Ilicitul sau celebra Lege 18, spaima românilor în comunism. Ce păţeau cei denunţaţi pentru averi suspecte
0
Legea 18 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobândite în mod licit, din regimul comunist, i s-a spus şi „Ilicitul“.
În anul 1968, când Nicolae Ceauşescu reuşea să-şi atragă de partea sa întreg Occidentul, prin poziţia adoptată după invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice, în România "se cocea" o lege care a provocat multe suferinţe cetăţenilor.
Legea 18/1968, privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobândite în mod licit, avea 32 de articole şi se baza pe sesizări făcute de cetăţeni la organele statului.
Încă de la articolul 1 se specifica faptul că dobândirea de bunuri prin alte mijloace decât cele cu caracter licit constituie o încălcare a principiilor eticii şi echităţii socialiste şi este interzisă. „Bunurile dobândite cu încălcarea dispoziţiilor alineatului precedent sau, după caz, valoarea lor bănească vor fi trecute în proprietatea statului, în condiţiile prezentei legi”, se scria în lege.
Sesizările erau verificate de o comisie de cercetare, care funcţiona pe lângă fiecare tribunal judeţean, alcătuită din doi judecători desemnaţi de preşedintele Tribunalului Judeţean, dintre care unul în calitate de preşedinte, un procuror desemnat de procurorul şef al procuraturii judeţene, un delegat al administraţiei financiare judeţene şi un deputat în consiliul popular judeţean, municipal sau orăşenesc, după caz.
Comisia mai avea şi un secretar desemnat de preşedintele tribunalului judeţean dintre grefierii acestei instanţe. În cazul în care în plasa anchetatorilor cădeau un demnitar, din comisie făcea parte şi un deputat din Marea Adunare Naţională.
Liber la denunţuri
Astfel că prin această lege s-a dat liber la denunţuri. Au păţit-o mulţi oameni atunci, cum a fost şi cazul unui focşănean care, la începutul anilor 70, a fost reclamat la Serviciul de Miliţie Focşani că, în ciuda salariului mic, şi-a achiziţionat mai multe bunuri de valoare, unele chiar “extravagante”.
“Din verificările efectuate de către noi rezultă că în urmă cu patru ani a cumpărat o maşină marca Fiat 1500 cu suma de 45.000 de lei şi şi-a cumpărat o casă în valoare de circa 50.000 de lei. Susnumitul are un salariu tarifar de circa 1.200 de lei, soţia sa de 900 de lei şi considerăm că la greutăţile familiale pe care le-a avut, întreţinerea a doi copii, nu-şi putea procura o maşină proprietate personală şi nu putea construi şi casă”, se arată în adresa Miliţiei către comisia de cercetări privind controlul unor bunuri care au fost dobândite în mod ilicit a Tribunalului Vrancea, la sesizarea unui “binevoitor”.
Calvarul în justiţie
În acest caz, organele statului au dispus aplicarea de îndată a sechestrului asigurator pe bunurile deţinute de pârâţi, s-a întocmit inventarul tuturor bunurilor deţinute de aceştia şi s-au adus la cunoştinţa învinuitului acuzaţiile respective.
Acesta a încercat să justifice toate aceste cheltuieli susţinând că locuinţa a realizat-o din vânzarea unei case de la ţară, iar dintr-o grădină de 4.000 de mp, pe care o avea în proprietate, obţinea cele necesare familiei, astfel încât unele cheltuieli ale soţilor erau mult diminuate. Aşa au putut să economisească pentru a-şi cumpăra „luxosul” Fiat 1500.
Mai aveau în curte păsări, creşteau în fiecare an porci pe care-i vindea pe bani frumoşi şi alte asemenea justificări care atunci puteau face diferenţa între libertate şi puşcărie. Totodată, au fost solicitate adeverinţe cu salariile celor doi soţi de la unităţile unde activau, au fost interogaţi martori, de unde a mai rezultat că învinuiţii posedau şi mobilă scumpă, aspirator, cuvertură chinezească, haine de piele, iar despre casă se menţiona că a fost începută de vreo zece ani, la ea participând toate neamurile, astfel încât manopera nu a fost tocmai scumpă.
“În acest caz, a mai întocmit şi un inventar amănunţit, iar dosarul a continuat cu mii de alte file, zeci de expertize şi alte proceduri juridice, aşa încât nici nu mai contează dacă sentinţele pronunţate în diferitele stadii ale procesului i-au avantajat sau nu, dar sigur este că în urma acestui demers juridic a rămas o familie devastată, ce ştia pe dinafară toate preţurile practicate pe piaţa românească de atunci, inclusiv la prăjituri şi bomboane, iar in plus nu mai avea încredere în nimeni de pe acest pământ, fie el apropiat, rudă sau vecin”, explică istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea.
Acum avem ANI
Legea 18/1968, cunoscută ca lege a ilicitului, a fost abrogată expres prin Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere.
Aceasta din urmă poate fi considerată străbunica legii A.N.I. – Agentia Naţională de Integritate, deşi în 1980 a mai existat şi Legea 4, privind “obligaţia cadrelor de conducere din activitatea economico-socială şi a altor activişti de partid şi de stat de a declara bunurile de valoare, proprietate personală”.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
