36 de preoţi au fost caterisiţi şi excluşi din monahism de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, în ultimii 20 de ani

36 de preoţi au fost caterisiţi şi excluşi din monahism de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, în ultimii 20 de ani

Preotul Vatră, unul dintre slujitorii bisericii excluşi din rândul preoţilor

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a publicat pe site-ul propriu lista preoţilor care au avut de suferit din cauza nesupunerii faţă de mai marii BOR în perioada 1998-2017.

Ştiri pe aceeaşi temă

Demersul  Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a fost făcut din dorinţa de informare a enoriaşilor şi preoţilor cu privire la consecinţele canonice pe care le generează slujirea liturgică alături de un preot destituit sau caterisit.

Astfel, în perioada 1998-2017 au fost 5 preoţi destituiţi, 29 caterisiţi, adică excluşi din cler şi 2 excluşi din monahism. Nu mai anul trecut, în Vrancea au fost caterisiţi 2 preoţi.

"Pentru evitarea consecinţelor canonice şi statutare generate de slujirea liturgică alături de un preot depus sau caterist – în ceea ce-i priveşte pe preoţii canonici – sau de participarea la aşa-zisele slujbe religioase oficiate de către foşti preoţi – în ceea ce-i priveşte pe dreptcredincioşii creştini – redăm, mai jos, lista preoţilor depuşi din treapta preoţiei şi a celor caterisiţi (excluşi temporar sau definitiv, din clerul ortodox), precum şi a ieromonahilor caterisiţi şi excluşi din monahism, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, spre corecta informare a preoţilor şi dreptcredincioşilor din Eparhia noastră şi din toate eparhiile Patriarhiei Române.

Preoţi depuşi (destituiţi) din treapta preoţiei:

1. Anton Constantin-Tiberiu
2. Dumitru Aurelian
3. Isbăşoiu Constantin
4. Micu Gheorghe Daniel
5. Turcu Nicu

Preoţi caterisiţi (excluşi din cler):

1. Angelescu Nicolae
2. Bădescu Dragoş Ştefăniţă
3. Bolovan Ticu
4. Burlacu Gheorghe
5. Cioarbă Asonică Mihai
6. Ciocan Adrian
7. Constantin Nicolae Marius
8. Dragu Marian
9. Dumitrache Valentin
10. Ghiţă Valentin
11. Giuvelic Nicolae
12. Goleşteanu Neculai
13. Homoc Aurelian
14. Hrănăceru Adrian Stelian
15. Hristea Bernard
16. Ion Lică
17. Manea Constantin
18. Marin Sebastian
19. Moldoveanu Florin
20. Olaru Gheorghe
21. Pascu Ion Marian
22. Poiană Marian Valentin
23. Racu Adrian Dănuţ
24. Stanciu Gheorghe
25. Stanciu Mihai
26. Trif-Crăciun Claudiu-Virgil
27. Vatră Giorgică
28. Vulcan Alexandru
29. Gavriluţă Iulian – fost preot în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, caterisit de Arhiepiscopia Tomisului

Preoţi din rândul monahilor caterisiţi şi excluşi din monahism:

1. Ţârdea Alexie (Aurel Ovidiu)
2. Vieriu Iosif (Ioan)

Ce înseamnă caterisist şi depus

Pentru a înţelege semnificaţia termenilor caterisit şi depus, precizăm următoarele:

a) Un preot caterisit este exclus din cler, ceea ce înseamnă că a pierdut preoţia pentru totdeauna, precum şi posibilitatea de a ocupa un post neclerical în activităţile bisericeşti, statutul său fiind acela pe care îl avea înainte de preoţie, adică cel de mirean sau credincios laic. Reabilitarea sa în slujirea preoţească o poate face numai Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pe baza unei documentaţii prezentate de către ierarhul care l-a caterisit, prin care se demonstrează pocăinţa sinceră a acestuia, verificată în timp;

b) Un preot depus (destituit) din treapta preoţiei a pierdut dreptul de a săvârşi lucrări sfinte, de a purta ţinuta clericală şi de a se împărtăşi în altar; cel destituit nu mai este cleric, ci are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfăşura activităţi social-filantropice, culturale, educaţionale sau de a fi cântăreţ, după caz; activitatea şi conduita sa sunt evaluate, anual, de către Chiriarh.

Potrivit definiţiei de mai sus, depunerea din treaptă este echivalentul caterisirii, cu deosebirea că ea poate avea un caracter temporar, în funcţie de capacitatea de îndreptare a celui depus şi de durata pocăinţei acestuia. În această situaţie, reintegrarea unui preot depus în rândul clerului ortodox depinde de chiriarhul care a pronunţat sancţiunea, singurul îndrituit să o şi ridice, desigur, pe baza faptelor de pocăinţă ale celui depus, confirmate în timp", se arată în comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările