Nicolae Milescu Spătaru, primul român care a ajuns în China. De ce prezenţa sa în Asia a fost considerată o misiune secretă

Nicolae Milescu Spătaru, primul român care a ajuns în China. De ce prezenţa sa în Asia a fost considerată o misiune secretă

Nicolae Milescu Spătarul FOTO encicolpediae.blogspot

În urma călătoriei în China, Nicolae Milescu a scris un şir de importante lucrări, bucurându-se de un binemeritat interes în multe centre ştiinţifice europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Una dintre cele mai curioase apariţii din trecutul cultural al României este Nicolae Milescu, care şi-a adăugat şi numele de Spătarul, un mare cărturar, traducător, dar şi călător, geograf şi diplomat al ţinuturilor Moldovei.

S-a născut în anul 1636, într-o familie boierească şi şi-a făcut studiile la trei Ierarhi. Din Moldova, acesta a plecat la Constantinopol, unde şcoala pe care a urmat-o între anii 1645-1650 era extrem de renumită în epocă prin profesorii pregătiţi în universităţile occidentale de la Roma, Veneţia, Padova. Revenit pe meleagurile Moldovei, este interesat de studiul documentelor vechi şi printre primele sale scrieri face referire la icoana miraculoasă de la Mănăstirea Neamţ.

“În Moldova este bine văzut, se bucură de multă cinste, i se dau dregătorii destul de importante pe lângă vremelnicii domni ai epocii, dar neastâmpărul din firea lui este mai puternic. Călătoreşte prin ţări străine, ajunge la Berlinul de pe vremuri. Înăscutul spirit de aventură îi va fi îndreptat un moment cu gândul spre tronul ţării”, potrivit istoricului Literar Dumitru Murăraşu, care i-a dedicat acestuia un capitol întreg în lucrarea sa Istoria Literaturii Române.

Din acest motiv, domnitorul Ştefăniţă Vodă, care l-a bănuit de trădare, l-a pedepsit într-un mod ciudat pentru a-i potoli ambiţiile de a accede la domnie. Domnitorul i-a crestat nasul, în perioada diplomaţieifiind cunoscut şi cu denumirea de “Cancelarul Milescu Nas Cârn”. Obligat să-şi reia viaţă de rătăcitor, Nicolae Milescu pleacă la Constantinopol, unde se împrieteneşte cu patriarhul Dosoftei al Ierusalimului, care-l ajută să ajungă în serviciul ţarului, la Moscova. 

La vârsta de 39 de ani, la 1675, Nicolae Milescu era deja ambasador în China, dar el nu şi-a uitat deloc rădăcinile şi neamul, aducând servicii culturale ţării româneşti.

“Lucrările lui Milescu sunt în cea mai mare parte o urmare a ocupaţiilor şi misiunilor pe care le-a avut. Era înzestrat cu toate însuşirile necesare ca să scrie despre trecutul ţărilor noastre, dar viaţa neastâmpărată nu i-a îngăduit asta. Ce ar fi putut el să însemne pentru cultura noastră ne-a arată faptul că, din greceşte, prin 1661-1664, a tradus Biblia şi a înlesnit astfel apariţia lucrării care a rămas în literatură”, mai spune Dumitru Murăraşu.

Întâlnire cu împăratul

Poate cea mai importantă lucrare a lui este despre misiunea pe care a avut-o în China din partea ţarului Rusiei. Practic, este singurul român care avea să cunoască  acea zonă a lumii. Acolo, a fost trimis să aducă informaţii militare, geografice şi economice despre regiuni pe care nu le cunoştea.

Vizita diplomatică era în fapt o acţiune de spionaj, întrucât delegaţia condusă de Milescu era compusă din 150 de oameni care aveau misiunea de a culege informaţii despre această ţară necunoscută ruşilor. Adică despre locuri, obiceiuri, dar şi cartografierea amănunţită a locurilor parcurse. De altfel, misiunea îndeplinită la Curtea Imperială din China a fost consemnată la timpul ei drept cea mai reuşită „operaţiune specială”.

Milescu a lăsat o lucrare despre călătoria din Siberia până la frontiera Chinei, misiune cu peripeţii, înapoierea spre casă şi despre fluviul Amur. Este un jurnal care nu are valoare literară, dar precisă şi folositoare din punct de vedere geografic şi economic, în care vorbeşte despre sate, insule, păduri, fluvii, gheţari cât munţii.

“Fără îndoială, partea cea mai atrăgătoare a întregii lucrări este cea în care ni se arată drumul spre Peking, întâlnirea cu autorităţile chineze, tot protocolul întrevederii cu împăratul Chinei. Lucrurile atât de deosebite de cele din Europa, grădinile palatului, luxul copleşitor, scările şi podeţele de marmură fac o impresie deosebită şi îndeamnă mintea spre colindare pe tărâmul fantasticului”, vorbeşte istoricul literar despre lucrare.

Opera lui Nicolae Milescu Spătarul a căpătat o largă răspândire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, ţările româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală. De la sfârşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei.

citeste totul despre: