Ministrul „Grindă“ candidează iar la Primăria Focşani. „Voi munci pentru oraş, cum am muncit pentru familia mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ştefan mai vrea odată la Primăria Focşani
Ion Ştefan mai vrea odată la Primăria Focşani

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, s-a remarcat în cele opt luni de când conduce cel mai bogat minister al României, prin promovarea în funcţii a neamurilor sale şi a apropiaţilor de partid.

Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, şi-a făcut un ţel din a deveni primar al municipiului Focşani, după o înfrângere antologică în anul 2016, când aproape că a avut victoria în mână. Ştefan şi-a depus dosarul de candidatură la Biroul Electoral Focşani, cu speranţa că de data aceasta îl va bate pe primarul care "i-a suflat" postul de sub nas.

El a adus la Biroul Electoral şi un număr record de semnături din partea focşănenilor care au fost de acord cu candidatura sa, 17.000, o cifră care ar trebui să se concretizeze măcar pe jumătate în voturi, pentru a spera că va fi edil. Până în 2016 a fost directorul grupului de firme Balcanic Prod, cea mai mare societate de mase plastice din ţară, de destinele căreia se ocupă în prezent fratele său. Acesta este de profesie inginer electromecanic, are 51 de ani şi este tatăl a trei copii.

“Vă promit că voi pune la dispoziţia focşănenilor toată priceperea mea, toată puterea mea de muncă, Voi munci pentru oraşul Focşani aşa cum am făcut-o pentru familia mea în ultimii 20 de ani.  Este o onoare, o responsabilitate, să poţi transforma oraşul Focşani în aşa fel încât fiecare dintre noi să poată avea o viaţă decentă, un trai decent în acest oraş”, a spus Ion Ştefan, candidatul la funcţia de primar.

După eşecul unei alianţe cu USR PLUS, care ar fi trebuit să-i susţină candidatura în schimbul unor locuri în Consiliul Local, Ion Ştefan mizează pe voturile unui adversar de-al său, pe care l-a convins să vină din nou lângă el, Liviu Macovei, acesta având promisă funcţia de viceprimar în caz de reuşită.

La alegerile locale din 2016, Ion Ştefan a pierdut la puţin peste o mie de voturi în faţa candidatului PSD Cristi Misăilă.

Victoria lui Ştefan părea la vremea respectivă, potrivit analiştilor politici, o simplă formalitate. Fostul primar PSD, Decebal Bacinschi, care a condus oraşul timp de 16 ani, nu a mai candidat din nou, lăsând locul unui novice în politică, Cristi Misăilă.

La sfârşitul procesului de votare, Ion Ştefan a dat citire şi rezultatelor exit-pollului realizat de o cunoscută firmă naţională de sondare a opiniei publice, cifre care indicau victoria sa, dar şi a partidului din care face parte, la peste zece procente în faţa adversarului (n.a. 40, 19% - Ion Ştefan, 36,20% - Cristi Misăilă), menţionându-le ziariştilor că marja de eroare este de 2% şi că nu se mai poate întâmpla nimic, o eventuală creştere fiind tot în dreptul său. După numai două ore, odată cu terminarea numărării voturilor, tot discursul său avea să se desumfle. Misăilă a obţinut 41,5%, în timp ce Ştefan a adunat doar 32,7%.

Ulterior, acesta a ajuns deputat în Parlamentul României, iar din luna noiembrie 2019, este ministrul celui mai bogat minister, Lucrări Publice, Dezvoltare şi Administraţie.

El a devenit unul dintre cei mai controversaţi membri ai cabinetului Orban, atât prin acţiunile sale care amintesc de perioada PSD, cât şi prin gafele monumentale. Ion Ştefan a reuşit să-şi impună neamurile în instituţiile statului, lucru pentru care a fost aspru criticat, dar şi ironizat de rivalii politici.

Cum s-a ales cu porecla de Grindă

Ion Ştefan a ajuns în atenţia presei şi prin gafele sale monumentale. A devenit „vedetă” chiar din prima zi de ministeriat, după ce a fost acuzat că nu şi-a plătit impozitul la casa de 900 de mp din Focşani, despre care a afirmat că a ieşit din greşeală aşa mare.

„Nu sunt băiat pretenţios, aşa. La mansardă nu cred că am urcat de două ori pe an, aşa a fost, a greşit constructorul o grindă şi a ieşit mansarda etaj. Dar, asta e viaţa, doar n-oi dărâma casa. Ea şi-a dorit casă mare, ea să plătească”, a explicat Ion Ştefan.

Ulerior, a reieşit că locuinţa avea 500 de metri pătraţi, iar timp de 15 ani acesta a plătit impozit pentru mai puţin de 100 de metri pătraţi, fraudând bugetul local cu sume importante de bani, fapte care s-au prescris. În urma întâmplării, a rămas cu porecla de ministrul “Grindă”.

De altfel, orice apariţie televizată înseamnă tot atâtea gafe de exprimare, cum a fost şi apariţia publică de la Realitatea TV, unde liberalul s-a plâns că laptopurile din Ministerul Dezvoltării sunt prea mici, iar pe angajaţi i-a caracterizat cel puţin ciudat, şi anume că au CNP, mâini, ochi şi picioare.

Memorabile au rămas şi declaraţiile sale din anul 2016, când înainte de campania electorală a spus despre şefii administraţiei de până atunci că au fost demolatorii industriei din judeţ, primul citat pe listă fiind chiar socrul său, Nicolae Lăţcan, care a fost primar al Focşaniului timp de 8 ani.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Cum a fost primar pentru o oră ministrul propus de PNL la Dezvoltare. Sindromul „Mircea Geoană“ a lovit la alegerile pentru Primăria Focşani

VIDEO Aspirant la Primăria Focşani, atac la socrul său, fost edil al municipiului, pe care îl consideră „demolator“ al Vrancei

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite