Comandanţii bricului „Mircea“ trimişi în beciurile Securităţii. Poveştile eroilor care au slujit ţara pe celebra navă-şcoală

Comandanţii bricului „Mircea“ trimişi în beciurile Securităţii. Poveştile eroilor care au slujit ţara pe celebra navă-şcoală

Nava şcoală Mircea

Nava-şcoală „Mircea“, care se află de 80 de ani în dotarea Armatei Române, are doi comandanţi-eroi care au scris cele mai frumoase pagini din istoria bricului şi îi povestesc în continuare aventurile: contraamiralii Petre Zamfir şi Eugen Ispas.

Ştiri pe aceeaşi temă

Velierul de clasa A tip bark cu trei arbori, având o înălţime de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă totală de 1.750 de metri pătraţi, este o navă construită în perioada 1938-1939 la Şantierul Naval „Blohm & Voss“ din Hamburg, Germania. A fost botezată „Mircea“, după numele înaintaşului său, o corabie de tip goeletă, construită în 1882 la şantierul Thames Ironworks and Shipbuilding Company din Londra. Corabia, construită aproape în întregime din lemn, avea o lungime de 7,6 metri, două catarge şi 14 vele şi a fost distrusă în cel de-Al Doilea Război Mondial de o bombă lansată dintr- un avion sovietic, fiind incendiată şi scufundată în Dunăre.
 
Pe bricul „născut“ acum 80 de ani, mii de studenţi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa şi-au făcut practica marinărescă. Printre ei s-a aflat şi preşedintele Traian Băsescu. „Practica pe nava-şcoală este testul de foc al studenţilor noştri. Pe bricul «Mircea» ne dădeam seama dacă ne puteam califica sau nu pentru această meserie. Practica te învaţă cum să supravieţuieşti singur pe mare. Cine învaţă asta poate să supravieţuiască şi în deşert“, spunea la un moment dat fostul şef al statului.
 
Cel mai greu voiaj al lui „Mircea“ 
 
În cei 80 de ani de când se află în dotarea Marinei Militare, bricul a scris pagini de neuitat avânt la comandă adevăraţi eroi. În viaţă mai sunt doar doi foşti comandanţi ai bricului: contraamiralii Petre Zamfir şi Eugen Ispas. Cei doi lupi de mare, care de-a lungul timpului au salvat nava şi au făcut-o celebră în toată lumea, nu obosesc niciodată să spună poveşti întâmplate la bordul navei-şcoală „Mircea“. 
Contraamiralul Petre Zamfir are 96 de ani şi a fost la comanda bricului „Mircea“ în cel mai greu voiaj al său, când, ruină fiind, a fost dusă în şantierele în care a fost construită, pentru reparaţii capitale, după ce sovieticii o confiscaseră ca pradă de război. Acum, fostul comandant este trist, pentru că lumea l-a uitat, şi dezamăgit că nu a fost chemat să le povestească elevilor de Marină despre aventura vieţii sale. „După ce m-am întors cu nava din Germania, nimeni nu ne-a mai chemat vreodată să ne zică «Mulţumesc»“, spune cu mâhnire bătrânul comandant. 
 
Spunem noi povestea. Aproape o ruină, în anul 1965 nava a plecat în cel mai greu voiaj al său, la şantierul din Germania unde a fost reparată. Ar fi putut fi ultimul ei drum dacă la comanda bricului nu s-ar fi aflat contraamiralul în rezervă Petre Zamfir. Nava a părăsit portul Mangalia în octombrie 1965, cu motorul avariat. „Am fost trimişi la moarte. Încă de la început am avut probleme“. În acel voiaj, nava a trecut prin mai multe furtuni, însă lupta marinarilor cu natura dezlănţuită în Golful Biscaya va rămâne memorabilă. 
 
Remorcherele care însoţeau nava au fost avariate şi vasul a rămas singur. Geamandura a devenit inutilizabilă, nava s-a ales cu şapte găuri la prova, barca s-a spart, iar pe vapor nu se mai putea circula. Trei zile şi trei nopţi, comandantul şi echipajul său nu au mâncat şi au băut doar apă minerală. Din prima seară de furtună, autorităţile au trimis şase şalupe-amfibii şi i-au cerut comandantului să părăsească nava, dar el a refuzat, ştiind că legea marinăriei spune că, în cazul în care echipajul părăsea nava şi era salvată de alt stat, primea pavilionul ţării respective. Şi a rezistat el şi întregul echipaj până când, în cele din urmă, epava bricului, care arăta ca după război, a fost salvată de un remorcher.
 
După ce nava a fost dusă în siguranţă în port, o şalupă a Marinei Militare Franceze a venit spre navă şi cineva de pe ea a cerut să vorbească cu comandantul. „După ce m-am prezentat, mi-a spus că Nicolae Ceauşescu vrea să ştie câţi morţi şi câţi răniţi avem la bord. I-am spus că nu avem nici un mort şi doar un marinar este rănit uşor. Trecusem printr-o furtună de gradul 8“, spune comandantul. Pe timpul acelei furtuni, se scufundaseră 40 de nave. 
În aceste condiţii, comandantul a reuşit să ducă nava la şantierul „Blohm & Voss“ din Germania, acolo unde nemţii au finalizat lucrările la bric în şase luni. „Specialiştii de acolo aveau planurile navei şi le-a fost uşor. Nava este croită dintr-una dintre cele mai bune table, Siemens de 18 milimetri, care nu se mai fabrică. Ne-au zis atunci: «Dacă vindeţi nava, numai pe tablă luaţi bani mulţi». Pe urmă, nava a mai fost şi în şantierul din Brăila, dar lucrările au durat opt ani“. Bătrânul lup de mare este convins că alt bric nu vom mai avea, deşi „Mircea“ ar fi trebuit să iasă la pensie.
 
Tratat cu indiferenţă
 
Dacă în comunism nu a devenit erou, dar i se mai pomenea numele din când în când, în prezent, cel care a salvat mândria Marinei Române a fost uitat cu totul. De altfel, contraamiralul Petre Zamfir spune că la bordul bricului pe care l-a salvat a fost tratat ca un om de pe stradă. „Mai demult, m-a rugat amiralul Constantin Aurel, care mi-a fost elev, să fiu eu preşedintele comisiei unui concurs cu teme marinăreşti şi lucrări de matelotaj. A doua zi, când am ajuns la nava-şcoală, m-a întâmpinat un sergent major, iar comandorul stătea în cabină. Eu sunt viceamiral, adică amiral cu trei stele, şi lui i-a fost greu să vină să mă întâmpine la scară... De atunci am spus că nu mai merg“, spune, dezamăgit, Petre Zamfir.
 
O altă întâlnire care i-a rămas cu gust amar a fost cea de la Clubul Amiralilor, cu ocazia alegerilor, la care au participat şi mulţi ofiţeri cu stele de la Statul Major al Forţelor Navale. „I-am întrebat dacă ştiu de Biskaya şi au zis că nu-i interesează. „Şi atunci i-am zis lui Alexandru Mîrşu, şeful Statului Major al Forţelor Navale, tatăl lui fiindu-mi student: «Domnule amiral, dacă eu în Biskaya nu salvam nava şi echipajul, dumneavoastră acum nu mai aveaţi cu ce vă lăuda»“.
 
Contraamiralul Petre Zamfir spune că a fost invitat de Ziua Marinei în tribuna oficială. Prin faţa lui şi a celorlalţi invitaţi de seamă defilează toate navele Marinei Militare. I-ar fi plăcut ca, în momentul în care trece nava-şcoală „Mircea“, să se anunţe că în tribune este şi fostul comandant al navei care a salvat bricul. „Nu cer pomană nimănui. Sunt un om care şi-a făcut datoria“, spune mâhnit cel care nu şi-a auzit numele niciodată în public, dar care a fost surprins să asculte elogii la adresa marinarilor de uscat, care au fost avansaţi şi au primit multe stele şi grade pe timp de pace. 
 
„Hopa Mitică“ în timpul unei furtuni pe Egee 
 
O altă pagină memorabilă din istoria navei a scris-o şi contraamiralul Eugen Ispas, cel care a preluat comanda navei la doar 30 de ani, după ce anterior deţinuse funcţia de ofiţer secund. În timp ce el era comandant, nava-şcoală „Mircea“ a participat la comemorarea a 200 de ani de la declararea independenţei Statelor Unite ale Americii, alături de veliere din întreaga lume, în anul 1976. Aventura navei peste Ocean a avut ca eroi 185 de studenţi, 20 de ofiţeri şi maiştri militari, dar şi 20 de elevi ai Şcolii de Maiştri de Marină. 
Nici acest voiaj al bricului „Mircea“, care traversa pentru prima dată oceanul, nu a fost lipsit de peripeţii. „Am prins, pe drum, o furtună în Marea Egee şi am navigat în coada Uraganului Ana. Vreau să vă spun că nava s-a comportat foarte bine datorită lestului (n.r. – greutăţi de pe fundul navei). Bricul a fost un fel de «Hopa Mitică», astfel că în orice parte s-ar fi înclinat, el revenea la poziţia iniţială“, explică fostul comandant.
 
Cel mai tânăr comandant
 
Startul regatei velierelor din întreaga lume s-a dat la Newport, în Insulele Bermude. Ca o recunoaştere a contribuţiei la succesul regatei velierelor, Asociaţia Americană a Navelor-Şcoală i-a acordat navei-şcoală „Mircea“ un certificat de merit. La data de 3 iulie 1976, au părăsit Newport cu destinaţia New York, pentru ca pe data de 4 iulie să participe şi bricul „Mircea“ la defilarea grandioasă care a avut loc în SUA. 
Atunci a aflat că era cel mai tânăr comandant. „Ne-au adunat pe toţi comandanţii în America. Aşa am aflat că eram cel mai tânăr. Aveam 42 de ani. La start erau aproximativ 50 de veliere de clasa B şi de clasa A“, îşi aminteşte Eugen Ispas. 
 
 
În timp ce nava era la cheu, pe ea au urcat mai mulţi români din Chicago care se stabiliseră în America. La un moment dat, îşi aminteşte el, un copil plângea şi cerea să îl vadă pe comandant. „Eu sunt“, i-a spus el. „Nu aveţi cum să fiţi comandantul, pentru că un comandant are barbă lungă, albă şi mustaţă“, îşi aminteşte Eugen Ispas, care era cel mai tânăr comandant de navă. 
Când s-a întors acasă, în loc să primească felicitări, a fost aşteptat de Securitate pentru a da cu subsemnatul, întrucât în timpul marşului, trei membri de pe navă au cerut azil politic în SUA: un ofiţer, un student şi un militar în termen. „Toate s-au spart în capul comandantului. Ore întregi am dat declaraţii şi le-am povestit iar şi iar cum s-a întâmplat asta“.
În prezent, fostul comandant trăieşte doar alături de soţia sa, într-un apartament din centrul Constanţei. Singurele amintiri ale vieţii de pe mare se află pe un perete al sufrageriei: fotografii înrămate, medalii şi plachete. „Am aflat că nava Mircea pleacă într-un marş istoric, dar nu m-a invitat nimeni niciodată. Asta face parte din educaţia poporului român. Lumea uită“, spune fostul comandant cu regret.
 
Am aflat că nava Mircea pleacă într-un marş istoric, dar nu m-a invitat nimeni niciodată. Asta face parte din educaţia poporului român. Lumea uită.
Eugen Inspas
contraamiral în rezervă 
 
 
Comandanţii navei-şcoală Mircea
 
În cei 80 de ani, nava-şcoală Mircea a avut 12 comandanţi. Primul a fost contraamiral August Roman (1939 - 1941), apoi contraamiral Gheorghe Gustav Drîmba (1941 - 1943), locotenent Constantin Chiriac (1943 - 1944) şi comandor Iosif S. Biaciu (1946). După ce sovieticii ne-au dat înapoi nava, după război, nava şcoală „Mircea“ a fost comandată de comandorul Neculae Mihu (1948 - 1952). Lista continuă cu comandorul Gheorghe Ioan (1952 - 1955), comandorul Costică Cioroiu (1960 - 1962), comandorul Alexandru Hîrjan (1965 - 1973). Doar pe perioada marşului în Germania nava a fost sub comanda contraamiralului de flotilă Petre Zamfir, apoi la comandă a trecut contraamiralul de flotilă Eugen Ispas (1973-1977). Au urmat comandorul Dan Ioan Stăiculescu (1978- 1990), comandorul Dinu Sorin Pamparău (1990 - 2006), comandorul Ioan Gabriel Moise (2006 -2018) şi comandorul Mircea Târhoacă (2018 – în prezent).
 
„Mircea“, pradă de război 
 
Nava-şcoală „Mircea“ a fost confiscată de sovietici la începutul lunii septembrie 1944, alături de alte nave româneşti care au fost încadrate în flota proprie din Marea Neagră. În urma repetatelor intervenţii ale autorităţilor române, guvernul URSS a decis ca bricul să fie retrocedat ţării noastre. La 27 mai 1946, s-a desfăşurat, în portul Constanţa, festivitatea de preluare a navei-şcoală „Mircea“, la care au fost prezenţi Regele Mihai, Petru Groza, Gheorghe Tătărescu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Din păcate, nava era o ruină. 
 
Vă mai recomandăm:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: