Coşmarul din ţară al unei femei sechestrate în Cancun: „M-au dat afară cu gardianul de parcă aveam ciumă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PINTILIE

O femeie din Galaţi, care a fost sechestrată la aterizare în Aeroportul Cancun, a trecut printr-o experienţă traumatizantă şi la întoarcerea în ţară. Ea susţine că nu a fost primită la locul de muncă, fiind evacuată cu gardianul.

Verginica Pintilie a fost timp de 10 zile într-o vacanţă în Mexic. Ea s-a aflat printre românii sechestraţi la aterizarea pe aeroportul din Cancun, i-a fost confiscat telefonul, actele şi a fost izolată „într-o sală rece şi neprimitoare”. 

Turistei şi celorlalţi călători le-a fost refuzat contactul cu orice persoană din exterior şi nu au putut lua legătura cu cei de acasă.

După o zi jumătate, femeia a fost lăsată să-şi continue vacanţa. Sâmbătă, 13 februarie, a revenit în ţară, iar luni s-a prezentat la serviciu, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galaţi, acolo unde deţine funcţia de preşedinte a comisiei de cenzori. 

„Am fost tratată mai inuman decât în Cancun”

Surpriză, însă. I-a fost interzis accesul în birou, pe motiv că vine dintr-o zonă cu risc epidemiologic. Femeia a explicat că are dovadă de la vamă că Mexicul nu este pe lista în care se stă în carantină la revenirea în ţară, însă degeaba. 

„La întoarcerea acasă pot să spun că am avut peripeţii mai inumane şi mai urâte chiar şi decât în Cancun.La aeroportul Otopeni am completat declaraţia Covid şi DSP Otopeni mi-a dat viza de liberă trecere (undă verde). Când am ajuns la serviciu, conducătorul unităţii nu a vrut sa analizeze acest document, m-a ţinut la uşa,şi a hotărat sa mă carantineze, pe motiv că aşa spune legea. Legea carantinării este pentru cei depistaţi cu Covid, iar eu nu sunt bolnavă. Am fost la DSP Galaţi şi mi-au spus că adeverinţa de la DSP Otopeni este valabilă şi ei nu pot să-mi dea altă certificare. Apoi am fost la medicul de familie care mi-a dat o adeverinţă că sunt aptă de muncă. Aşa am putut întra în drepturile legale de a-mi desfăşura activitatea pentru care am fost mandatată de Adunarea Generală a CARP Galaţi. Mai grav este faptul că conducătorul unităţii a instrumentat un consilier ca să mă asiste până plec, cu atitudine umilitoare, însoţită de gardianul unităţii, parcă aveam ciumă. A fost cumplit şi umilitor, mi-a creat un disconfort psihic. Chiar mai umilitor decât în Cancun. Nu mă aşteptam să păţesc aşa ceva în ţara mea. Eu pot înţelege teama de COVID, dar nu pot înţelege răutatea şi cruzimea”, spune Verginica Pintilie.

„Am căutat să fiu un bun soldat al legii ”

Directorul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Galaţi, Ion Mehedinţi, susţine că nu consideră că a făcut „un abuz”, ci doar a vrut să respecte Legea şi să protejeze angajaţii. 

„Eu am căutat să fiu un soldat ascultător al legii. Doamna a fost plecată în Mexic, unde a stat 10 zile, a călătorit cu diferite mijloace de transport. Când s-a întors a existat o suspiciune din partea tuturor angajaţilor. Eu nu am vrut decât să protejez angajaţii şi i-am cerut să meargă la medicul de familie. Noi am vrut să avem un plus de siguranţă, având în vedere pandemia asta cu care ne confruntăm. Nu consider că a fost un abuz sau răutate. Nu a fost dată afară de gardian....Dacă se întâmpla ceva, nu intram în alte probleme? Când doamna se afla în Cancun, toţi membrii Consiliului Director am decis ca atunci când revine în ţară să-i cerem să stea într-o perioadă de carantină”, a declarat Ion Mehedinţi, director CARP Galaţi. 

Potrivit Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Mexic nu se află pe lista ţărilor din zona galbenă, cu risc epidemiologic ridicat. (Lista AICI)

Vă recomandăm şi: 

CNSU a actualizat lista ţărilor cu risc. Test PCR obligatoriu la îmbarcarea în avion, carantină 10 zile pentru cei cu test negativ

 

Detalii despre mafia românească din Mexic. Cum sunt furate milioane de euro cu bancomatele „aranjate” VIDEO

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite