Cele patru cruci de la Dervent „crescute din pământ“. Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche sărbătoare închinată acestui simbol creştin

Cele patru cruci de la Dervent „crescute din pământ“. 
Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche sărbătoare închinată acestui 
simbol creştin

Crucea din paraclis www.dervent.ro

Duminică, 14 septembrie, începând cu ora 8.00, Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ungariei, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, aşezământ monahal care are şi hramul Înălţarea Sfintei Cruci.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dintre cele patru Sfinte Cruci care au existat la Dervent - una mare şi trei mai mici - după cum spune tradiţia, „crescute din pământ", în prezent se mai află două: cea mare, cu puteri tămăduitoare, este adăpostită în paraclisul din partea stângă a bisericii, iar cea mică se află în afara bisericii, în stânga altarului şi la ea se vindecă animalele bolnave. Celelalte două cruci mici au fost scoase din pământ, după cum arată legenda, în timpul stăpânirii otomane.

„Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc şi se priponesc lângă ea şi după o noapte se vindecă". Aşa povestea, cu câteva zeci de ani în urmă, Protosinghelul Anastasie Negară, unui doritor de adevăr, aflăm de pe www.dervent.ro

Minunile de la Dervent

Istoricul Mănăstirii Dervent realizat de Ciupitu N. Teodor consemnează o serie de alte vindecări miraculoase. La fila 8 a dosarului nr. 1 pe anii 1928-1939, se găseşte o notă a lui Neculaie Bragadireanul, din Garvănul Mare, prin care arată că "atât soţia sa, Paraschiva, cât şi fiica sa, Ecaterina, bolnave de picioare, s-au făcut bine venind la Sfânta Cruce". Certificatul nr. 292 / 17 mai 1934 atestă faptul că Tania, o văduvă mută din comuna Feţioneşti, judeţul Putna, şi-a recăpătat graiul la Dervent în ziua Înălţării Domnului din anul 1934.

Este consemnat de asemenea faptul că în anul 1936, Sterea Nucea din satul Zarnici, comuna Cainargeaua Mică, judeţul Durostor, a donat un bou de 4 ani mănăstirii, fiindcă suferind de o paralizie a membrelor inferioare, pe care doctorii n-au reuşit nici măcar s-o amelioreze, s-a făcut bine numai având gândul de a pleca la Sfânta Cruce, fără a ajunge efectiv acolo. Raportul nr. 18 din 25 iunie 1937 vorbeşte despre vindecarea de paralizie a celor două fiice ale lui Neculai Ionescu din Sefdeli, judeţul Caliacra.

Tulburătoare este şi povestea lui Ioan Mihai Arsene din Chirnogi, regiunea Bucureşti, raionul Olteniţa care, în două scrisori adresate fratelui Taşcu N. Mişchia de la Mănăstirea Dervent, în decembrie 1956, îşi exprimă regretul că nu şi-a mai găsit cârja cu care venise cândva aici şi pe care o înfipsese lângă Sfânta Cruce ca mărturie a vindecării sale.

Povesteşte de asemenea că a venit prima dată la Sfânta Cruce de la Dervent în anul 1904 de Izvorul Tămăduirii, fiindcă auzise despre minunea ciobanului surdo-mut care se vindecase aici. Avea pe atunci vârsta de 21 de ani şi era paralizat de trei ani atât de mâini, cât şi de picioare. Stând aici cinci zile, a avut un vis în urma căruia s-a vindecat complet. Momentul primilor paşi este descris cu emoţie: "am înfipt cârja lîngă Cruce şi am ocolit-o de jur împrejur fără cârjă, iar tata pe la spatele meu stătea cu mâinele întinse pe lângă mine ca să nu cad; fără să mă ţină am ocolit Crucea de jur împrejur de trei ori, iar a patra oară am ocolit-o singur". La plecarea spre casă a mers pe jos până la Ostrov - o distanţă de 10 km. În anul 1914, tot de Izvorul Tămăduirii, a revenit în acest loc sfânt cu fata lui pe care o dureau ochii şi cu un om semiparalizat şi amândoi s-au vindecat.

Cea mai veche sărbătoare

Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos şi evocă două evenimente deosebite din istoria ei. Primul este legat de aflarea lemnului Sfintei Cruci (pe Golgota), în secolul al IV-lea, de către Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare şi înălţarea sa solemnă în faţa poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la data de 14 septembrie 335.

Cel de-al doilea este legat de readucerea lemnului Sfintei Cruci de la poporul persan, în anul 629, şi depunerea lui în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Înălţarea Sfintei Cruci este zi de post deoarece ne aminteşte de patimile şi moartea Mântuitorului.

De ce ne închinăm?

Dar ce semnificaţie are sfântul semn al crucii pe care îl facem în fiecare zi? Explicaţia vine de la părintele Eugen Tănăsescu, blogger Adevărul. “Ortodocşii obişnuiesc să se însemneze cu semnul Sf. Cruci în anumite momente: când intră, ies sau trec pe lângă biserică, când se roagă acasă sau la slujbele Bisericii, când cinstesc icoane şi moaşte, când stau la masă sau în alte momente semnificative.  Ori de câte ori ne însemnăm cu semnul Sf. Cruci se cheamă că facem o închinăciune, în chip văzut. Gestul este însă doar exteriorizarea simbolică a închinării interioare, “în Duh şi în Adevăr” după cum spune Hristos.

În mod corect, mai spune părintele Tănăsescu, semnul Crucii se relaţionează cu Persoanele Sf. Treimi şi lucrările Acestora. Astfel, împreunăm primele trei degete ale mâinii drepte (Persoanele Sf. Treimi), iar celelalte două (inelarul şi degetul mic) se coboară în podul palmei (cele două firi, umană şi divină, unite în persoana lui Hristos) Aşa grupate fiind, cele trei degete se duc mai întâi la frunte (Tatăl, izvorul tuturor, mintea mai presus de fire care a gândit toate), apoi le coborâm spre pântece (Coborârea şi Întruparea Fiului, în pântecul Maicii Domnului), apoi le ridicăm spre umărul drept (Înălţarea Fiului de-a dreapta Tatălui) după care le ducem spre umărul stâng (Trimiterea în lume, ca teren al luptei cu cel rău, simbolizat teologic prin “stânga”, a Duhului Sfânt). În toată această “gimnastică spirituală” creştinul pomeneşte, se roagă sau slăveşte, în gând sau cu voce tare, Persoanele Sfintei Treimi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările