor, calitate în care luase la cunoştinţă de „manevrele”  din domeniu, aşa că deşi avea doar gradul de maior a avut tupeul să se opună, în anul 1903, deciziei ministrului de război Dimitrie Sturdza, care ordonase ca o importantă cantitate de fulmicoton (explozibil) să fie cumpărată de la firma austriacă „Blumau”, deşi calitatea produsului era foarte slabă.

În paranteză fie spus, Sturdza avea să ajungă premier al României, iar cinci ani mai târziu avea să fie dus din cabinetul de şef al Guvernului direct la ospiciu, după ce începuse să meargă în patru labe, să latre la ceilalţi miniştri şi să-i muşte de picioare. De altfel, avea să moară, în 1914, într-un spital de nebuni.

Revenind la scandalul din 1903, refuzul lui Grigorescu de a onora afacerea „aranjată” de Sturdza şi apropiaţii săi s-a soldat cu demiterea sa. În biografia lui, generalul ar fi povestit chiar că l-a bătunt gândul să renunţe la cariera militară în acele momente, însă a strâns din dinţi şi a mers mai departe.

Pentru a evita un imens scandal cu ofiţerimea română (care era foarte puternică pe atunci), Sturdza a decis, la numai câteva săptămâni după ce l-a demis pe Eremia Grigorescu, să-l avanseze pe acesta la gradul de locotenent-colonel (avansare care i se cuvenea oricum, fiind în termenul stabilit de lege), iar după câteva luni să-l numească director al Direcţiei Artilerie din Ministerul de Război.

Despre Eremia Grigorescu

Generalul Eremia Teofil Grigorescu a văzut lumina zilei în 28 noiembrie 1863 într-un cătun cu doar 20 de case (la acea vreme) din apropierea satului Bujoru, ce de-abia fusese ridicat la rangul de târg. În vremurile noastre, cătunul Golăşei este un cartier al oraşului Târgu Bujor, care a „absorbit” vechea aşezare, prin extindere şi ridicare la rang urban, în anul 1968.

Deşi aveau posibilităţi materiale limitate, părinţii viitorului general s-au îngrijit să-i asigure asigure tânărului Eremia o educaţie solidă. Din biografia acestuia (am ales ca reper lucrarea „Oameni de seamă din istoria românilor”, publicată de Florian Petrescu la Editura Versus, Bucureşti, 2008), rezultă că a urmat şcoala primară şi gimnaziul la Liceul Vasile Alecsandri din Galaţi, între 1870-1878, iar ulterior Liceul Naţional din Iaşi, între 1878-1881.

Perioada gimnaziului şi liceului a fost destul de dificilă pentru el, dat fiind că la vârsta de numai 10 ani rămâne orfan de tată. Există informaţii că un rol semnificativ  în finanţarea studiilor copilului l-ar fi avut familie boierească Ventura (care avea moşii importante în zonă), însă şi biserica ortodoxă, care a sărit în ajutorul văduvei.

După susţinerea bacalaureatului, Eremia Grigorescu s-a înscris la Facultatea de Medicină şi de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Iaşi, fiind unul dintre studenţii săraci nevoiţi să dea meditaţii pentru a se putea întreţine. De altfel, cu ocazia unor şedinţe de meditaţii a cunoscut-o şi pe prima lui soţie, Elena Arapu, care provenea dintr-o familie de militari.

Schimbă medicina pe militărie

Acest fapt l-a influenţat de altfel să renunţe la studierea medicinei şi să aleagă cariera militară, în urma admiterii în anul 1882 (la vârsta de 19 ani) la Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie, din Bucureşti.

Pentru că a obţinut rezultate excepţionale a fost ataşat comitetului de artilerie Saint Thomas d'Acquin din Paris, urmând cursurile de matematică la Sorbona (1887 - 1889). De altfel, avea o certă aplecare spre ştiinţă, iar de-a lungul vieţii avea să scrie nu mai puţin de trei lucrări de specialitate: „Studiul balistic al armei model 1893” (Bucureşti, I. V. Socecu, 1902), „Tunul revolver Hotchkiss” (1885-1886) şi „Calculul probabilităţilor cu aplicare la gurile de foc” (1898).

La terminarea şcolii militare se va căsători cu Elena Arapu, la 15 noiembrie 1886. Aceasta devenise între timp profesoară de matematică, în urma absolvirii Universităţii din Iaşi, fiind prima femeie absolventă a acestei universităţi.

Au avut cinci copii: Traian - viitor general de artilerie, Romulus - deputat liberal, fost ofiţer demisionat din armată la gradul de căpitan, Aurelian - inginer, Lucreţia - căsătorită cu profesorul universitar Ioan Ursu şi Margareta - căsătorită cu viitorul colonel medic Constantin Mihăilescu.

Ascensiunea militară

După absolvirea şcolii militare de ofiţeri (1884) cu gradul de sublocotenent, Eremia Grigorescu a avansat în grad conform procedurilor militare, fiindu-i necesari 29 de ani (timp în care a participat la două războaie, dintre care unul mondial) pentru a parcurge ierarhia şi a ajunge general. Un interval de timp pe care generalii de carton ai zilelor noastre îl consideră, cu siguranţă, nepermis de îndelungat.

Obţine gradul de general de brigadă la 28 noiembrie 1915, apoi, în timpul Marelui Război, este avansat la general de divizie (1 aprilie 1917), şi general armată (24 ianuarie 1918).

În tot acest parcurs, ocupă numeroase funcţii militare, corespunzătoare cu gradul avut. Este comandant de subunitate (pluton şi apoi companie) în Regimentele 2, 6, 10, 11, 9 şi 1 artilerie (1884; 1889-1896). Este numit sudirector al Pulberăriei Armatei (1896-1899) şi apoi director al Pulberăriei (1899-1903), funcţie din care este înlăturat în urma unui scandal de corupţie politică.

În 1903 devine director al Artileriei în Ministerul de război, apoi comandant al Şcolii de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină (1907-1910), director al direcţiei de personal din Ministerul de război, comandant al Brigăzii 3 artilerie, comandant al Diviziei 15 infanterie (1915-1917), comandant al Corpului 6 Armată (1917), comandant al Armatei 1 (1917-1918) şiministru de război (24 octombrie-29 noiembrie 1918).

Marele Război

Intrarea României în Primului Război Mondial, în 1916, îl găseşte pe post de comandant al Diviziei 15 infanterie. Obţine victoriile de la Mulciova şi Arabagi în Dobrogea. De aici este trimis de urgenţă cu divizia sa la Oituz. Aici va câştiga trei bătălii decisive, reuşind să stabilizeze frontul.

Până în iulie 1917 rămâne cu Divizia sa pe poziţii, apoi este trimis la Nămoloasa, în calitate de comandant al Corpului VI armată. De aici este trimis la Mărăşeşti la comanda Armatei I română şi a celei de-a IV-a rusă. În condiţii vitrege, reuşeşte să câştige bătălii extrem de grele împotriva germanilor conduşi de feldmareşalul Mackensen supranumit „spărgătorul de fronturi”. În final a fost pentru prima dată învins la Mărăşeşti de armata germană mult superioară.

Eremia Grigorescu este autorul lozincii „Pe aici nu se trece” de la Oituz şi a lozincii „Nici pe aici nu se trece”, de la Mărăşeşti. S-a distins în mod special în cursul Primei bătălii de la Oituz şi celei de-a doua bătălie de la Oituz, fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 15 Infanterie, fiind unul dintre primii generali decoraţi cu acest ordin (al doilea decret pentru generali, împreună cu generalul Paraschiv Vasilescu).

Dupa bătălia de la Marăşeşti, a vorbit armatei şi a rostit aceste cuvinte memorabile: „Timp de aproape două luni, prin rezistenţa îndârjită ce aţi opus cu piepturile voastre la Mărăşeşti şi Muncelu năvălirii duşmanului cotropitor, aţi făcut să se întunece visurile de cucerire uşoară a părţii ce ne-a mai rămas din scumpa noastră ţară. La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind lipsa sângelui, aţi smuls biruinţa cea mare, aţi făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a străbunilor noştri, aţi atras admiraţia lumii întregi. Din sângele vostru se va ridica, curat şi măreţ, o ţară românească a tuturor românilor.”

Recunoaşterea militară

De-a lungul carierei, generalul Grigorescu a primis numeroase semne ale recunoştinţei pentru faptele sale de arme.

Iată doar câtvea dintre acestea: Ordinul „Coroana României”, în grad de ofiţer (1911); Ordinul „Steaua României”, în grad de ofiţer (1912); Medalia „Avântul Ţării” (1914); Medalia Bărbăţie şi Credinţă, cu distincţia „Campania din Bulgaria 1913” (1913); Medalia „Serviciul Credincios” (1914); Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, 27 octombrie 1916; Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa II, 12 februarie 1918; Ordinul „Coroana României”, cu spade, în grad de mare cruce; Ordinul „Steaua României”, cu spade, în grad de mare cruce; Crucea „Regina Maria”; Ordinul Legiunea de Onoare, în grad de mare ofiţer (Franţa); Ordinul Sfântul Stanislas, clasa I (Rusia); Ordinul Sfântul Gheorghe, în grad de Mare Cruce (Rusia); Ordinul Sfânta Ana, cu spade, în grad de mare ofiţer, (Rusia); Ordinul „Companion of the Bath” (Marea Britanie).

În 1918 a primit o sabie de onoare oferită de împăratul Japoniei, având inscripţia „Voi sunteţi care scrieţi istoria Ţării”. O altă sabie de onoare i-a fost oferită, în noiembrie 1918, de corpul profesoral din Universitatea din Iaşi, având inscripţia: „Generalului Eremia Grigorescu, care a făcut scut de apărare Ţării, pecetluind vechea faimă a Neamului Românesc cu sângele bravilor ostaşi pe care i-a condus în luptele de la Oituz şi Mărăşeşti”.

S-a stins în anul 1919 din cauza  gripei spaniole, „deşi încă se mai susţine că boala infecţioasă de care a suferit  nu ar avea nici o legătură cu teribilă pandemie ce bântuia  lumea,  pe care istoricii, însă,  o apreciază că a afectat mai puţin teritoriul ţării noastre", potrivit istoricului Florin Dîrdală.

La 29 august 1924, generalul Grigorescu a fost reînhumat în sarcofagul central din Mausoleul de la Mărăşeşti. Pe placa tombală este înscrisă inscripţia: „Străjerii de la Poarta Moldovei, care au pus stavilă poporului vrăjmaş făcând stâncă împrejurul meu, am scris cu sânge pe crestele de la Slănic, Oituz şi Caşin: «Pe aici nu se trece»”.