Ziua în care Dobrogea a intrat în harta României. Domnitorii ţării au numit-o Mărgăritarul Coroanei

Ziua în care Dobrogea a intrat în harta României. Domnitorii ţării au numit-o Mărgăritarul Coroanei

14 Noiembrie 1878 - Intrarea Armatei Române în Dobrogea, pe la Măcin

Era 14 noiembrie 1878 când Regele Carol I lansa două proclamaţii fundamentale pentru România. Prima era adresată celor mai noi cetăţeni români: dobrogenii. Proclamaţia Domnitorului României către dobrogeni a fost tipărită în limbile română, turcă, greacă şi bulgară, fiind răspândită în foi volante, pe întreg teritoriul dobrogean. Cealaltă proclamaţie era destinată Armatei Române.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dobrogea este prima regiune a României care are o sărbătoare oficială, instituită prin lege, la iniţiativa unui senator constănţean, liberalul Christian Gigi Chiru. În ziua de 14 noiembrie, românii vor celebra data istorică din 1878, când Dobrogea a revenit la patria-mamă, după Războiul de Independenţă. În acea zi, trupele române au trecut Dunărea pe la Brăila înaintând spre Tulcea, ce era sangeacul (capitala) paşalâcului Dobrogea. La 23 noiembrie 1878, trupele au ajuns la Constanţa, luând în stăpânire total regiunea denumită California României.

„Data de 14 noiembrie se înscrie în patrimoniul momentelor fundamentale din existenţa României moderne. La 14 noiembrie 1878, autorităţile civile şi militare româneşti au intrat în Dobrogea, urmare a participării României la Războiul de Independenţă şi a hotărârilor Congresului de Pace de la Berlin. Era a doua etapă - revenirea Dobrogei la statul român - din drumul către reconstrucţie naţională, început la 24 ianuarie 1859 şi încheiat în anul 1918“, arată profesorii de la Facultatea de Istorie de la Universitatea Ovidius din Constanţa.

Istoria unei date memorabile

Era 14 noiembrie 1878, când Regele Carol I lansa două proclamaţii fundamentale pentru România. Una era adresată celor mai noi cetăţeni români: dobrogenii. Proclamaţia Domnitorului României către dobrogeni a fost tipărită în limbile română, turcă, greacă şi bulgară, fiind răspândită în foi volante, pe întreg teritoriul dobrogean. Cealaltă proclamaţie era destinată Armatei Române.

Iată aşadar cum sunau cele două proclamaţii, aşa cum au fost scrise de Mihail Kogălniceanu şi rostite de Regele Carol I în ziua care a readus Dobrogea la sânul patriei-mamă.

 

Proclamaţia Domnitorului României către dobrogeni

„Locuitori de orice naţionalitate şi religie,

Dobrogea - vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân - de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat, unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă.

Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire.

Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţiune definitivă care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornice poziţia voastră cetăţenească.

Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră“.

 

Proclamaţia către Armata Română

„Soldaţi!

Puterile Mari europene, prin Tratatul de la Berlin, au unit cu România Dobrogea, această veche posesiune a părinţilor noştri de mai înainte.

Azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! Însă acum veţi merge în Dobrogea, nu în calitate de cuceritori, ci de amici, ca fraţi ai locuitorilor, care de azi înainte sunt concetăţenii noştri.

Soldaţi! În această nouă Românie veţi găsi o populaţie care în cea mai mare parte este deja românească. Însă veţi găsi şi locuitori de alt neam şi alte credinţe. Toţi aceştia, care devin membri ai Statului român, au aceleaşi drepturi la protecţiunea şi la dragostea voastră...

Aşadar, drum bun, soldaţi şi Dumnezeu să vă aibă în pază.

Gândul meu vă însoţeşte neîntrerupt. Trăiască România!“

Mărgăritarul Coroanei României

„Proclamaţiile sale, care îndeamnă la înţelegere şi respect, sunt două documente fundamentale ale căror intenţii se vor regăsi şi în legile privind Dobrogea - Legea din 1880 pentru organizarea Dobrogei sau «Constituţia Dobrogei», cum o numea Kogălniceanu, şi Legea pentru regularea proprietăţii imobiliare în Dobrogea. Carol I continuă astfel politica lui Cuza faţă de ţinutul dintre Dunăre şi Mare, pe care îl considera «mărgăritar al coroanei României».

În însemnările sale din 8 iunie 1867, el cerea guvernului să facă demersurile diplomatice necesare pentru ca să i se retrocedeze României Delta Dunării, conform Tratatului de la Paris, din 1856 - ce fusese încălcat prin Convenţia din 1858. În 1878, Carol I era conştient că presiunile asupra României vor fi deosebit de mari, mai ales din partea colosului răsăritean, Rusia, care dorea redobândirea întregii Basarabii, estompând interesul pentru ieşirea la Dunăre şi Mare.

Pe altă parte, Carol I era sfătuit de tatăl său, Carol-Anton de Hohenzollern, care-l informa că Bismark nu ar pune în pericol Germania pentru ca România să păstreze sudul Basarabiei. Carol-Anton se dovedea, în acel moment, a fi cel mai lucid. Este explicabilă şi atitudinea celeilalte tabere, care nu accepta să primească Dobrogea în schimbul altui teritoriu românesc, Basarabia. Rusia ar fi fost dispusă să ne dea sudul Dobrogei, cu condiţia să înceteze campania antirusească din Parlament şi din presa românească. Carol - ca şi tatăl său - a trăit cu intensitate imperativul cedării Basarabiei, pe care-l simţea de neînlăturat. În aceste condiţii, interesul său se mută exclusiv pe Dobrogea.

Condiţiile păcii sunt cunoscute. Conform art. 46 din Tratatul de la Berlin, Dobrogea revenea României, readucând astfel ţării 14.758 km2 şi un număr de 106.943 locuitori, dintre care 30.977 români, 20.715 bulgari şi 16.493 turci“, descrie contextul vremii dr. Lavinia Dacia Dumitraşcu, cercetător la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.

Entuziasmul dobrogenilor la venirea fraţilor de peste Dunăre

„După ce Congresul de la Berlin din vara anului 1878 stabilise că Dobrogea urma să intre în posesia României, s-au făcut pregătirile necesare pentru luarea în primire a administraţiei sale, de la trupele ruseşti rămase aici din timpul războiului. Aşa se face că la 14 noiembrie 1878, sub privirile domnitorului Carol I, primele unităţi militare române (un detaşament de roşiori, o companie de vânători, o baterie de artilerie) au trecut Dunărea, pe la Brăila, îndreptându-se apoi spre Măcin. În aceeaşi zi, cu vaporul «România», soseau la Tulcea membrii comisiei române, conduse de Nicolae Catargi, care s-au bucurat de o primire entuziastă din partea tulcenilor, care ridicaseră arcuri de triumf şi pavoazaseră cladirile mai mari din oraş, în cinstea primilor reprezentanţi ai autorităţilor române.

Dacă la acea dată oraşul Tulcea era considerat cel mai important al Dobrogei, era firesc ca guvernatorul rus să primească acolo delegaţia română. După luarea în primire a acestui oraş însă, o parte a trupelor române şi a noilor autorităţi s-au îndreptat spre Constanţa, oraşul care era sediul unei cazale (unitate administrativă în sistemul otoman, ceva mai mici decât un judeţ actual), dar în acelaşi timp era cel mai important port la Marea Neagră al noului teritoriu, un oraş legat cu cale ferată de ţara-mamă, un oraş cu o dezvoltare economică accelerată, în acea vreme“, relatează dr. Constantin Cheramidoglu, de la Arhivele Naţionale Constanţa.

Fotografie făcută la inaugurarea Moscheii din Constanţa - 1913 Foto Arhivă personală Guner Acmola

Prefectul Remus Opreanu a prezentat astfel atmosfera de la Constanţa, din ziua de 23 noiembrie 1878: «Astăzi la 10 ore, cu ocaziunea luării în posesie a districtului Constanţa, a avut loc în biserica grecească un Te-Deum, la care au asistat toate autorităţile locale ruse, domnii reprezentanţi ai puterilor străine, notabilii oraşului şi un însemnat număr de cetăţeni din toate clasele; în acelaşi timp, în templele diferitelor naţionalităţi s-au înălţat rugi catre cel A-Tot Puternic, pentru prosperitatea României şi pentru îndelungata, paşnica şi glorioasa domnie a A.S.R. Domnului Carol I şi a ilustrei Regale Doamne Elisabeta.

Entuziasmul era foarte mare şi bucuria se vedea pe toate feţele. Tot oraşul era în picioare; stindarde tricolore, ghirlade de flori şi diferite ornamente împodobeau casele. Ziua de astăzi va rămâne înscrisă pentru viitor, în cartea istoriei, ca o zi de fericire, pentru această nouă Românie, atât de mare era entuziasmul.

Iluminaţiunea de astă noapte a fost strălucită. Nenumăratele stindarde şi lampioane împodobeau stăzile astfel că oricine ar fi putut crede că se află în Bucureşti în zilele de sărbători naţionale. Entuziasmul a fost cu atât mai mare, deoarece serbarea s-a făcut într-un mod spontan şi absolut liber. O manifestare impunătoare s-a făcut din partea coloniei elene (cea mai numeroasă din oraş, n.n.). Pe la cinci ore seara, o mare mulţime de elevi veniră cu muzica militară rusă dinaintea reşedinţei prefectului şi în timp de o oră muzica n-a încetat de a cânta diferite marşuri de bucurie. În acelaşi timp răsunau strigări entuziaste pentru îndelunga viaţă a M.M. L.L. Regale Domnitorul şi Doamna Românilor.

Cortegiul a pornit apoi spre piaţa principală a oraşului (azi Piaţa Ovidiu, n.n.), unde se ridicase un frumos arc de triumf, cu portretul Domnitorului şi cu o inscripţie patriotică, dedicată de Elenii din Constanţa, fraţilor lor Români. Manifestaţiunea dură până târziu noaptea. Casele consulilor erau asemenea frumos iluminate, iar străzile pline de lume în haine de sărbătoare. Nu se poate descrie această incomparabilă serbare, datorată în cea mai mare parte coloniei elene, dar la care a luat parte toată poporaţiunea. Toate acestea s-au făcut fiind prezentă singură autoritatea română civilă, găsindu-se oraşul în cea mai deplină ordine“.

Cum a devenit Dobrogea provincie românească

Profesorul de istorie Dragoş Dragomir de la Liceul I.C. Brătianu din comuna Nicolae Bălcescu detaliază modul în care Dobrogea devine provincie românească, având acte în regulă.

„Noua provincie a statului român a fost organizată conform regulamentului de împărţire şi organizare administrativă a Dobrogei, regulament instituit prin decretul nr. 2533 din 13 noiembrie 1878. Decretul stabilea împărţirea Dobrogei în districte şi plăşi. Se constituiau trei judeţe: Tulcea, Küstenge şi Silistra Nouă. Judeţul Küstenge compunea din trei plăşi: Küstenge, Hârşova şi Mangalia. Plasa Küstenge cuprindea toate satele vechii căimăcănii cu acelaşi nume. Conform acestui act, orice sat, indiferent de numărul de familii existente, avea un consiliu comunal şi un primar numit de autorităţi, persoane ce îşi dovediseră loialitatea şi inteligenţa.

În virtutea unor reglementări ulterioare, fiecare comună trebuia să cuprindă un număr de minim 100 de familii. Un sat cu mai puţin de 100 de familii putea forma o comună doar dacă locuitorii săi făceau cerere specială şi erau obligaţi să întreţină toate cheltuielile serviciului comunal. Tabloul general al comunelor şi cătunelor judeţului Constanţa, formate conform art. 49 din legea de organizare a Dobrogei din 9 martie 1880, prezenta următoarea situaţie: judeţul Constanţa era împărţit în 5 ocoale (Constanţa, Hîrşova, Medgidia, Mangalia şi Silistra Nouă) care cuprindeau un total de 80 de comune (7 urbane şi 73 rurale), cu 161 de cătune, având 90.740 de locuitori.

