Muzica lui Grigore Kiazim, sunetul de petrecere al Dobrogei. Virtuozul era născut din tată turc şi mamă româncă

Muzica lui Grigore Kiazim, sunetul de petrecere al Dobrogei. Virtuozul era născut din tată turc şi mamă româncă

Micul Grigore, cu vioara, alături de fraţi, tată şi mama vitregă, în curte la Măcin

Născut la Măcin, dintr-un tată turc şi o mamă româncă, Grigore Kiazim a cântat, cu virtuozitatea unui violonist, pe instrumente care-i dădeau muzicii populare farmecul dobrogean.

Ştiri pe aceeaşi temă

Folclorul românesc nu este complet fără muzica lui Grigore Kiazim, rapsodul al cărui nume este sinonim cu Dobrogea. Născut la Măcin, Tulcea, dintr-un tată musulman şi o mamă româncă, virtuozul Kiazim a fost cel care a introdus mandolina în muzica populară.

Grigore Kiazim a venit pe lume la 12 februarie 1913, în familia unui cizmar turc din Măcin care trăia cu fata unui gospodar român. Doi copii (un băiat şi o fată) a avut Beizat Cheazim cu Maria lu’ Grigore. Pentru că părinţii nu erau căsătoriţi legitim, primul născut a fost înregistrat cu numele amândurora: Grigore Cheazim. Când a devenit artist, muzicianul şi-a ortografiat numele „Kiazim” pentru a se apropia de forma originală a onomasticii turceşti („kazim“ însemnând „om cumpătat“). Sora lui a primit numele de Umugul Grigore, purtând prenumele unei bunici paterne longevive.

Tatăl pleacă la război în 1916, iar când se întoarce, căsnicia i se destramă. Şi Beizat, şi Maria îşi refac viaţa cu parteneri musulmani. El rămâne cu copiii din prima familie şi va mai avea cinci copii: Seare, Zia, Amet, Rujdi şi Reihan. Toţi băieţii au învăţat să cânte la instrumente, dar Grigore a fost cel mai talentat. Într-o fotografie a familiei, viitorul muzician, pe atunci un băietan, pozează ţinând vioara şi arcuşul în mâini, semn că pasiunea lui era deja un titlu de glorie în familia sa. Micul Grigore învăţase să cânte de la Gheorghiţă Lăutarul, muzicantul Măcinului, şi asculta captivat la radio virtuozi ca Grigoraş Dinicu şi Nicolae Buică.

Mandolina, cel mai puternic instrument

Totuşi, mandolina, instrument popular printre copiii localnicilor din Măcin, l-a atras definitiv pe Grigore, care ajunsese să exerseze câte trei-patru ore pe zi. Rudele spun că nu se dezlipea niciodată de instrumentul său, pe care-l purta oriunde se ducea, la plimbare sau în vizite.

Tatăl l-a luat pe Grigore ucenic la cizmărie, unde el obişnuia să le cânte colegilor, apoi l-a dat la Colegiul de Comerţ din Brăila. Băiatul începe să cânte pe la localuri, în Măcin (la „Select”) şi la Galaţi („Okins” şi „Pisica neagră”), iar la vârsta de 18 ani, pleacă la Bucureşti, tot cu gândul la afirmarea muzicală. Cântă în diferite orchestre, iar în anul 1937, când Radiodifuziunea Română anunţă că îşi caută colaboratori, Grigore Kiazim se înfiinţează cu mandolina lui în faţa comisiei. Primeşte notă maximă. Astfel începe o colaborare de peste jumătate de veac, care a însemnat spectacole în ţară şi peste hotare, înregistrări la radio, la TV şi la Electrecord. 

La cobză, banjo, mandolină sau chitară, Grigore Kiazim a încântat publicul până la moartea sa, pe 2 iunie 1989. S-a stins din viaţă în apartamentul situat la etajul al doilea al blocului de la intersecţia dintre Calea Moşilor şi strada Mihai Eminescu din Bucureşti. Unicul său copil, Mariana-Sena (născută în 1954), a plecat din ţară, pierzându-şi urma prin Italia.

Înapoi la Măcin

Din 1994, Casa de Cultură a Măcinului, care poartă din 2003 numele maestrului „Grigore Kiazim“, organizează anual festivalul de folclor în memoria celui mai cunoscut fiu al oraşului tulcean. Director al instituţiei a fost chiar nepotul maestrului, Baear Kiazim, fiul lui Amet – fratele vitreg mijlociu al lui Grigore.

Cu multă nostalgie, Baear Kiazim vorbeşte despre atmosfera din micul târg nord-dobrogean, situat la poalele celor mai vechi munţi ai României. „Ar fi trebuit să cunoaşteţi acea lume, când oamenii aveau timp pentru socializare bazat pe respect şi curăţenie sufletească. Erau case curate, frumos împodobite la geamuri cu perdeluţe brodate şi muşcate roşii la fereastră, unde se servea cafea cu miros îmbietor, servită în ceşti mici, cu două cuburi de zahăr alături. Se muşca din cubul de zahăr, bucăţica se ţinea în gură şi se sorbea o gură de cafea. Melanjul se făcea după gust. Pentru copii era nelipsită linguriţa cu şerbet, preferabil de trandafir, servit în paharul cu apă rece de fântână“, descrie nepotul.

Baear este biograful faimosului său unchi şi a reuşit să tipărească în 2005 o broşură despre viaţa lui „Grigore Kiazim, rapsod al cântecului dobrogean“. El îşi aminteşte de vizitele dese făcute de maestru acasă, la Măcin, unde îi plăcea să stea în camera de oaspeţi din casa părintească, care avea pereţi din lut amestecat cu paie, tavan din scândură verde, o saltea aşezată pe jos, o canapea joasă şi o masă joasă cu trei picioare.

„De fiecare dată când venea la Măcin, unchiul Grigore făcea vizite cât era ziua de mare, nedespărţit de mandolina sa. O plimbare de la casa părintească până în oraş, cam 150 de metri, îi lua câteva ore. Se saluta cu toată lumea, se oprea cu fiecare de vorbă, depăna amintiri, le spunea bucuriile, necazurile… Întotdeauna se duce la atelierul de frizerie, unde aproape toţi frizerii cântau la mandolină. Se aduna lumea ciopor să îl asculte cântând. Ştia orice: de la folclor la romanţe, tangouri, valsuri, café-concert, muzică de petrecere“, rememorează nepotul său.

Un bănuţ pentru un salut

Când mergea în vizită la rude, pe lângă bomboanele nelipsite pe care le scotea din cutia mandolinei, Grigore Kiazim îşi provoca nepoţii să salute în turceşte: „Hai, dacă spuneţi «merhaba», vă dau un ban“, le zicea el copiilor ciupindu-i de obraji. Şi se ţinea de cuvânt.

„Deşi era o fire foarte veselă, unchiul Grigore era foarte serios, de la ţinută, vocabular şi comportament. Nu l-am văzut niciodată altfel decât în costum, chiar şi vara. Purta pardesiu crem sau palton negru, în funcţie de anotimp, fular de mătase cu ciucuri negri şi pălărie.“ 

Grigore Kiazim Arhiva familiei Kiazim

Instrumentele lui Grigore Kiazim sunt păstrate de mezinul Reihan. Împreună cu nepotul Selatin, cu fraţii şi cu nepoţii săi, Reihan Kiazim a cântat în formaţia de muzică turcească a Măcinului. Nepotul Baear spune despre Kiazim că era foarte exigent cu acompaniamentul. „Folosea note muzicale foarte-foarte greu de atins, cânta pe corzile libere din poziţiile cele mai dificile, alergând cu degetele de la un capăt la altul al grifului. Era zgârcit în aprecieri, când era totul bine ne încuraja cu un scurt şi sec «Bravo»“, relatează Baear.

Kiazim, nelipsit din casele Măcinului

În casa părinţilor lui Daniel Gîndac, actualul director al Casei de Cultură din Măcin, nu existau petreceri fără măcar un disc de vinil cu marele nostru rapsod. „Era rulat de un pick-up Traviata, pe viteza 45. Melodiile lui Kiazim nu aveau «vorbe», dar transmiteau cu mult mai mult, dând astfel fiecăruia libertatea de a-şi alege decorul, versurile, poveştile, dar mai ales cadrul în care şi-l închipuia pe Kiazim. Toţi măcinenii sunt mândri că s-au născut în acelaşi loc cu maestrul, care fără doar şi poate, este figura emblematică a oraşului. În cinstea sa, Casa de Cultură din Măcin poartă numele de <Grigore Kiazim>, la propunerea lui Baear Kiazim - nepotul artistului“, afirmă Daniel Gîndac. 

Chefurile Kiazimilor

„De câte ori se afla prin zonă, după concerte, venea seara la noi cu prietenii lui: Ion Luican, Marcel Budală, Alexandru Grozuţă, Ştefan Lăzărescu, Melu Florescu. Şi aşa, pe nepregătite, se pornea cheful. Mama gătea repede friptura de pasăre şi nelipsita saramură de peşte cu mămăliguţă, iar tata scotea cana de vin de casă, întotdeauna roşu. Artiştii începeau să cânte şi spectacolul continua până în zori. Când petrecerea era în toi, unchiul Grigore se ridica şi striga râzând către tatăl meu, pe numele de alint: «Măi Zeini, noi nu mai plecăm de aici până nu terminăm de mâncat toate găinile din curte». Atunci tata aducea butoiul de şapte vedre, golit, rostogolindu-l pe ritm de geampara. Era semn că rezervele s-au golit, ceea ce stârnea o cascadă de glume din toate părţile. Noi, copiii, ne împleticeam printre picioarele musafirilor până când eram trimişi la culcare, nu înainte de a saluta cu «Merhaba» şi de a ne primi bănuţul mult-aşteptat“, povesteşte Baear Kiazim. 

Performanţa unui mare rapsod

Grigore Kiazim a avut ocazia unică de a cânta alături de orchestra simfonică a Radiodifuziunii Române, sub bagheta renumitului Carlos Luigi Cilario, în opera «Serbări romane». A cântat doar 27 de măsuri la mandolină, dar dirijorul Cilario i-a spus: «Eşti un mare virtuoz, nu cânţi ca mandoliniştii, ci ca un bun viorist».

„Maestrul sesizase tehnica lui Kiazim de a folosi pana pe coardele duble ale mandolinei. Dar pentru a obţine performanţă, Grigore a muncit extraordinar de mult. Multe dintre melodiile turceşti imprimate pe discurile sale sunt culese din fonoteca radio-ului naţional din Ankara-Turcia, unde a făcut o deplasare de cercetare şi studiu pentru găsirea unui repertoriu ce îşi avea origini şi în comunitatea turcilor din România. Melodii ca <Uskudare giderirken>, <Sala, sala!> sunt cântate şi acum, în Turcia şi în România“, arată Baear Kiazim. 

Pe aceeaşi temă: 

Traseele din Munţii Măcinului, cel mai bătrân lanţ muntos al României. Aici se găsesc roci mai vechi decât dinozaurii

Floră ca în insulele Creta şi Corsica. Care este zona din Dobrogea unde trăiesc 20% din plantele Europei

Iarna în cei mai vechi munţi ai României. Peisaje de basm în Munţii Măcinului

 

 

 

Micul Grigore cu vioara, alături de frați, tată și mamă vitregă Sursa arhiva familiei Kiazim

Imagini din aceeasi galerie
  • Micul Grigore cu vioara, alături de frați, tată și mamă vitregă Sursa arhiva familiei Kiazim
  • Grigore Kiazim, rapsodul Dobrogei Sursa arhiva familiei Kiazim
  • Grigore Kiazim, rapsodul Dobrogei Sursa arhiva familiei Kiazim
  • Grigore Kiazim, rapsodul Dobrogei Sursa arhiva familiei Kiazim
  • Grigore Kiazim cu frații săi Amet, Rujdie și Reihan Sursa arhiva familiei Kiazim
  • Grigore Kiazim, rapsodul Dobrogei Sursa arhiva familiei Kiazim
  • Daniel Gîndac și Baear Kiazim (primii din stânga) în formația lor de muzică din Măcin Sursa arhiva familiei Kiazim
  • Baear Kiazim, nepotul și biograful rapsodului Sursa arhiva familiei Kiazim
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: