FOTO Haţeg de Constanţa, satul turco-ardelean transformat într-o ruină

FOTO Haţeg de Constanţa, satul turco-ardelean transformat într-o ruină

Ruinele bisericii din satul Haţeg, judeţul Constanţa                                       FOTO Călin Gavrilaş

Haţeg nu este doar un oraş din judeţul Hunedoara, ci şi un sat din Constanţa, în care mai trăiesc 25 de persoane. O fostă aşezare a etnicilor turci, în sat s-au mutat, în anii `60, păstori din zona Ardealului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Haţeg - sat european - cel puţin aşa apare pe panoul răsturnat de la intrarea în localitate. Stelele Uniunii Europene sunt pline de praf şi, din când în când, le mai calcă în picioare turmele de oi care trec prin zonă. Cu denumire provenită din Ardeal, localitatea a fost, cândva, un sat turcesc situat pe drumul de piatră ce face legătura dintre Dunăre şi Adamclisi.

Acum, doar curentul „adus de Ceauşescu“ este dovada civilizaţiei unui sat situat la 75 de kilometri de Constanţa. Cei 25 de oameni care mai trăiesc aici sunt adevăraţi supravieţuitori în pustiul dobrogean, printre animale şi praf, departe de confortul apei curente, a canalizării sau a banalului drum asfaltat.  Nu au nici un magazin, nu au şcoală sau grădiniţă, nu au nici măcar apă potabilă în sat.

Familia Lungu este printre puţinii temerari care au rămas în Haţeg. Se ocupă cu creşterea animalelor, trăind exclusiv din vânzarea produselor lactate. Rezemată în poarta care stă tot timpul deschisă, stăpâna casei ne spune resemnată că nu au avut ce face: „Unde să plecăm şi noi? Aici trăim cum putem. Creştem animale. Apă avem: de băut aducem din satul vecin, iar pentru adăpat animalele avem o cişmea mai încolo. Ce să facem la oraş?“.

De fapt, întrebarea „ce să facem la oraş“ stă pe buzele celor rămaşi în Haţeg. Oamenii trăiesc doar din proviziile pe care şi le fac. Se bucură ori de câte ori cineva trece pe uliţele lor şi le mai aduce „veşti de la oraş“. Generaţiile s-au succedat, iar odată cu ele s-au pierdut multe din informaţiile despre ce s-a petrecut în acest loc.


 

Nicu nu este din Haţeg, ci din satul vecin, Abrud, dar îşi aminteşte că, odată, satul avea mulţi oameni. „Acum nu mai e nimic aici. Sărăcie şi praf. Eu stau toată ziua la oi şi mă gândesc cum s-au distrus toate. Oamenii au plecat din pustietatea asta“, spune ciobanul.


 

Pe vremuri se numea Arabagi

Ionel Matei este profesor de istorie în Adamclisi, comuna de care aparţine şi Haţegul. „Până la revenirea Dobrogei la Ţările Române, în 1878, satul Haţeg era un sat turcesc cu numele de Arabagi. După 1878 a făcut parte din comuna Molciova (satul Abrud de astăzi), până la reforma administrativă din anul 1968, când comuna s-a desfiinţat, iar Haţeg a trecut la comuna Adamclisi“, ne explică profesorul.

Din anul 1882 Haţegul a fost colonizat cu populaţie românească adusă din Transilvania. Cu toate acestea, şi-a păstrat vechia denumire turcească până în anul 1968, când s-au numit Haţeg. „Cei care au venit erau păstori din zona Hunedoarei, Făgăraşului sau Mărginimea Sibiului, mocani, cum le ziceai cei de aici. Au fost împroprietăriţi de Regele Carol I cu vreo 10 hectare de pământ pentru fiecare familie. Aici au găsit o zonă cu păşuni foarte multe pentru turmele lor. Transhumanţa în acest loc este cunoscută chiar din vremea stăpânirii otomane“, explică Ionel Matei.

Adio, sate!

Haţegul a trecut de la o populaţie de 296 de locuitori în anul 1966, la doar 74 în anul 1977 şi la 33 în anul 2011. Ce s-a întâmplat între 1966 şi 1977 explică tot profesorul Ionel Matei. „Era politica regimului comunist de desfiinţare a satelor şi atragerea populaţiei spre comune şi oraşe, precum şi dezvoltarea industriei în zonele urbane. Ca să-i determine să se mute s-a desfiinţat şcoala gimnazială de 8 clase din Abrud (satul vecin), unde veneau şi copiii de la Haţeg, pentru că sunt doar 3 kilometri. Au desfiinţat şi mijlocul de transport care lega aceste sate, ei rămânând izolaţi, fapt ce i-a determinat pe mulţi să plece. Trebuiau să meargă 13 kilometri pe jos până la şcoală“.

Cei care au ales să rămână în acest loc izolat au făcut-o pentru că aveau animale pe care le creşteau chiar şi în acea perioadă. Comuniştii doreau transformarea Haţegului în zonă agricolă. Şi au reuşit în mare măsură. Doar câteva familii au reuşit să reziste presiunilor de tot felul. „Pentru a putea studia la singura şcoală din apropiere, cea din Adamclisi, părinţii copiilor apelau la gazde. Naveta era imposibilă mai ales iarna, prin zonă în acea perioadă de prin anii 1970 sau 1980 trecând doar căruţe sau maşinile CAP-ului“, îşi aminteşte profesorul Matei.


Biserica din sat e acum o ruină. Conform localnicilor, din anul 1949 în localitate nu a mai fost un preot permanent. Biserica datează din 1904, avea formă de cruce şi era construită, la fel ca majoritatea caselor din sat, din chirpici. A fost acoperită, mai târziu cu tablă. Nu a fost niciodată pictată, fiind dată doar cu var. Acum, doar animalele se mai adăpostesc între zidurile ei.
 

Pe aceeaşi temă:

Povestea directorului Muzeului de Arheologie din Kiev, ajuns să locuiască într-o garsonieră din Neptun

Minunea de la Perişor: printre ultimele plaje sălbatice şi pustii din România

Congolezul convertit la ortodoxie de către Iustin Pârvu. „M-a văzut, s-a uitat la mine şi m-a întrebat: «Tu al cui eşti?»“
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările