Viscolul vine în Dobrogea. Vom avea Cod Portocaliu în acest weekend

Viscolul vine în Dobrogea. Vom avea Cod Portocaliu în acest weekend

Vine viscolul Foto Adevărul

Vremea se înrăutăţeşte în Dobrogea, în acest weekend. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizare de Cod Portocaliu de vânt, ninsori şi viscol, de sâmbătă, 16 ianuarie, ora 20, până duminică, 17 ianuarie, ora 20.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începând de vineri, ora 17, până la ora 23, în judeţele Constanţa şi Tulcea vor fi semnalate intensificări de vȃnt cu viteze ce vor depăşi la rafală 55 km/h.

Din seara de sâmbătă, 16 ianuarie, aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunării şi va cuprinde treptat regiunile sudice şi sud-estice ale ţării, precum şi zona Carpaţilor de Curbură. Se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55-65 km/h, viscolind ninsoarea.

Din noaptea de sâmbătă spre duminică (16/17 ianuarie), vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica, urmând ca, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, Administraţia Naţională de Meteorologie să emită noi mesaje.

În judeţele Tulcea şi Constanţa, viscolul va avea intensitatea maximă începând din primele ore ale zilei de duminică. În celelalte regiuni, ninsorile vor fi temporare, iar viteza vântului la rafală va fi, în general, de 35-45 km/h.

Centrul Meteorologic General Dobrogea avertizează că precipitaţiile mixte sub formă de ploaie se vor transforma rapid în lapoviţă şi ninsoare, cu vânt în rafale între 50 şi 75 km/h şi temperaturi până la -9 grade Celsius. Pentru judeţul Constanţa şi alte 10 judeţe limitrofe este avertizare de cod portocaliu cu zăpadă şi viscol de intensitate mare, începând din primele ore ale zilei de duminică.

Comandamentul de iarnă, întrunit vineri, 15 ianuarie, la sediul Primăriei Constanţa, a hotărât: utilajele de deszăpezire să fie pregătite pentru intervenţie începând din după-amiaza zilei de sâmbătă; stocul materialului antiderapant să fie pregătit (6.000 de tone de amestec de nisip şi clorură de sodiu şi stocul de motorină de 3.000 de tone); la adăpostul pentru oamenii străzii, situat pe strada Soveja, să fie pregătite 20 de paturi, pături şi ceai cald pentru persoanele consultate şi trimise de Spitalul Judeţean Constanţa; până la următorul comandament, care va avea loc sâmbătă, la orele 10.00 se va optimiza planul de intervenţie prin întocmirea unor hărţi care să conţină amplasarea utilajelor de deszăpezire, locaţiile şi modul de acţionare pe intervale orare.

Edilii solicită conducătorilor auto să nu parcheze în locuri care ar îngreuna desfăşurarea utilajelor de deszăpezire, să limiteze pe cât posibil deplasările pe drumurile publice cu autoturismele proprii şi, întrucât vântul va sufla în rafală cu viteze mari, să evite parcarea în apropierea arborilor care prezintă pericol de prăbuşire.

Dispeceratul de Situaţii de Urgenţă al Primăriei Municipiului Constanţa este disponibil non-stop la numărul de telefon 0241/550.055.

Pe aceeaşi temă:

24 de judeţe sub Coduri de vreme rea. Bucureştiul, sub Cod portocaliu. Se întorc ninsorile

Ţăranii ştiau cum va fi vremea analizând natura. Ce semnal le transmiteau păsările care se tăvălesc în ţărână

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările