UPDATE O femeie de 82 de ani din Galaţi declarată decedată după diagnosticarea cu COVID-19 este, de fapt, în viaţă

UPDATE O femeie de 82 de ani din Galaţi declarată decedată după diagnosticarea cu COVID-19 este, de fapt, în viaţă

Foto: arhivă Adevărul

Bătrâna este infectată cu coronavirus şi dintr-o eroare a fost declarată decedată de Grupul de Comunicare Strategică.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 16,30

”Cazul 137 de la Galaţi se infirmă. Persoana de 82 de ani care este instituţionalizată într-un cămin pentru persoane vârstnice este pozitivă. Este contact cu altă persoană din acelaşi cămin, care a şi decedat”, a declarat Gabriel Avramescu, prefectul judeţului Galaţi.

Numărul de decese la nivel naţional din cauza COVID-19 a ajuns la 140.

Ştirea iniţială

O femeie de 82 de ani din judeţul Galaţi este a 137 victimă a infectării cu noul coronavirus din România. Bătrâna era internată într-o instituţie de îngrijire a persoanelor vârstnice şi a fost confirmată pozitiv cu COVID-19 pe 3 aprilie, dată la care a şi decedat.

În aceeaşi instituţie de îngrijire a persoanelor vârstnice au fost confirmate şi alte cazuri de infectare cu noul coronavirus, anunţă Grupul de Comunicare Strategică. Reamintim că  tot pe 3 aprilie, un bărbat de 61 de ani, din judeţul Galaţi, a decedat după diagnosticarea cu COVID-19, fiind a 126 victimă a coronavirusului în România. 

Bărbatul se întorsese din Antalya (Turcia) pe 20 martie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Galaţi pe 26 martie, conform informaţiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.

I-au fost recoltate probe biologice în aceeaşi zi, fiind confirmat pozitiv la infectarea cu noul coronavirus tot pe 26 martie. Pe 3 aprilie, bărbatul a decedat. Acesta suferea de diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială şi boală hepatică cronică.

Până sâmbătă, 4 aprilie, 101 de persoane din judeţul Galaţi au fost diagnosticate cu COVID-19, 7 fiind cadre medicale, cinci s-au vindecat şi au fost externate, iar trei persoane au decedat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: