Festivaul Zaibărului şi al Prazului, sărbătorit cu mare fast acasă la Amza Pelea

Festivaul Zaibărului şi al Prazului, sărbătorit cu mare fast acasă la Amza Pelea

Peste 500 de oameni au petrecut împreună la Festivalul Zaibărului

Peste 500 de olteni au participat astăzi la Festivalul Zaibărului şi al Prazului în patria lui Nea Mărin. Băileştenii au desfăcut butoaiele şi au venit la petrecere în centrul oraşului cu vinul şi prazul în paporniţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu a fost un băileştean care să nu îşi laude producţia de anul acesta, mai ales că licoarea este marca înregistrată la OSIM din anul 2008 „Vinul nostru este cel mai bun domnişoară. Este negru şi dulce şi de ce să nu recunosc te şi duce. Dacă bei un păhărel de zaibăr de Băileşti pe fiecare zi nu ai nevoie de medic. Este 100% pansament medical“, a spus Ion Tică, din Băileşti.

CLICK aici pentru GALERIE FOTO



Zaibărul pleacă din casa memorială Amza Pelea

Oamenii s-au strâns încă de la primele ore ale dimineţii în curtea casei memoriale Amza Pelea şi au băut câte un păhărel de licoare. Un butoi plin cu zaibăr a fost plimbat prin tot oraşul şi să ştie toată lumea că este mare sărbătoare în Băileşti. Localnicii recunosc că au devenit cunoscuţi în toată ţara datorită marelui actor „În toate povestioarele lui Amza Pelea eram prezenţi. Am adus astăzi cu mine un praz şi un curcan. Nea Mărin se ducea de fiecare dată în vizită la Bucureşti cu plocon. Vreau să păstrez vie amintirea celui mai mare actor“, a spus Traian Dincă.

Localnicii au amenajat în piaţa din oraş tarabe cu produse tradiţionale din zonă „La Băileşti se promovează tot timpul aceste produse, de la zaibăr, pâinea de ţăst, prazul şi puiul de curte. Mă bucur că am reuşit să înregistrez în anul 2008 la OSIM vinul nostru. În viitor vreau să deschid o piaţă de desfacere, iar oamenii să îşi vândă aici toate produsele“, a declarat Costel Pistriţu, primarul municipiului Băileşti.

CLICK aici pentru GALERIE FOTO



Pentru a marca evenimentul s-a organizat şi un concurs, unde a fost desemnat cel mai bun zaibăr de Băileşti. În compeţie s-au înscris 23 de persoane. Anul acesta câştigător a fost nea Gicu Gagiu, în vârstă de 66 de ani „ Am cel mai bun vin şi mă bucur că am câştigat. Zaibărul meu a fost pe gustul juriului. Am văzut eu cum au gustat fiecare din licoarea făcute din mâinile mele. Eu în fiecare seară beau un păhărel de vin şi mă simt ca la 20 de ani“, a spus bătrânul.

Fiica lui Amza Pelea, Oana Pelea nu a fost prezentă la eveniment. Actriţa este plecată la Paris.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările