Această pandemie, veche, cum am scris în rândul de mai sus, se numeşte politichie, un nume la fel de respingător în ochii cetăţenilor. Aş zice că face parte din gena unor lideri politici, a unor partide. Mai grav ni se pare faptul că nu există un tratament eficient pentru această pandemie. Oricât de stricte ar fi măsurile de „carantinare” şi de liberă circulaţie, pandemia politichiei revine ciclic.

Cu o săptămână în urmă, preşedintele României anunţase deja intenţia de a prelungi Starea de Urgenţă cu încă 30 de zile, până la 14 mai 2020, şi Marcel Ciolacu, Victor Ponta, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu şi Kelemen Hunor (dar şi Traian Băsescu) au şi găsit de cuviinţă să atace această decizie, mai întâi declarativ, pentru ca, mai apoi, să ameninţe că mâine, 16 aprilie, vor trece şi la fapte, urmând să blocheze în Parlament intrarea în vigoare a decretului prezidenţial. În perspectiva alegerilor locale şi parlamentare de peste 6-7 luni, acest gen de a face politică, în zile de cumpănă,  politichie se numeşte. Sau politică de doi bani.

Aşa se întâmplă când astfel de politicieni nu au nici o răspundere oficială în stat. Când şi cât timp au fost „la butoane”, am văzut ce s-a întâmplat în această ţară nefericită: distrugerea economiei, a sistemului bancar, a coeziunii sociale, lăsarea pe drumuri a milioane de oameni care au plecat din ţară unde au văzut cu ochii. Iar acum le plâng de milă muncitorilor sezonieri care se expun pandemiei globale de coronavirus încercând să ajungă la muncă, tot în ţări străine, pentru a câştiga un ban ca să-şi întreţină familiile.

Cu vreo 45 de ani în urmă, publicam un reportaj, Dimineţile oraşului nostru – în care scriam despre forfota ce pusese stăpânire pe Focşanii tinereţii mele la primele ore ale dimineţii, când mii de oameni se îndreptau către locurile lor de muncă stabile, fără grija zilei de mâine. Se întâmplă însă şi catastrofe in istorie şi societăţile fac paşi înapoi. Astfel de lucru se petrec în timpul războaielor şi duşmanul este cunoscut. S-a întâmplat şi în timpul altor pandemii, care au trimis la moarte zeci de milioane de oameni. Astfel de paşi înapoi se fac, în prezent, pe tot globul. Nimănui nu-i convine să stea în casă. Nimănui nu-i convine o stare de urgenţă naţională, când el, cetăţeanul, îşi pierde din drepturi şi libertăţi.

Însă o naţiune îşi arată măreţia atunci când este solidară în momente grele, când manifestă respect faţă de legea momentului. Să depăşim şi aceste zile de cumpănă, apoi se poate face şi campanie politică! Una civilizată, cu respect pentru preopinentul politic. Nu aşa cum vedem că se întâmplă şi la nivel naţional, dar şi în Vrancea noastră, unde adversarii politici lasă de înţeles că din tot vocabularul limbii române ei nu cunosc decât cele mai urâte şi insultătoare cuvinte.

P.S. O altă „pandemie” (care ar putea face obiectul unui articol de sine stătător) este răspândirea tot mai persistentă a teoriei conspiraţiei. Şi eu, la fel ca mulţi alţi concetăţeni, primesc pe telefonul mobil, ori prin computer, fel de fel de avertismente, de teorii conspiraţioniste, de păreri alarmiste despre conducătorii ţării noastre – preşedinte, premier, şefii serviciilor speciale şi alte persoane cu funcţii în statul român – care, negândind româneşte, s-ar afla în slujba unor puteri străine. Îi las în plata Domnului pe aceşti zvonaci contaminaţi cu virusul Sputnik.