Deşi încorporată definitiv României printr-un amendament constituţional din 1884, Dobrogea a fost supusă unei organizări administrative separate între 1878 şi 1913. Sub acest regim, dobrogenii dispuneau doar de o cetăţenie locală, care nu le dădea dreptul de a participa la viaţa politică a ţării şi să cumpere pământ în afara provinciei. Doar din 1909 au primit dobrogenii dreptul de a fi reprezentaţi în Parlament“, declară prof. Dragomir.

Oamenii Dobrogei

Apostol D. Culea (1882-1949), fiu de ţărani din Ialomiţa ajuns până la rangul de director - având în grijă şcolile din mediul rural - la Fundaţiile Culturale Regale, ne-a lăsat o descriere plastică a satelor dobrogene pe sfârşit de epocă otomană, aşa cum şi le aminteau bătrânii.

„Pe funduri de văi cu şuviţe de apă, stăteau pitite câte un pâlc de bordeie, colibe, ori nişte biete căsuţe din bălegar frământat cu lut şi acoperite cu paie, pământ ori stuf. Acestea erau satele. Nici un copac, nici o grădină nu înveselea chichineţele cu ferestruici de o palmă. Sticla era necunoscută şi hârtia unsă cu grăsime, ori băşica de vită ţinea locul geamului. În singura odaie unde se grămădeau toţi ai casei, rogojinile pe paturi erau aşternutul cel mai obişnuit. Satele erau destul de rare şi mici, iar locuitorii cultivau ogoarele numai în imediata vecinătate a satelor. Încolo erau păduri sau stepe libere pentru păşunatul turmelor. În plus, în secolele XVIII - XIX, războaiele ruso-turce, însoţite de ciumă şi holeră, au creat goluri mari de populaţie. Astfel se explică faptul că la 1878 Dobrogea era o regiune dintre cele mai slab populate din Europa“.

Din presa vremii reiese că principalele probleme medicale cu care se confrunta Dobrogea după unire erau, la oameni, frigurile, vărsatul, variola, tusea convulsivă, febra tifoidă şi pojarul, iar la animale pesta bovină şi febra aftoasă, campaniile de vaccinare fiind abia la început.

Biserica, rol de liant

Biserica ortodoxă a jucat în Dobrogea, în timpul stăpânirii otomane, rol de ocrotitoare a fiinţei naţionale a populaţiei băştinaşe. A avut şi importantă funcţie culturală şi a contribuit la întărirea legăturilor între românii de pe cele două maluri ale fluviului. În Dobrogea, exista interdicţia de a se construi biserici mai înalte decât geamiile sau casele musulmanilor. Bisericile erau uneori lipsite de turle, unele erau adâncite în pământ până la mai mult de un metru, încât la intrare se cobora pe scări în interior. Totodată autorităţile otomane nu îngăduiau folosirea clopotelor. Acest lucru a fost posibil din 1839. Odată cu colonizarea românească a Dobrogei, majoritatea populaţiei era de religie creştin ortodoxă, dar, în spiritul toleranţei etnice şi religioase caracteristice statului român, pe teritoriul acestor sate s-au putut manifesta nestingherit şi adepţii altor religii sau culte religioase.

Şcoala, prioritatea absolută

Principala grijă a administraţiei româneşti a fost, după instalare, educaţia copiilor din Dobrogea, care trebuia să înveţe carte. Pe 28 septembrie 1880, în săptămânalul Farul Constanţei apărea următorul apel: „Consiliul General ce stă să se înfiinţeze conform nouei legi a Dobrogii este chemat a face ca să nu remână satü fėră local de şcőlă şi învĕţător“.

Oamenii înstăriţi ofereau bani pentru cumpărarea de premii ce se distribuiau la finele anului şcolar elevilor ce se distingeau prin „diligenţă şi bună conduită“. Medicii şi administratorii de ocoale asigurau vaccinarea elevilor din toate şcolile judeţului. În fiecare an, înainte de Florii, în şcolile rurale se organiza Sărbătoarea Pomilor, când fiecare învăţător sădea un pom fructifer, care apoi era îngrijit de copii. De asemenea, învăţătorii de la sate aveau obligaţia de a combate alcoolismul.

Între anii 1879 şi 1881 au funcţionat 37 şcoli pe teritoriul viitorului judeţ Constanţa şi s-au construit 19 localuri proprii.

Cărturarul Ion Bănescu este numit la 24 februarie 1879 revizor şcolar, apoi avea să fie şi primar al Constanţei între 1905 şi 1907. „Este cel care a ostenit cu râvnă şi destoinicie la dezvoltarea şi înflorirea şcolii româneşti din acest colţ urgisit de ţară, cutreierând cu harabaua dobrogeană, într-o vreme când pe aici nu existau decât drumuri naturale, sat cu sat, cătun cu cătun, de la mare până la Dunăre şi sădind în sufletele dascălilor uitaţi de lume şi cotropiţi de nevoi nădejde nouă, credinţă în izbânda învăţământului naţional“, aminteşte profesorul Dragoş Dragomir.

Aflat într-un periplu prin Dobrogea, la începutul secolului trecut, istoricul Nicolae Iorga remarca: „Satele sunt dese în această provincie care n-a fost niciodată o sălbăticie şi poate ajunge una din cele mai înfloritoare părţi ale patriei. Se văd biserici, frumoase şcoli noi, cu locuinţe pentru învăţători, pieţe pline de mişcare, primării de pe care flutură tricolorul şi, pe lângă vechile case strâmbe, nevăruite, acoperite cu stuf, locuinţe model, cu ferestre mari şi acoperişuri de frumoase ţigle“. Viziunea marelui Nicolae Iorga avea să se îndeplinească.

Pe aceeaşi temă:

„Constituţia Dobrogei“: cum a vrut administraţia românească de după 1878 să combată „elementul slav“ infiltrat pentru pământ

Cele 15 minuni ale Dobrogei. Câteva motive pentru care este unic tărâmul dintre Dunăre şi Marea Neagră

Fascinanta istorie a turcilor şi tătarilor din România: de la stăpânii Dobrogei otomane la supuşii unei ţări ortodoxe

Peştera Movile, capsula timpului pentru 5,5 milioane de ani. Mediul din grotă, asemuit celui de pe Marte - viaţă fără oxigen

Straniul ordin dat de Vasile Pârvan în ajunul morţii sale. Părintele arheologiei româneşti este cel care a descoperit cel mai vechi oraş din ţara noastră – Histria

Triunghiul sacru din colţul Dobrogei. Bisericuţele din nuiele de la Izvoarele, Satu Nou şi Strunga

Jurnal de vacanţă. Drum iniţiatic spre izvoarele poporului român, prin sudul Dobrogei

Mica unire de la 14 noiembrie 1878. Ziua când Dobrogea a revenit la patria-mamă

Cum dezleagă vinul limba dobrogenilor. La Ostrov, românii şi bulgarii au serbat rodul podgoriei scăldate de Dunăre

Jurnal de vacanţă. Altfel de călătorie prin împrejurimile zonei Vama Veche-2 Mai

Dobrogea în lung şi-n lat, pe bicicletă: cele mai frumoase trasee de parcurs pe două roţi printr-o Românie în miniatură cu accent de Balcani

FOTO VIDEO Vacanţă în România. În Dobrogea, ca-n Jurassic Parc. Aventură prin nordul judeţului dintre Dunăre şi Marea Neagră

Momentul istoric al României de acum 120 ani. Regele Carol I bătea nitul de argint în podul de la Cernavodă, în timp ce Anghel Saligny garanta cu viaţa

Înapoi spre rădăcinile neamului românesc, la pas pe tărâmul apostolului Andrei


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: