IPS Teodosie îi răspunde primarului: „Credincioşii au stat destul în frig, în vreme ce alţii au putut folosi metroul, mall-ul sau alte temple economice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ÎPS Teodosie la Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel în Constanţa FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
ÎPS Teodosie la Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel în Constanţa FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Arhiepiscopul Tomisului îi dă replica primarului Constanţei, Vergil Chiţac, care a declarat că şi Arhiepiscopia trebuie să respecte regulile sanitare.

„Cu tot respectul, ceea ce spuneţi dvs. nu este valabil în cazul unor simple decizii discriminatorii, nu legi, luate fără consultarea celor implicaţi.

A ignora nevoile spirituale ale comunităţii, sau a le trata discreţionar faţă de cele materiale, este un semn al secularizării Statului, care pare că a uitat că Biserica poate fi partener de dialog. Constituţia spune însă că Statul trebuie să fie neutru religios, nu religios, nu ateu, nu secularizat, nu laic.

Credincioşii noştri au stat destul în frig, în ploaie, în soare, sau oriunde li s-a indicat, în vreme ce alţii au putut folosi confortabil metroul, mall-ul sau alte temple economice.

Aşa nu se mai poate! Nu vă mai bateţi joc de noi! Nu faceţi religie din economie, luptându-vă cu cultele ca şi cum v-ar fi duşmani, nu parteneri sociali.

Avem rugămintea de a fi consultaţi şi noi atunci când se iau decizii care ne privesc.

Aşa ar fi democratic“, îi transmite arhiepiscopul Tomisului primarului oraşului Constanţa. Recent, Vergil Chiţac i-a cerut înaltului prelat să renunţe la ideea de la organiza pelerinaje religioase.

„Aici e dreptatea lui Solomon. Eu am avut o discuţie pe tema asta cu Înalt Prea Sfinţia Sa şi mi-a argumentat că aşa cum omul are nevoie de hrană fizică, aşa are nevoie şi de hrană spirituală. Şi că e o parte a drepturilor fundamentale, dreptul la credinţă. Pe mine, pe de altă parte, toată viaţa m-a guvernat ştiinţa. Eu cred că regulile trebuie respectate în cazul ăsta. Voi avea o discuţie foarte serioasă cu IPS Teodosie, fiindcă nu putem să expunem lumea”, a spus primarul miercuri seară, la B1 TV.

El a mai declarat că nu înţelege această situaţie în contextul în care foarte multe feţe bisericeşti au fost infectate cu noul coronavirus, ba chiar unii preoţi chiar au murit. „Cred că şi Arhiepiscopia trebuie să respecte regulile”, a conchis Chiţac.

Joi, 26 noiembrie, au fost depistate 9.005 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus, din 36.271 de teste efectuate. Din totalul cazurilor noi, 1.355 au fost înregistrate în Bucureşti. Capitala păstrează o rată de infectare peste 6 la mia de locuitori.

La numărul de cazuri noi, după Bucureşti urmează judeţele Constanţa, cu 644 şi Cluj, cu 551. Judeţul Ilfov scade la 392 şi o rată de infectare de 5,57. 

Citeşte şi:

Orban îi răspunde lui ÎPS Teodosie: Cred că orice om trebuie să aibă grijă de sănătatea oamenilor

Arhiepiscopul Teodosie: „Am câştigat procesele cu Diavolul, am pierdut procesul cu Dumnezeu”

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite