Primul produs tradiţional atestat în Vrancea: o pâine pe care doi soţi o fac exact ca pe vremea străbunicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina şi Bogdan Tuchiluş fac cea mai bună pâine din Vrancea FOTO: Carmen Popescu
Cristina şi Bogdan Tuchiluş fac cea mai bună pâine din Vrancea FOTO: Carmen Popescu

O familie de tineri din oraşul Mărăşeşti produce pâine după o reţetă unui brutar celebru pe vremuri, frământată manual în covată, fără aditivi, coaptă în cuptor cu lemne de fag.

Bogdan şi Cristina Tuchiluş sunt doi tineri oraşul Mărăşeşti care încearcă să se impună pe piaţă cu o un produs cu care este la mare căutare, deşi vorbim de banala pâine.

Ei fac cea mai bună pâine din toată zonă, după cum se exprimă specialiştii, un secret pe care l-au învăţat de la bunici, care la rândul lor făceau pâine după reţeta unui brutar celebru în epocă, acum un secol, pe nume Pitiş, nume pe care l-au dat şi produsului lor.

Astăzi, pâinea lui Pitiş  este primul produs tradiţional din judeţul Vrancea atestat în domeniul panificaţiei.

„Brutarul Pitiş era cunoscut de toată această zonă, pentru pâinea pe care o făcea pe vatră. Era o pâine împletită făcută doar cu făină, apă, sare şi drojdie şi o cumpărau până şi soldaţii germani care se aflau pe front aici", ne spune Bogdan Tuchiluş.

Bogdan ne-a mărturisit că în casa la el nu s-a cumpărat pâine din comerţ niciodată, iar împreună cu soţia lui această îndeletnicire au transformat-o în meserie, de pe urma căreia câştigă bani.

Produsul pe care îl face  a obţinut atestatul de produs tradiţional, primul din Vrancea din acest domeniu.

„Un produs tradiţional ca să fie atestat trebuie să fie realizat 70% manual. La mine toată munca este manuală. Pe lângă ingredientele pe care le-am amintit, eu frământ aluatul la covată, nu pun nici un fel de aditivi, după două ore de stat la dospit mă apuc de modelat pâinea, o pun la cuptor. Folosesc doar lemne de fag, aşa cum făcea şi Pitiş şi cred că acesta este secretul pentru care mi se spune că pâinea e atât de bună", ne spune tânărul brutar.

Este o muncă solicitantă, dar în care pune atât răbdare, cât şi talent.

Pâine din grâul familiei

„Mă trezesc de la ora 4 dimineaţă să frământ aluatul şi după prânz toată treaba e gata şi pâinea vândută. Mă ajută soţia, dar şi copiii, atât cât pot. Reuşim să facem cam 300 de pâini pe zi, la un kilogram bucata. Le vând la prieteni şi cunoscuţi. Au încercat mulţi cunoscuţi să facă pâine la fel ca mine dar s-au lăsat păgubaşi, au zis că nu le iese aşa de bună ca a mea”, spune Bogdan Tuchiluş.

Făina pe care o foloseşte în procesul de producţie este obţinută din grâul pe care îl cultivă pe terenurile familiei, pe care îl macină la o moară din Focşani.

Bogdan şi Cristina Tuchiluş fac cea mai bună pâine din Vrancea FOTO: Carmen Popescu



Pentru că nu au dorit să facă rabat de la calitate şi şi-au impus să livreze mereu clienţilor pâinea proaspătă, imediat după ce a fost scoasă din cuptor.

painea lui pitis

„I-am făcut publicitate, am participat la târguri tradiţionale organizate de Direcţia Judeţeană de Agricultură, dar, deşi pâinea noastră este foarte cunoscută, lucrurile s-au mişcat greu. Nu putem spune că am făcut o afacere din asta. Ca să faci o afacere din care să şi câştigi, trebuie să produci mult. La un produs tradiţional suntem limitaţi în cantitate. Nu putem să facem, spre exemplu, mai mult de 300 de pâini pe zi. Dar chiar şi aşa e foarte mult, este deja industrie 300 de pâini pe zi, frământate manual. Am vândut pâinea de un kilogram cu cinci lei. Problema este şi distribuţia. Pentru că ne-am obişnuit clienţii cu produsul cald. Îl scoatem din cuptor şi îl livrăm. Iar termenul de garanţie este de câteva zile. Nu avem cum să îl creştem, pentru că nu vrem să intrăm în rândul celorlalţi şi să folosim amelioratori. Aşa că încercăm să păstrăm tradiţia şi facem câte puţin, pentru noi, pentru cunoscuţi şi prieteni spune Cristina Tuchiluş.

Vă mai recomandăm:

Meşterul făuritor al măştilor populare, Tezaur Uman Viu. „Străinii sunt topiţi după măşti“

Un cuplu din Vrancea a dat lovitura cu ferma lor de capre. Au lăsat viaţa din Italia şi s-au apucat de zootehnie FOTO

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite