Antrenor de volei şi arbitru al Federaţiei Române de Volei, arestat preventiv pentru pornografie infantilă

Antrenor de volei şi arbitru al Federaţiei Române de Volei, arestat preventiv pentru pornografie infantilă

Ionuţ Iordache este acuzat de pornografie infantilă foto FB/Ionuţ Iordache

Judecătorii au decis ca antrenorul Ionuţ Iordache (38 de ani) să stea 30 de zile în arest preventiv, pentru pornografie infantilă documentată de DIICOT.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ionuţ Iordache (38 de ani) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile fiind acuzat de pornografie infantilă. Bărbatul este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport şi a fost antrenor de volei la mai multe cluburi sportive din judeţul Constanţa, actualmente fiind arbitru de volei, în cadrul Federaţiei Române de Volei. Părinţii săi sunt, de asemenea, antrenori de volei la Axiopolis Cernavodă, iar fiul lor se învârtea în cercul lor. 

Procurorii DIICOT Constanţa arată că Iordache a determinat mai multe minore să îi trimită, prin intermediul reţelelor sociale, imagini foto şi video compromiţătoare cu acestea. Ulterior, bărbatul le-ar fi ameninţat că va posta fotografiile pe reţelele sociale, determinându-le să îi trimită în continuare astfel de materiale. La percheziţii, anchetorii au descoperit că bărbatul stoca imaginile pe diferite suporturi electronice.

Este al doilea caz de acest gen petrecut în ultimele 30 de zile în Dobrogea. La mijlocul lunii septembrie, un profesor de sport de la Liceul din Topolog (judeţul Tulcea) a fost arestat preventiv pentru săvârşirea a trei infracţiuni de act sexual cu minor. Profesorul, de 29 de ani, a convins trei eleve să întreţină relaţii sexuale cu el, în mai multe rânduri. Mama unei copile a depus plângere la Poliţie şi astfel ororile au ieşit la iveală.

Antrenor şi arbitru fără un test psihologic

Ionuţ Iordache a devenit arbitru şi antrenor de volei omologat de Federaţia Română de Volei fără a trece un test psihologic. Conform regulamentelor, pentru a avea aceste calificări trebuie doar să ai la bază o facultate de profil, cu specializarea respectivă şi să fi intrat în sistemul de educaţie sportivă.


Ionuţ Iordache SursaFacebook Ionuţ Iordache

Mai întâi, Ionuţ a antrenat la secţia de volei a Clubului Sportiv „Axiopolis” din Cernavodă, până prin anul 2014. Apoi, acelaşi antrenor apare la Clubul Sportiv Medgidia unde activează până în anul 2018, apoi apare ca arbitru de volei al Federaţiei. Trebuie spus că la ambele cluburi sportive părinţii lui Ionuţ Iordache au îndeplinit sau îndeplinesc funcţia de antrenori de volei.

Cei care activează în cadrul cluburilor sportive respective spun că Ionuţ Iordache nu le-a trezit niciodată vreo suspiciune, iar în oraşul Medgidia trecea ca un om obişnuit.

Neobişnuit era, însă, comportamentul acestuia, scos la iveală de procurorii DIICOT Constanţa. Antrenorul şi arbitrul de volei avea, iată, o viaţă dublă. În particular, conversa şi ademenea minore, sportive, pe care le determina să-i transmită fotografii cu ele în anumite ipostaze indecente. Apoi, antrenorul le ameninţa că va publica aceste imagini dacă fetele nu-i trimit în continuare fotografii cu ele, în ipostaze indecente.

Reprezentanţii Clubului Sportiv Axiopolis Cernavodă au precizat că Ionuţ Iordache, cercetat sub aspectul infracţiunii de pornografie infantilă, „a activat în cadrul clubului în intervalul 11.09.2012 - 01.06.2014." Actualul director al CS Axiopolis Cernavodă, Daniel Băietu a declarat că părinţii lui Ionuţ Iordache sunt antrenori în cadrul clubului, dar nu are cunoştinţe ca acesta să fi venit în calitate neoficială şi să fi participat la antrenamentele copiilor din Cernavodă. Cel puţin, nu în lunile de când el este director.

Şi cei de la Clubul Sportiv Medgidia au ţinut să specifice că Ionuţ Iordache şi-a încheiat colaborarea cu ei în anul 2018.

Ionuţ Iordache - foto: Facebook Ionuţ Iordache

Arestat preventiv pentru 30 de zile

Probele cu care procurorii DIICOT Constanţa au mers în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi au făcut ca Ionuţ Iordache să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

„Admite propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa şi dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.10.2020 şi până la data de 11.11.2020 (inclusiv), a inculpatului Iordache Ionuţ, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantile”, se arată în minuta magistraţilor.

Fiind vorba despre minori care ar fi căzut victime acestui antrenor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa s-a autotsesizat. Astfel, aceştia spun că vor oferi consiliere psihologică minorilor implicaţi, bineînţeles cu acordul familiei.

„Cazul rămâne în atenţia noastră, făcând şi noi verificări, urmând a lua cele mai bune decizii, pentru interesul superior al copiilor, după finalizarea anchetelor în curs”, spun cei de la DGASPC.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cine este profesorul de sex din Topolog, care rămâne în arest. A întreţinut relaţii intime cu trei eleve minore. „Părinţii sunt oameni cinstiţi“

Individ prins de DIICOT cu calculatorul doldora de pornografie infantilă. Pedofilul din Medgidia le şantaja pe fete

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările