Ororile la care au fost supuşi dobrogenii după cumplita înfrângere de la Turtucaia. Violurile, crimele şi tâlhăriile comise de bulgari, germani şi turci

Ororile la care au fost supuşi dobrogenii după cumplita înfrângere de la Turtucaia. Violurile, crimele şi tâlhăriile comise de bulgari, germani şi turci

Soldaţi străini în Constanţa Arhivă arh. Radu Cornescu

După bătălia de la Turtucaia, din 1916, unde Armata Română a suferit o mare înfrângere, trupele bulgaro-germane au atacat Dobrogea, care a rămas sub ocupaţie străină până în decembrie 1918. Din acea perioadă nu există niciun act oficial. Au rămas doar dramele povestite de românii care nu s-au refugiat în alte ţinuturi şi care au avut de-a face cu abuzurile trupelor de ocupaţie

Ştiri pe aceeaşi temă

Istoricul Lavinia Dumitraşcu a găsit în fondul arhivistic al Muzeului de Istorie şi Arheologie Constanţa documente care oferă o imagine completă asupra a ceea ce a însemnat ocupaţia bulgară în Dobrogea, perioadă în care nu doar autorităţile bulgăreşti, ci şi bulgarii tulceni, inclusiv doamnele, toţi organizaţi în „comitete bulgăreşti de distrugeri“, au contribuit, cu toate forţele, la samavolniciile comise de oficialităţi.

Violenţele au început în Turtucaia, când autorităţile bulgare i-au împuşcat pe funcţionarii care au rămas în oraş: Al. Constantinescu, dirigintele oficiului poştal, Ştefan Bonjug şi Ion Bărbulescu, perceptori fiscali ai comunei Astfe-Chioi şi Denizel, Cristea Doiciu, agent de urmărire al oraşului Turtucaia, dar şi localnici acuzaţi de spionaj.
 
„Victimele erau violate de mai mulţi bulgari“ 
 
„În satul Chiose-Abdi, l-au tăiat în bucăţi pe locuitorul Stanciu fost servitor la şcoala română. De asemenea, au violat-o pe domnişoara Elena Răducanu Predescu în etate de 16 ani, faptul fiind săvârşit de un ofiţer bulgar şi trei soldaţi“, se arată în materialele scoase la lumină de istoricul Lavinia Dumitraşcu. Pe o femeie din comuna Popina „au tăiat-o bucăţi pentru motivul că a dat date neexacte la o patrulă de cavalerie bulgară“.
 
Un alt document vorbeşte despre atrocităţile săvârşite de ocupanţii bulgari asupra populaţiei civile. „La capitolul «Violuri» sunt enumerate faptele pe localităţi, specificându-se numele şi vârsta victimelor şi, uneori, a martorilor, numărul de soldaţi bulgari, uneori şi turci, care au participat. De cele mai multe ori, victimele erau violate de mai mulţi bulgari şi, nu de puţine ori, decedau. În cazul în care părinţii sau fraţii mai mari încercau să le salveze pe copile, aceştia erau bătuţi sau omorâţi“, spune Lavinia Dumitraşcu. 
 
Iată câteva dintre aceste însemnări care au reprezentat tot atâtea drame în urmă cu un secol: „D-ra Elena E. Turcăreanu din Ghiuvenlia a fost violată de 3 soldaţi bulgari în faţa mamei ei. Mama fetei care s-a împotrivit a fost grav maltratată şi a murit. Martori: Gana C. Ţică şi Maria N. Tufă“; „Rada B. Lepădatu se plânge că bulgarii i-au violat cele trei fete ce avea: Rada, Neaga şi Stana. Din această cauză şi a maltratărilor, fetele au murit. Soţul ei, Radu Lepădatu, împotrivindu-se, a fost omorât“. La Sarighiol, consemnează mai departe, autorul, „femeile Sofia Cioromală, Floarea Dima, Maria Roşioru, Rada V. Untea (...) au fost bătute şi siluite cu violenţă de soldaţii turci. Martori: Ion, Dumitru şi Ştefan Take“.

În Techirghiol, Domnişoara Sanda Gheorghe a fost siluită de soldaţi bulgari. La fel s-a întâmplat şi cu o altă fată, Maria, moartă, şi cu nora Sandei Gheorghe, „care era gravidă“.
 
Amendaţi pentru că nu au legat câinii 
 
Şi capitolul „Furturi“ este unul foarte bogat. Bulgarii, germanii şi turcii furau tot ce găseau în gospodăriile localnicilor dobrogeni sau dădeau amenzi considerate de autorul studiului ca fiind tot furturi, deoarece nu se eliberau chitanţe, care oricum nu ar fi fost valabile. Localnicii erau deposedaţi de animale: cai, vite, oi, iar cei care tăinuiau saci cu grăunţe erau amendaţi. În Topalu, spre exemplu, mai mulţi localnici au rămas fără vite, animalele fiind furate de soldaţii bulgari, iar alţii au fost amendaţi de germani cu suma de 3.485 de lei. La Chirişlic, Andrei Crăciun a fost amendat cu 170 de lei pentru că a tăinuit un sac cu porumb, iar alţii – pentru că nu au legat câinii.
 
Din raportul întocmit cu privire la situaţia dobrogenilor în timpul ocupaţiei străine, descoperim fapte de o cruzime inimaginabilă pentru acea perioadă. Autorii sunt deopotrivă germani, bulgari şi turci. Iată câteva dintre ororile comise pe aceste meleaguri: „Dumitru Soare omorât de bulgari. L-au tăiat la faţă, mâna stângă din cot şi a murit fără îngrijiri în mari chinuri într-o grădină“. 
 
La Techirghiol, Radu N. Asanache a fost împuşcat de soldaţii bulgari din Regimentul 2 de Călăraşi şi, crezându-l mort, l-au aruncat într-un puţ, de unde a fost scos de locuitorii Iancu Moroianu şi Grigore Ştefănescu. La Capachioi, bătrânul Ion Drăgan a fost omorât în bătaie de patru soldaţi bulgari, iar bătrânul Gheorghe Jalea „a fost bătut şi înţepat cu baionetele de soldaţii cari veniseră să-l prade, din care cauză a murit. Pârva Floarea Boldan, bătrână şi bolnavă, zăcea în pat. Bulgarii au dat foc casei şi au ars-o de vie“. În Chiragii, Dumitru Anghel, Gheorghe Comşa, Iancu Dragoş şi Nicolai Resican au fost omorâţi de soldaţii bulgari, scoţându-li-se maţele cu săbiile. 
 

 
Aproape că nu există aşezare în cuprinsul raportului unde să nu se petreacă o atrocitate asupra localnicilor. La Esechioi, Dumitru Ioniţă, alături de alţi trei români, au fost duşi spre Cuciuc-Cainargi, unde au fost schingiuiţi: „li s-au scos ochii, li s-au tăiat mâinile din coate şi picioarele: au murit în chinuri îngrozitoare“.

Învăţătorul Ştefan Popescu din Satu-Nou a fost arestat de soldaţi bulgari şi de un ofiţer pentru că-i învăţa româneşte pe copiii din sat. Dus la Cuzgun, a fost călcat în picioare de un ofiţer bulgar, după care, condamnat la moarte. Tânărul apostol a fost însă salvat de un căpitan neamţ. Din cauza bătăilor, a rămas infirm de mâna stângă.
 
Statuia lui Ovidius, dată jos de pe soclu
 
Statuia lui Ovidius, din Constanţa, unul dintre simbolurile oraşului, a fost în pericol, dacă nu ar fi intervenit germanii. În timpul ocupaţiei, spune arhitectul Radu Cornescu, soldaţii bulgari au doborât statuia din zona istorică a oraşului folosindu-se de frânghii trase de doi bivoli şi, dacă nu erau opriţi de către nemţi, şi aceasta ar fi fost distrusă. Ofiţerii nemţi au dat ordin ca statuia să fie repusă pe soclul ei, lucru care s-a executat, soldaţii germani construind un sistem din bârne de lemn de care au agăţat scripeţi şi cu frânghiile au legat statuia şi l-au pus pe marele poet latin la locul lui. Ovidius a rămas fără stilusul (pana) din mână.

Dacă statuia lui Ovidius a putut fi salvată, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu monumentul „Avântul ţării“, care era amplasat în scuarul triunghiular de pe strada Traian. Monumentul fusese ridicat în memoria campaniei militare din 1913, atunci când trupele române au ocupat o bună parte din Bulgaria, stopând expansiunea acesteia în pofida Serbiei şi Greciei. 
 
Portretele regelui şi reginei, „atârnate în locuri dosnice, în semn de batjocură“
 
Nu sunt singurele dovezi ale supliciului îndurat de dobrogenii rămaşi acasă în timpul ocupaţiei. În 1919, prefectul din Tulcea a făcut un raport pe care l-a trimis către Ministerul de Interne, în care vorbeşte despre suferinţele îndurate de locuitorii din Tulcea de pe urma armatelor bulgare, ruseşti, germane şi turceşti în timpul Primului Război Mondial. Documentul, păstrat în Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Tulcea, a fost publicat în culegerea de documente „Dobrogea în arhivele româneşti 1597-1989“, coordonată de Virgil Coman. 
 
„Au omorât pe cine au vrut şi când le-a plăcut, iar ca motiv principal aveau jefuirea sau spre a-şi putea bate joc de femeile sau fetele românilor“, aflăm de la fostul prefect din acea perioadă. „Un caz atipic este crima săvârşită asupra lui Stan Stănescu din comuna Râmnic, fost preşedinte al Băncii Populare, pe care l-au urcat în căruţă, l-au scos din sat afară şi l-au omorât numai pentru a-i tăia maxilarul inferior ca să-i fure cei câţiva dinţi de aur pe care-i avea puşi în gură, iar seara au dat o serată în sat şi au silit fetele şi femeia numitului să vie la petrecere, după ce le anunţase că pe Stănescu l-au ucis.“ 
 
Când au intrat în judeţul Tulcea, bulgarii, aflăm din raport, au adunat tricolorul românesc, iar steagurile au fost rupte în fâşii „şi în batjocura populaţiunii bulgare din Dobrogea, spunând că de acum fiind pierdută România, tricolorul nostru e o simplă cârpă bună pentru alte nevoi“. Aceeaşi soartă au avut-o şi portretele cu regele Mihai şi regina Ana. „S-au văzut în acel timp portrete atârnate în diferite locuri dosnice drept semn de batjocură. În locul Prefecturii şi al tribunalului, în şcoli şi biserici, la oraşe ca şi la sate, s-au făcut grajduri de cai, în unele chiar cu locuri pentru nevoi“, consemna prefectul. 
 
Pe străzi, spune mai departe oficialul, oamenii „erau siliţi a cânta în batjocură «La arme» sau «Deşteptă-te, române!» că să poată fi apoi huiduiţi şi bătuţi de bulgarii civili de prin oraş, din cauza acestor cântece“. Tot în batjocură, dobrogenii erau înhămaţi să care apă şi chiar la plug. 
 

 
Presa românească şi-a încetat activitatea
 
Anca Angela Dobre, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „I.N.Roman“ din Constanţa, spune că soarta Dobrogei a fost cruntă din toate punctele de vedere în timpul ocupaţiei străine, care a debutat după Bătălia de la Turtucaia din toamna anului 1916.

„A urmat ceea ce s-a numit «Bătălia pentru Dobrogea», în care armata română a opus rezistenţă trupelor bulgaro-germano-turce, dar nu a reuşit să apere acest ţinut, care a fost ocupat până la începutul anului 1918. A fost o perioadă dramatică pentru Dobrogea. trupele de ocupaţie nu au permis desfăşurarea unei vieţi politice locale, populaţia a suferit, aşa cum apare în relatările martorilor. Cert este că momentul 1918 surprinde Dobrogea încă sub ocupaţie. Ca urmare a pierderii războiului de către Puterile Centrale trupele de ocupaţie încep să se retragă chiar în primele zile ale lui decembrie 1918“. Au lăsat în urmă un teritoriu fără arhive, însă cu multe răni în sufletele românilor.

„În această perioadă a încetat existenţa instituţiilor româneşti, dar şi a presei. Regimul de ocupaţie nu a permis apariţia presei locale. De exemplu, «Dobrogea Jună», cel mai important cotidian de aici, apărut în 1904, şi-a stopat apariţia pe parcursul ocupaţiei. Documentele de arhivă din această perioadă sunt foarte puţine. Ocupaţia militară nu aduce nimic bun pentru populaţie“, spune bibliotecarul. Populaţia a suferit, dar a supravieţuit. 
 
„Oraşele noastre ne priveau ca nişte hârci uscate cu ochii scoşi“
 
Autorităţile române s-au reinstalat în oraşul Constanţa, la data de 2 decembrie 1918. Ruinele şi deznădejdea erau omniprezente în Dobrogea. Cărturarul Constantin Brătescu consemna trist: „Când ne-am pornit în toamna anului 1918 din pământul de rezistenţă eroică al Moldovei iarăşi către ţărmurile Mării Negre, spre a ne regăsi căminurile părăsite noi ştiam mai înainte că vom afla multă jale şi pustiu în frumoasa noastră provincie dobrogeană. Dar realitatea a întrecut cu mult aşteptările noastre. Stâlpii uriaşi ai podului de peste Borcea, lipsiţi de cununa lor dantelată, de oţel, peste care alergau din largile câmpii ale ţării spre valurile Mării şi avuţia şi sufletul românesc, mărturiseau acolo, ca un simbol dureros, ruptura vremelnică a Dobrogei de trupul patriei-mame“.
 
După trecerea fluviului, dezastrul lăsat de trupele de ocupaţie au făcut ca sufletul său să plângă cu lacrimi de ură: „Oraşele noastre nu mai erau oraşele însufleţite şi pline de zvonul vieţii de odinioară, ci ne priveau ca nişte hârci uscate cu ochii scoşi, din zidurile ruinate, din ferestrele şi uşile oarbe, din ferăriile răsucite de dogoarea focului, din murdăria vremii aşternută peste ele. Satele noastre nu mai erau satele mulţămite şi fremătând de hărnicia zilelor de lucru şi de bucuria zilelor de sărbătoare; ci multe din ele, cele mai multe, stau aproape pustii, ca nişte cimitire învechite, cu albele şi curatele căsuţe dărâmate, ele care erau căminuri fericite de veterani, colonii de albine neobosite, puternice şi întinse cămine de vechi dobrogeni cu grai romanic“.
 
Cheiul Dunării era ţesut cu sârmă ghimpată şi tranşee fără folos“
 
La rândul său, istoricul Marin Ionescu-Dobrogianu ne-a lăsat o imagine tristă despre ceea ce a însemnat Tulcea sub ocupaţie: „La intrarea autorităţilor române, la 26 Noembrie 1918, oraşul Tulcea era o ruină, un oraş pustiu. Tot judeţul de asemenea. Sate întregi fuseseră făcute una cu pământul. O jale grozavă dela un capăt la altul al nefericitului judeţ. Nici bandele lui Asparuc nu cred să fi dat dovadă de atâta sălbătăcie“.  În oraş, toată strada portului şi cheiul Dunării erau „ţesute cu sârmă ghimpată şi brăzdate de tranşee fără folos, numai ca să dărâme casele. Cercul militar e ars şi ruinat până la pământ. Pe frumoasele străzi de odinioară, Isaccea şi Carol, nu mai sunt nici zece clădiri intacte, în dreptul caselor vezi parapete de pământ, iar zidurile sunt străpunse şi sparte de creneluri şi goluri, spre a se comunica dela o încăpere la alta. Va trebui timp de zeci de ani şi cheltuială de milioane spre a ridica din nou oraşul la ceea ce a fost mai înainte. Cât despre judeţ, nu se va putea reface nici în două decenii, dacă nu se va veni în ajutorul nenorociţilor locuitori, rămaşi lipiţi pământului“, consemnează el urmările perioadei de ocupaţie. 
 
Aliaţii au fugit cu averi peste graniţă 
 
Nu doar bulgarii au siluit populaţia dobrogeană. Prefectul se plânge şi de ruşi, aliaţii noştri: „Dacă toate aceste barbarii fără seamăn erau de aşteptat de la sălbăticia bulgară, nu puţin a avut de suferit lumea din judeţ şi de pe urma ruşilor, aliaţilor noştri. Aceleaşi furturi, aceleaşi jafuri în averea publică şi privată. Aceleaşi distrugeri de clădiri publice, de acte, documente publice şi de gospodării. Orice clădire publică au ocupat-o sau au ruinat-o, casele de bani le-au spart, pe unde au pus mâna pe arhive, le-au azvârlit, le-au ars şi le-au distrus. Lăsau muniţiile pe câmp azvârlite şi plecau cu furgoanele, căruţele şi camioanele pline cu mobilierul şi gospodăria românului, părăseau soldaţii armele şi tunurile şi mânau pe drumuri ca să treacă pe pod în Basarabia şi de acolo în Rusia turmele de oi şi de porci, cirezile de vaci şi hergheliile de cai din Dobrogea“. În timpul ocupaţiei s-au bombardat aeroplanele, s-au distrus toate arhivele şi registrele, actele de proprietate.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: