Tânăr arhitect român din Viena: „Nu ne vine să credem că s-a putut întâmpla asta aici“

Tânăr arhitect român din Viena: „Nu ne vine să credem că s-a putut întâmpla asta aici“

Atac terorist lângă sinagoga Stadttempel din Viena FOTO EPA-EFE / Christian Bruna

Un tânăr arhitect din Constanţa, care este stabilit în Viena, a relatat pentru „Adevărul“ care este starea de spirit în capitala Austriei, un loc din Europa unde atentatele teroriste nu ajunseseră încă, până în seara de luni, 2 noiembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Suntem şocaţi. Nu ne vine să credem că s-a putut întâmpla asta aici. Şi, din cauza filmuleţelor care au circulat pe social media, nu ne vine să credem că cineva poate face asta, că poate pur şi simplu să treacă pe lângă ţine şi să te împuşte în mijlocul străzii. Ei vor să creeze panică şi să ne facă să ne fie teamă. Dar ce reuşesc de fapt este să ne facă să fim mai uniţi şi mai puternici, împreună. Este fantastic faptul că poliţia a reuşit să intervină atât de repede şi faptul că toţi oamenii s-au ajutat reciproc să se adăpostească“, spune Dan Pavel Bucur, tânărul arhitect.

Românul locuieşte la 5 minute distanţă de Mariahilferstrasse, celebra arteră comercială a Vienei. Atentatul a fost fix în centru, în districtul 1, la Schwedenplatz. „Problema este că după atentat, au fost tot felul de zvonuri cu mai mulţi terorişti care au fugit pe la metrou spre Mariahilferstrasse şi în districtul 7, aşa că au închis şi au patrulat toată zonă. Mascaţii în echipament complet patrulau pe Mariahilferstrasse. Au anunţat acum că, de fapt, nu a fost decât un singur atacator, care a început să tragă la ora 8 fix şi care a fost eliminat de poliţie la 8 şi 9 minute. Iar restul a fost doar panica oamenilor“, spune Dan.

Arhitectul mărturiseşte că a fost destul de înfricoşător aseară, în mare parte din pricina faptului că nu se ştia mare lucru despre atentat. „Doar circulau nişte filmuleţe pe social media, în timp ce se auzeau în jur numai sirene şi elicoptere. Slavă Domnului că eram toţi acasă, ca urmare a pandemiei şi a carantinei. Mi-au scris prieteni din România, amici, foşti colegi de clasă, cu care nu mai vorbisem de mult, în principiu să se asigure că sunt bine şi să mă întrebe ce s-a întâmplat, având în vedere că în primele ore nu fuseseră făcute prea multe informaţii publice. Toată lumea a fost şocată că s-a întâmplat asta în Viena, care până acum rămăsese destul de sigură... “, afirmă Dan. Un cunoscut din Statele Unite ale Americii i-a spus că starea de alertă teroristă de la Viena sună ca o seară de luni obişnuită din oraşul său.

Cum se va comporta de acum tânărul român care îşi va continua viaţa în Viena? 

„O să fiu exact la fel ca înainte“, spune Dan. „Am în continuare încredere în cei din jurul meu şi în forţele de ordine. Sigur, mai există ocazional câţiva nebuni, dar destul de rar. Dacă ne schimbăm stilul de viaţă din cauza lor, atunci ei au câştigat. În definitiv, asta este scopul terorismului, nu? Să ne facă să ne fie frică. Aşa că trebuie să ne continuăm vieţile ca înainte şi să avem încredere că forţele de ordine îşi vor face treaba“, consideră arhitectul român din Viena. 

Dan Pavel Bucur, într-o poză de arhivă Sursa Facebook DP

Pe aceeaşi temă: 

Româncă din Viena, după atentatul terorist: „Mă tem că rasismul se va amplifica şi vor fi afectaţi toţi imigranţii” 

Viena, însângerată din nou după 35 de ani de linişte. Istoria atentatelor teroriste din capitala Austriei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările