FOTO VIDEO Destinul unui cineast româno-american. Nicholas Dimăncescu a descoperit fascinat România, patria străbunilor, şi şi-a găsit sfârşitul în ea
0
Nicholas Dimăncescu, un cineast româno-american, a devenit fascinat de România, tărâmul bunicului său patern, şi aici a încetat din viaţă, la doar 26 de ani.
La şapte ani de la dispariţia tânărului cineast Nicholas Dimăncescu la doar 26 ani, viaţa sa a fost pusă pe peliculă. Documentarul „O minte tânără. Devenirea unui creator de filme“ este realizat de echipa sa de la compania Kogainon Films şi a fost lansat în cerc restrâns deocamdată, la comemorarea sa. „A iubit viaţa, nu i-a fost teamă de riscuri şi i-a inspirat pe alţii“, au rezumat apropiaţii intensa existenţă a lui Nick.
GALERIE FOTO CU NICHOLAS DIMĂNCESCU
Nicholas s-a născut în Lincoln, Massachusets, Statele Unite ale Americii, la 13 ianuarie 1985, fiind fiul lui Dan Dimăncescu, actualul consul onorific al României la Boston. Bunicul său este diplomatul Dimitrie D. Dimăncescu, fondator al Cercetăşiei din Românie, decorat de trei ţări pentru faptele sale de vitejie din Primul Război Mondial.
Dimitrie este şi autorul unui jurnal cu schiţe de front, despre care „Adevărul“ a relatat în premieră.
Atras de trecut şi pasionat de descoperire, Nick a descoperit România familiei paterne la vârsta de 12 ani. Părinţii îl purtaseră prin lume, şi ei cercetând istoria.
„România era pentru mine un loc al poveştilor, al folclorului şi al legendelor. Am crescut cu aceste imagini despre tot ce înseamnă România - Munţii Carpaţi, Transilvania, frumoasele obiceiuri tradiţionale, oamenii primitori, bisericile, religia ortodoxă.
Aici am descoperit locuri noi, am mâncat mămăligă, am cunoscut eroi, am realizat cât de adânci sunt rădăcinile româneşti. M-am implicat în proiecte cu National Geographic explorând peşteri unde găseşti semne de viaţă de acum 30.000-40.000 ani. România străveche m-a captivat, în special civilizaţia dacică“, spunea Nick într-un interviu televizat.
Documentare despre istoria românilor
Fascinaţia tânărului american s-a concretizat în filme documentare despre istoria României, pe care le-a realizat prin compania pe care a înfiinţat-o la 23 ani - Kogainon Films. „Cum să vorbeşti doar despre Dracula când România înseamnă mult mai mult?“, era el mirat. Numele ales pentru companie spune totul despre preocupările lui Nick, care se cufunda în studiul despre strămoşii daci. „Trecutul ne spune cine suntem şi cine am fost“ - simţea el.
Nick cu generalul de aviaţie Ion Dobran Sursa arhiva familiei Dimăncescu
A creat două documentare despre participarea României la războaiele mondiale. „Dealul 789, ultima redută“ este bazat pe memoriile bunicului său, iar în „Cavalerii cerului“, Nick a făcut posibilă reîntâlnirea după 65 ani a doi veterani aşi ai aviaţiei, cândva inamici în cel de-Al Doilea Război Mondial - Ion Dobran şi Barry Davis. Producţiile care îmbinau secvenţe de arhivă cu scene contemporane, pe muzică veche românească, au fost proiectate inclusiv la Muzeul Naţional de Istorie a României. „Când oamenii îşi dau seama că faci lucrurile din pasiune îţi deschid uşile şi sar în ajutor, chiar dacă sunt intrigaţi la început. N-a fost nicio barieră. Ba chiar generalul de aviaţie Ion Dobran a fost dispus să-şi mute mobila ca să ne fie mai uşor la filmare“, era surprins tânărul cineast.
A cerut cetăţenia română
Căutând căi nebătătorite, explorând înălţimile, Nicholas s-a ataşat de România în aşa măsură încât a cerut cetăţenia română şi a obţinut-o. Până şi astmul care-l chinuise de copil, în ciuda staturii sale atletice, dispărea când el era în ţară. „Piscurile şi culmile munţilor realmente îmi ating inima undeva, adânc. Mă gândesc să stau cât mai mult aici, e o dorinţă naturală, care tot creşte“, mărturisea el.
Tatăl său, Dan Dimăncescu, povesteşte: „Nick a descoperit aici două calităţi nu prea întâlnite în America. Puteai intra în vorbă cu oricine şi găseai subiecte de discuţie, iar oamenii se adunau să se simtă bine, pur şi simplu, socializând. Apoi spiritualitatea, prezentă pretutindeni, care în America este văzută ca o ciudăţenie“.
Descifrând moştenirea dacică
Cel de-al treilea film, la care Nick începuse lucrul, era dedicat unui capitol de istorie profundă: „Descifrând Dacia“. „Era visul lui devenit realitate. Era atât de fericit“, îşi aminteşte mama lui, Katherine, provenind dintr-o familie veche americană.
Nick, împreună cu tatăl său, la filmările inspirate de viaţa bunicului său, erou de război Sursa arhiva familiei
Aşa au ajuns „kogainonii“ să filmeze în primăvara lui 2011 la Sarmizegetusa şi în Munţii Şureanu unde se află locul de suflet al lui Nicholas: peştera Cioclovina. „Aici e Raiul, este o biserică în care auzi inima pământului, care bate în apa ce curge prin peşteră“, spunea Nick.
Jertfa de la Cioclovina
Considerată templu din vechime unde se aduceau jertfe zeilor, Cioclovina a fost locul ofrandei lui Nicholas. La 22 mai 2011, când echipa se pregătea de plecare, o furtună s-a rostogolit ameninţător pentru tabăra Kogainon. Vrând să prindă spectacolul naturii dezlănţuite, Nick a plecat şi s-a căţărat pe vârfurile alunecoase din faţa peşterii. O ultimă imagine îl arată privind îngândurat, cu părul ud, spre zările încărcate de mister. Pe o ploaie măruntă şi grea, Nicholas Dimăncescu, tânărul care-şi căpătase identitatea, a păşit în eternitate de pe stâncile Cioclovinei.
Epitaful din America: „Spiritul lui dacic trăieşte“
Piatra lui de mormânt din America poartă inscripţia „Spiritul lui dacic trăieşte“. După dispariţia lui, prieteni din tribul indian Lakota au făcut o ceremonie tradiţională botezându-l „Războinicul fulgerului“, iar alţii au amenajat un mic parc memorial în SUA, transformând un teren viran în spaţiu cu flori, iarbă şi vegetaţie.
„Descoperind România, Nick a călătorit în propriul său ADN, în propriile vise care-l purtau în trecut. Pentru el, România avea totul. Aici şi-a cunoscut începutul şi aici şi-a aflat sfârşitul“, afirmă mama lui, Katherine. Familia îl caracterizează pe Nick ca un om care nu judeca pe nimeni şi care se bucura deopotrivă de compania oamenilor şi a animalelor. „Nu e nevoie să vorbim aceeaşi limbă ca să ne înţelegem“ - obişnuia el să arate.
„Raiul pentru el era România“
„Avea o vorbă potrivită pentru fiecare, era mereu prezent bucurându-se de clipă. Bunicul nostru scrisese un poem în anii ’40, în exil, în care spunea că urmaşii săi sunt cel mai preţios dar pe care-l poate oferi ţării. România a scos tot ce era mai bun din Nick, l-a inspirat şi l-a captivat. Iar el i-a dat ce avea mai bun pentru c-o iubea“, relatează sora lui, Katie, documentarist redutabil despre istoria americană. Ea ştie că Nick se simţea cu adevărat acasă în România: „Pentru Nick, dacă Raiul ar fi un loc pe pământ, acela ar fi fost România“.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
