Chirurgie a disperării în timpul pandemiei. Reputat medic: „Nu credeam să apuc astfel de vremuri”

Chirurgie a disperării în timpul pandemiei. Reputat medic: „Nu credeam să apuc astfel de vremuri”

Prof. univ. dr Paul Ichim, chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, susţine că se confruntă cu din ce mai multe cazuri disperate, ajungând să facă „o chirurgie a disperării” deoarece neîncrederea în sistemul medical este tot mai mare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Medicul Paul Ichim spune, că în ultima perioadă, se confruntă cu mulţi pacienţi care nu se prezintă la timp la spital, pe fondul neîncrederii în cadrele medicale, frică sau diverse motive. În aceste condiţii, apar afecţiuni tot mai grave, care pun în pericol vieţile pacienţilor.

„Nu credeam să apuc astfel de vremuri, de modul în care-mi fac meseria, de câtă suferinţă văd, de ce cazuri incredibile şi disperate ajung pe mâna noastră. Atmosfera generalizată de neîncredere şi de comentare a actului medical a ajuns la cote neimaginabile. Lumea de neîncredere, frică sau nu mai ştiu ce motiv, stă acasă şi vine sau este adusă la spital, în situaţii biologice de neimaginat, de te întrebi cum de mai sunt în viaţă. Pur şi simplu am ajuns să facem o chirurgie a disperării”, scrie în mesajul medicului gălăţean. 

Medicul este „demobilizat” şi de reacţiile aparţinătorilor care ajung la spital.

„Reacţiile aparţinătorilor sunt uneori de necomentat, de tipul celor care te demobilizează, de te întrebi ce mai cauţi prin meseria asta. Numărul celor neinformaţi care au judecaţi de valoare şi comentarii belicoase, pe reţelele de socializare, este în continuă creştere. Ceva se întâmplă de o vreme cu psihicul tuturor, aşa că trebuie găsite şi metode de destresare”, mai susţine medicul Ichim.

Chirurgul gălăţean susţine că pandemia a bulversat complet sistemul medical şi societatea în general. La toate acestea s-au adăugat deciziile eronate ale autorităţilor, care au făcut munca medicilor şi mai imposibilă. 

„Pe lângă făptul că ne-a prins nepregătiţi , la fel ca peste tot în lume, am continuat să luăm decizii total aiurea şi incomplete. În timpul ăsta , sistemul sanitar nu prea a fost calibrat pentru valurile ce se succed interminabil (...) În oraş se tot închid paturile de Covid pe la restul spitalelor, doar la Judeţean situaţia rămâne aproape neschimbată. De atâta bine în spitalul ăla, au început să fugă dintre medici iar la posturile scoase la concurs, nu se prezintă specialişti. Gărzile acolo, mai ales în perioada sărbătorilor când restul spitalelor merg cu frână trasă, devin ceva de domeniul groazei, când vezi ce cazuri pot apărea aduse de salvare. Mă consideram şi încă mă consider un tip destul de stăpân pe <nervii> mei, dar am început să înteleg cam despre ce-i vorba cu sindromul ăla de <bornout>”, concluzionează chirurgul gălăţean.

Paul Ichim este un medic chirurg cu o vastă experienţă profesională. În prezent, profesează la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, unde este şeful secţiei Chirurgie III. De asemenea, este profesor la Universitatea de stat din Galaţi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările