FOTO Un student din Craiova şi-a adus părinţii înapoi în ţară după ce a dat viaţă unei afaceri de zeci de mii de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Drăghici
Alex Drăghici

Căpşune dulci şi parfumate aproape tot timpul anului. Cu ajutorul lor, studentul şi-a convins părinţii să revină în România, după 12 ani de pribegie. Tânărul a ales să cultive un soi de căpşuni care au rod din aprilie până când cade prima zăpadă.

Familia Drăghici, din comuna doljeană Mârşani, a început afacerea cu căpşune în urmă cu patru ani. Ideea i-a venit lui Alex, fiul soţilor Drăghici, acum student în anul IV la Facultatea de Agronomie din Craiova. "Îmi doream enorm să-mi aduc părinţii acasă. Timp de 12 ani, eu şi fratele meu nu i-am avut lângă noi. Au muncit 12 ani în Italia, au pus ban pe ban pentru ca noi să avem un trai mai bun. Mereu când le spuneam să vină acasă îmi spuneau că nu au ce să facă aici, că e imposibil să câştige banii pe care îi câştigă în străinătate", povesteşte Alex.

Studentul ştia că nu-şi poate aduce părinţii în ţară decât dacă le spune că acasă pot demara împreună o afacere profitabilă, în domeniul agriculturii. "Şi m-am apucat să studiez. Am căutat pe google ce afaceri ar fi mai de succes, m-am hotărât, m-am răzgândit. Într-un final, m-am oprit asupra căpşunilor. Am descoperit un soi care dă rod tot timpul anului şi m-am gândit că oricine şi-ar dori să mănânce căpşune toamna sau iarna. Nu din sere, direct de pe câmp", a declarat Alex Drăghici.

Bety şi Florin Drăghici s-au lăsat convinşi, au revenit acasă şi au început afacerea de familie. Mai întâi au închiriat în comuna Mârşani 2 hectare de teren, lăsate în paragină. Banii economisiţi în Italia, 30.000 de euro, i-au investit în plante şi instalaţiile de picurare. În anul următor şi-au dat seama că afacerea era cu adevărat de succes. "Am câştigat dublu. Nu ne venea să credem pentru că, sincer, eu am avut mari, mari emoţii. Îmi amintesc, la început, căpşunile au fost atacate de un gândac şi, într-o dimineaţă, am găsit toate plantele la pământ. Pe loc, i-am spus soţiei că nu rezist şi plec înapoi în Italia. Dimineaţa m-am hotărât şi seara eram în avion. Soţia şi copilul au reuşit să salveze cultura, mi-au trimis poze şi m-am întors acasă", a declarat Florin Drăghici.

Când au văzut că afacerea este profitabilă, soţii Drăghici au mai închiriat 3 hectare de teren. Producţia anuală de căpşuni este acum de 35 de tone la hectar.

capsuni

Toată familia Drăghici munceşte acum pe câmpul de la Mârşani. Fiecare are câte o sarcină. Tatăl are grijă de cultură, mama vinde căpşunele în piaţă, iar fiul se ocupă cu promovarea afacerii.

"Oamenii mă cunosc acum în Piaţa Mare din Craiova. La început mă întrebau de unde le aduc, din Spania? Acum ştiu că sunt căpşuni de Mârşani. În această perioadă, în octombrie, le vând cu 12 lei/kilogram şi au mare căutare", a declarat Bety Drăghici.

Alex se gândeşte deja să-şi extindă afacerea. Are multe cereri din ţară, a început să intre cu marfa şi în supermarketuri, dar ce este cel mai important pentru el în acest moment este să reuşească să acceseze fonduri europene. Studentul craiovean vrea să demonstreze tuturor că şi acasă, în România, poţi să faci bani dacă munceşti, ai răbdare şi eşti responsabil.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite