Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, către judecătorul care i-a achitat pe torţionari: „Constat cu mâhnire că sacrificiul lor a fost zadarnic“

Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, către judecătorul care i-a achitat pe torţionari: „Constat cu mâhnire că sacrificiul lor a fost zadarnic“

Andrei Ursu FOTO Revista 22

Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, care a murit la Jilava la  17 noiembrie 1985, după ce a fost bătut de torţionari, a trimis un punct de vedere cu privire la decizia judecătorului care i-a achitat pe călăii tatălui său.

Ştiri pe aceeaşi temă

Andrei Ursu a făcut publică reacţia la motivarea instanţei în cazul uciderii tatălui său, Gheorghe Ursu. V-o redăm integral:
„Pentru a demonstra, contrar probelor existente si legii, teza nevinovatiei tortionarilor lui Gheorghe Ursu,  judecatoarea Mihaela Niţă a comis o grava mistificare juridica.  Judecatorul cauzei  a preluat o mare parte din dezinformarea securista (inclusiv terminologia acesteia) pentru a disculpa practic intreaga Securitate de orice responsabilitate pentru represiunile din timpul regimului Ceausescu. O mare parte din argumentele sale sunt parca scrise la dictarea inculpatilor.
 
 Conform acestei teorii, poporul roman ar fi acceptat umilitoarea dictatura nu de frica violentei anchetelor si amenintarilor Securitatii, ci pentru ca ar fi fost “influentat pozitiv” de aceasta din urma!
 Instanta a ignorat cea mai mare parte a probelor, care demonstreaza cu prisosinta vinovatia inculpatilor. Motivarea achitarii oculteaza atat faptele, cat si semnificatia si incadrarea lor juridica corecta. Astfel,   judecatoarea pretinde ca Gheorghe Ursu nu ar fi "cazut sub puterea adversarului" (conditia premisa a art 358 CP 1968,  tratamente neomenoase) folosind mai multe pretexte:
 
1.      Dupa anul 1965 Securitate nu ar mai fi folosit violenta (fapt contrazis de volume intregi de probe de la CNSAS si surse istorice: http://gh-ursu.ong.ro/SituatiaPremisa.ConcluziiScrise.pdf
2.      "Inculpaţii Pârvulescu Marin şi Hodiş Vasile nu au recunoascut comiterea faptelor[…], celelalte probe neoferind certitudini cu privire la acest aspect". In realitate, exista la dosar sute de marturii si documente care probeaza fara dubiu vinovatia inculpatilor[1].
3.      Nu ii este clar nici de ce a fost torturat Gheorghe Ursu, facand doar niste presupuneri nebuloase, desi motivele rezulta clar din zeci de marturii. Ele sunt trecute de altfel si in dosarul penal intocmit lui Gheorghe Ursu de catre Securitate pentru propaganda impotriva oranduirii socialiste (articolul 166). A se vedea : http://gh-ursu.ong.ro/DeCeAfostTorturat.pdf
4.      Regimul inuman de detentie la care a fost supus Gheorghe Ursu este in cea mai mare parte eludat, desi acesta demonstreaza fara dubiu ca victima se afla in intregime sub puterea adversarului. A se vedea:
http://gh-ursu.ong.ro/interpretareaAbsurda-nuAFostConflict.pdf
5.      Foloseste in mod abuziv termenul de “disident politic", doar pentru a abate atentia de la esenta politica a cazului Gheorghe Ursu, un opozant al dictaturii Ceausescu, arestat si torturat de Securitate pentru ca:
a.       „Si-a manifestat  dezacordul faţă de politica şi conducerea de stat şi partid” informind opinia interna si internationala asupra masurilor periculoase luate de regim si despre restrangerea libertatilor de expresie
b.      Scrisorile la Europa libera „care au facut obiectul mai multor emisiuni" si in care inginerul “a comentat de pe pozitii dusmanoase masurile luate de partid in domeniul constructiilor din Romania”.
c.       Manifestele anti-totalitare afisate la serviciu si alte activitati „profund ostile”, pe care Securitatea le-a considerat „intensă activitate de propagandă duşmănoasă contra securitatii statului"[2].
A se vedea, pentru mai multe detalii:
http://gh-ursu.ong.ro/DiversiuneaNotiuneaDisident.pdf
 
Prezentam in continuare un sumar al acestei travestiri a justitiei. Accentuam ca in fiecare caz, nu e vorba de idei originale ale judecatoarei, ci de preluarea, mai mult sau mai putin ad litteram, a dezinformarii Securitatii care de 30 de ani incearca sa asigure, ca si in alte cazuri, impunitatea criminalilor si tortionarilor sai.
Mistificarea istoriei opozitiei fata de regimul Ceausescu si a represiunii
Judecatorul sustine ca DSS nu ar mai fi utilizat “violente”  ci “alte metode… pentru temperarea şi controlarea” opozantilor, respectiv “influentarea pozitiva a persoanei… precum şi arest la domiciliu, urmărire informativă, filaj, interceptări”( !).
 
Dupa cum se stie insa, si cum am dovedit printr-un material probator covarsitor depus la dosar (se vedea, toate “metodicile” Securităţii duceau la amenintarea cu violenta fizica si psihica. Acestea au fost trecute sub tacere de magistrat: “punerea in discutia colectivului”, “avertizarea”, “destramarea de anturaje”; “lansarea de legende” pentru “defaimarea” si “compromiterea” opozantilor si disimularea represiunii politice; “solutionarea sub acoperirea militiei” (adica inscenarea de acuzatii si procese de drept comun) si in final, “anihilarea cu toata fermitatea”, adica  arestarea, bataile, tortura, eliminarea fizica. Toate aveau scopul de a teroriza nu numai opozitia, dar populatia Romaniei, in ansamblu. De aceea a fost Marele Cirmaci ascultat timp de mai bine de douazeci de ani, zilnic, in timpul celor doua lugubre ore de program tv, la “metinguri” si pe traseu!
 
Pentru miile de opozanti care nu s-au lasat “influentati pozitiv”, ca sa folosim eufemismul Securitatii preluat de doamna judecator, violenta a existat. Probatoriul pe care doamna Mihaela Niţă l-a avut pentru studiu o demonstreaza cu prisosinta. Este stupefiant, dupa trei ani de proces, in care a avut acces la dosare revelatoare provenite de la CNSAS, lucrari stiintifice si istorice, raportul Comisiei Prezidentiale asupra crimelor regimului comunist in Romania, rechizitoriul cauzei, concluziile detaliate ale procurorului, declaratiile a zeci de martori, magistratul care a judecat crima impotriva lui Gheorghe Ursu sa faca afirmatii intr-o asemenea necunostinta de cauza:
 
“Nu se poate retine,in opinia Curtii, ca la acea vreme a existat o intenţie sistematică  din partea  autorităţilor de aplicare a unor astfel de tratamente tuturor opozantilor politici ai regimului totalitar comunist sau asupra unui numar suficient de mare de persoane […]”.
 La o asemenea aberatie, nu pot decat sa ma intreb: de cate persoane maltratate ar fi fost nevoie?  Probele cu valoare obiectiva depuse la dosar dezvaluie o statistica de proportii cutremuratoare ale terorii ridicata la rang de politica de stat.
 
 Conform tezei acreditate prin aceasta sentinta este disculpata intreaga Securitate : miile de cazuri documentate de distrugeri de cariere, arestari, deportari, torturi bestiale (“pentru a distruge prin bataie organele interne”), internari psihiatrice si cazuri de teroare psihica, decedati si disparuti in conditii suspecte[3], miile de alti opozanti mai putin cunoscuti, anchetati si condamnati “sub acoperirea militiei” [4]; sutele de victime de la Revolutie – ucisi, raniti, maltratati in aresturi… toate aceste cazuri ar fi fost nu sistematice, ci intimplatoare, iar numarul, pentru judecatoarea Mihaela Niţă, lor nu este “suficient de mare" !
 
Instanta a  sustinut, naucitar, ca “Politica statului român la acea dată nu era de reprimare a formelor de opoziţie faţă de regimul politic şi conducătorul statului  prin violenţă si eliminare fizică”.  Si totusi, instanta l-a audiat nemijlocit  pe disidentul Petre Mihai Bacanu. Desi acesta le-a mentionat,  instanta nu a acceptat sa-i  fie descrise  detaliile torturilor la care a fost supus chiar de catre inculpatul Pirvulescu, si nici sa vada degetul domnului Bacanu, ramas deformat in urma anchetei “pozitive” a fostului maior de Securitate care urma sa fie achitat.
 
Din motivele expuse, ar rezulta ca poporul roman a fost ingenunchiat prin delicatetea parinteasca a Securitatii. Caci statul roman, in viziunea doamnei judecator Mihaela Niţă, nu mai folosea violenţa. Atunci, chiar mortii si ranitii Revolutiei, sutele de eroi timisoreni arestati si batuti salbatic de securisti - si de militieni, sub controlul primilor, eroii de la baricada de la Intercontinental, zdrobiti in acea noapte de 21-22 decembrie 1989 de ultima rasuflare a tiraniei[5] pentru libertatea noastra a tuturor -  ar fi fost, nu-i asa, ca si uciderea in tortura a lui Gheorghe Ursu, “regretabile” cazuri individuale, rezultatul incercarilor, derapate putin, de “influentare pozitiva” ale Securitatii!
 
Mistificarea probelor
 
O motiv naucitor pentru achitare: “inculpaţii nu au recunoscut”, iar celelalte probe nu ar oferi "certitudini cu privire la implicarea în anchetarea victimei după luarea măsurii arestării preventive".
Daca criminalii ar avea obiceiul sa-si recunoasca vinovatia, ar mai fi oare nevoie de judecatori ?
Insa in acelasi timp, chiar instanta retine  ca:
 -  16 martori [de fapt mai multi] "au confirmat... ca, desi oficial, victima Ursu Gheorghe Emil  era arestata pentru comiterea unur infractiuni de drept comun, a fost de mai multe ori scoasa din  Arestul DCP din cadrul IGM si condusă la ancheta la organele de securitate, de unde nu se intorcea intr-o stare fizica corespunzatoare" (a se remarca eufemismul !), 
-          doi martori "confirma scoaterea la ancheta a victimei de inculpatul Parvulescu Marin"
-          un martor (Ionita Stefan) "a mentionat ca odata sau de doua ori l-a vazut cand era adus de la ancheta de la Directia a-VI-a , fiind tinut de subofiteri pentru a se deplasa"
-          un martor (Palamariu) declara ca "bonul de scoaterea din arest pentru a fi anchetat de organele de securitate era semnat de inculpatul Parvulescu Marin si ca victima era rosie la fata cand s-a intors" 
-          de fapt, acelasi martor, Palamariu, a declarat ca "victima s-a intors de la ancheta [la Pirvulescu] dandu-i impresia ca nu se tine bine pe picioare".
-          victima a spus unui alt martor "ca il ancheteaza cineva care l-a anchetat si mai inainte" [care evident nu puteau fi decat inculpatii]
 Toate  aceste marturii nu au oferit judecatoarei “certitudinea” implicarii tortionarului  în “anchetarea victimei după luarea măsurii arestării preventive” !
 In dosar exista insa  un numar covarsitor de alte probe si marturii, neconsemnate de instanta (fapt inca si mai grav) din care rezulta ca Gheorghe Ursu a fost anchetat de inculpati (in special Pirvulescu), inclusiv:
-          declaratii luate de inculpati lui Gheorghe Ursu, in detentie, semante de acestia
-          dovezi scrise ca Pirvulescu lucra cu informatorii din celula victimei pentru a obtine informatii de la acesta
-          marturii ca pe 15 noiembrie 1985 (cu doua zile inainte de deces), Gheorghe Ursu a fost scos la ancheta la Pirvulescu,  de unde a fost adus seara, "cu patura", intrucat nu mai putea sa mearga, acuzand dureri abdominale insuportabile. Deces care a fost deci consecinta anchetei inculpatului, de unde victima, dupa cum delicat se exprima doamna judecator Mihaela Niţă, "nu se intorcea intr-o stare fizica corespunzatoare".
-          chiar si un paznic de la arestul Securitatii declara ca Pirvulescu il scotea din arestul militiei si il ancheta pe Gheorghe Ursu 
 
Alte zeci de marturii arata  ca Gheorghe Ursu a fost batut sistematic de anchetatorii securisti, pe toata perioada de doua luni a detentiei, pe motive strict politice, pentru ca "nu declara ce vor anchetatorii".
De ce a fost torturat Gheorghe Ursu de Securitate
Instanta a retinut ca lui Gheorghe Ursu i-au fost gasite “inscrisuri au caracter profund dusmanos” la adresa “conducerii de Partid si de Stat”. De asemenea, ca in raportul DSS din 30.01.1989 “s-a apreciat că victima Ursu Gheorghe Emil a desfăşurat o intensă activitate de propagandă duşmănoasă prin acţiuni directe, prin intermediul unor oficine de propagandă reacţionară din străinătate […] precizându-se că impotriva acestuia urmeaza a se începe urmărirea penală, continuarea cercetărilor "sub stare de arest şi trimiterea sa în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.166", pentru clarificarea relaţiilor pe care victima le avea cu "unii scriitori care se aflau în intenţia organelor de securitate pentru conceptiile duşmănoase”.
Instanta consemneaza si nota sefului Securitatii Iulian Vlad, care a cerut sa se afle “unde şi în ce mod au proliferat acţiunile celui în cauză”, sa aprofundeze “legăturile în lumea scriitorilor” si sa afle “despre ce este vorba mai în concret”.
Mentioneaza si nota din actul de desfacere contractului de muncă al lui Gheorghe Ursu din 04.10.1985 (in timp ce era arestat si torturat de inculpati)  conform careia victima “a dus o activitate de defăimare a orânduirii socialiste la locul de muncă, a întreţinut relaţii clandestine cu posturi de radio străine care prin activitatea lor duc o propagandă împotriva ţării”.
Instanta  admite si ca plasarea informatorilor si torturile din celula de arest vizau “obtinerea de la acesta a unor informatii ce interesau  organele de securitate. [s.n.]”
Insa in fraza urmatoare, doamna judecator Mihaela Niţă conchide, stupefiant, ca “În ceea ce priveşte mobilul acestei anchete, efectuate de organele de securitate, dupa ce oficial in dosarul penal in care victima fusese cercetata pentru infractiuni de competenta acestora se adoptase o solutie de netrimitere in judecata, din actele dosarului nu rezultă cu certitudine” (!).
 
Astfel, motivele anchetei si torturarii lui Gheorghe Ursu, evidente la o prima lectura a dosarului, raman pentru instanta, nebuloase: “Curtea apreciază că motivul cel mai probabil al anchetării de către lucrătorii de securitate au fost in fapt alte informaţii pe care le deţinea victima Ursu Gheorghe Emil, ce prezentau interes pentru organele de securitate, informaţii ce nu au fost oferite de acesta cu ocazia audierilor anterioare în legătură cu consemnările din jurnalul său”.
Or, instanta  a ignorat un numar covarsitor de probe, inclusiv dintre cele retinute si chiar citate in hotarare, din care rezulta motivele pentru care a fost anchetat Gheorghe Ursu de Securitate ("Tine in vederea publicarii un jurnal in care, […] denigreaza realitatile din tara noastra, politica interna si externa a statului roman[…] grave manifestari de calomniere si defaimare a conducerii de partid si de stat", "intretine legaturi cu elemente din emigratia reactionara romana[…], comentatori ai postului de radio autointitulat “Europa libera”, de la care a primit si introdus in tara[…] mai multe tiparituri in limba romana cu continut anticomunist"; "a furnizat postului de radio autointitulat “Europa libera” 2 materiale in care a comentat de pe pozitii dusmanoase masurile luate de partid in domeniul constructiilor din Romania, care au facut obiectul mai multor emisiuni";" a afisat ”la locul sau de munca[…] referiri la necesitatea luptei impotriva statului" etc.
 
In alt loc magistratul se contrazice: victima, “in timp ce era arestata preventiv pentru comiterea unor infractiuni de drept comun, era anchetata in continuare neoficial de organele de securitate, cel mai probabil, pentru a furniza informatii cu privire la persoanele mentionate in jurnalul [s.n.]”. Referinta pare introdusa, in mod bizar, pentru a acredita ideea ca “victima nu era un disident politic”. Instanta  omite insa cu obstinatie celelalte motive pentru care Gheorghe Ursu a fost anchetat violent de catre inculpati. Conform declaratiilor martorilor, Gheorghe Ursu,„era schingiuit, era intrebat de scrisori trimise afara din tara si ce bani a primit pentru ele, scrisori care erau impotriva regimului de atunci". Este evident ca unul din principalele motive ale torturarii si uciderii lui a fost tocmai refuzul de a-si renega acuzatia de crima impotriva dictatorului (legata de oprirea consolidarii blocurilor avariate  de cutremur), si „datoria fata de propria constiinta” legata de vietile miilor de locatari care pentru Ceausescu nu contau nici cat un stalp din Casa Poporului.
Cu privire la aprecierile din jurnal la adresa lui Nicolae Ceausescu (“gravele manifestari de calomniere si defaimare a conducerii de partid si de stat”) : “Curtea apreciază că nu opiniile personale ale victimei Ursu Gheorghe Emil despre conducerea de stat şi de partid şi politica partidului comunist sau consemnările sale denigratoare, jignitoare la adresa conducătorului statului au generat anchetarea sa în continuare şi de organele de securitate, acţiunile intreprinse de lucrătorii de securitate nefiind, în mod evident, de răzbunare”.
Or, probele arata ca aceasta „apreciere” a Curtii este falsa. A se vedea, spre exemplu: http://gh-ursu.ong.ro/deCeAFostUcis.html, de unde rezulta ca victima era torturata si pentru „aprecierile” din jurmal si din scrisorile la Europa Libera la adresa cuplului Ceausescu.
 
Tortura si regimul inuman la care a fost supusa victima nu a fost o “situaţie de conflict”(!)
Pe de o parte, instanta mentioneaza ca “În arestul Direcţiei Cercetări Penale a Inspectoratului Genaral al Miliţiei, victima […] a fost detinuta […] cu condiţii necorespunzatoare  de detenţie,mult mai grele şi  împreună cu […] informatori ai miliţiei, detinuti periculosi […], camera in care se aflau fiind data in consemn,in sensul ca subofiterii de militie care asigurau paza nu aveau voie sa intervina cand victima era lovita de colegii de camera[…]. De asemenea, deşi[…] victima  nu se încadra în categoria celor ce trebuiau scoşi de anchetă cu catuse, se proceda  in acest fel, a fost sancţionata extrem de aspru pentru nerespectarea regimului de detenţie- 3 zile izolare severa[6], a fost agresata in mod repetat  fizic şi psihic,nefiindu-i acordata asistenta medicala”.
Curtea mai apreciaza si că “în vederea audierii victimei Ursu Gheorghe Emil  de către organele de securitate, în timp ce se afla în Arestul Direcţiei Cercetări Penale a Inspectoratului General al Militiei,arestat preventiv pentru o infractiune de drept comun, a existat o conivenţă infracţională între factorii de decizie din cadrul structurilor competente din cadrul Departamentului Securităţii Statului şi cele din cadrul Inspectoratului General al Militiei,[…] şi tratamentul  la care a fost supusă victima în arest realizându-se în  interesul organelor de securitate.”
Si totusi, halucinant, “Curtea apreciaza  că , în prezenta cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, respectiv faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată nu sunt prevăzute de legea penală, din perspectiva dispoziţiilor art. 358 din Codul Penal din 1969, […] întrucât nu se regăsesc situaţia premisă si subiectul pasiv, respectiv a unei persoane căzute sub puterea adversarului.”
 
Faptul ca Gheorghe Ursu era in totalitate “sub puterea adversarului” politic, cu care era intr-un evident conflict (opozitia fata de regimul Ceausescu) este demonstrat in mod covarsitor in materialul probator: http://gh-ursu.ong.ro/ANALIZA.FAPTELOR.PROBELOR.pdf
In final, poate ca cea mai suprinzatoare si dezamagitoare abdicare a magistratului de la rigoarea si onestitatea juridice este urmatoarea  asertiune: “Curtea apreciaza ca nu se poate retine ca victima Ursu Gheorghe Emil a fost o persoana căzuta sub puterea adversarului,in contextul unei situaţii de conflict[…]”. Intregul calvar la care a fost supus inginerul Ursu de catre inculpati n-ar fi fost urmarea unui conflict! Dar ce sa fi fost intre victima si tortionari? O cordiala intelegere? Desigur, acelasi lucru l-au sustinut si inculpatii, pe care doamna judecator Mihaela Niţă ii crede pe cuvant. Nici nu s-au atins de disident; ba chiar l-au apreciat.
Cum putea un magistrat, mai ales cand a avut un vast material probator, sa nu inteleaga “doctrina” de disimulare a represiunii politice sub dictatorul Ceausescu ? A folosi arestarea lui Gheorghe Ursu de catre militie (lucru care s-a petrecut intocmai ca si cu Petre Mihai Bacanu si cu mii de alti opozanti) ca dovada a lipsei sale de “periculozitate” pentru “securitatea statului” sau ca dovada ca actiunile sale “nu au atras atenţia organelor de securitate” este un simptom mai problematic decat neintelegerea : faptul ca la treizeci de ani de la caderea dictaturii, magistrati romani dau hotarari ca si cum a fi fi fost inca “influentati pozitiv” de fosta Securitate.
 
Desi la dosarul cauzei exista un probator peremptoriu care demonstreaza participarea directa a inculpatilor la torturarea sistematica a lui Gheorghe Ursu, instanta  lasa problema vinovatiei intr-o pe cat de absconsa pe atat de deliberata confuzie:
“Curtea apreciaza ca actiunile excesive, particulare , conjugate, ale mai multor persoane [?!] care au incalcat legea, dintre care trei au fost condamnate definitiv,  au condus la acest rezultat regretabil, respectiv decesul victimei Ursu Gheorghe Emil”.
Dincolo de nedreptatea facuta in acest caz, motivarea acestei achitari are o miza mult mai grava, legata procesul comunismului din Romania, inclusiv al crimelor de la Revolutie[7]. Conform viziunii doamnei judecator Mihaela Niţă, “Nu au existat acte multiple indreptate impotriva populatiei civile, in acceptiunea art.439 alin.1 Cod penal, respectiv reprimarea formelor de opozitie fata de regimul comunist prin comiterea unor multiple acte în modalităţile normative prevăzute de textul de lege”. Ce sansa mai are dreptatea pentru victimele celei mai cumplite dictaturi a anilor ’80 din Estul Europei, inclusiv de la Revolutie?
 
Chiar daca  procurorii vor proba cazuri de “cercetare şi arestare pentru infracţiuni de competenţa organelor de securitate”,instanta nu lasa nici o portita deschisa justitiei pentru istoria noastra recenta: "nici un alt lucrător de securitate,astfel implicat, nu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni similare celor din prezenta cauză”, deci nu a existat o represiune generalizata si sistematica in Epoca de Aur!
Or, daca s-ar aplica pe viitor aceasta logica, chiar ca nu va mai putea fi condamnat vreodata un ofiter de Securitate. Si asta pentru ca va fi intotdeauna… primul.[8]
Cat priveste articolului 439 Cod penal, conform rationamentului doamnei judecator Mihaela Niţă,  acesta nu s-ar aplica niciodata. Printr-o intrepretare maximalista care se reduce efectiv la absurd, instanta a considerat ca textul presupune  o “stare de pericol privitoare la existenţa  şi securitatea tuturor  cetăţenilor români”. 
 
Inainte de 1990, unii magistratii romani erau aserviti Securitatii. In cazurile politice, ei nu faceau decat sa aprobe, obedient, dosarele intocmite de lucratorii DSS, printre care si inculpatii din aceasta cauza.
Instanta a  observat, emfatic, ca dizidentii politici “au luptat pentru libertate”. Intr-adevar, Gheorghe Ursu tocmai pentru asta a murit,  pentru libertate. Asa cum rezulta din dosarul sau penal si din marturii, el s-a opus celui care in acei ani “ducea de ripa tara, prin autocratia sa obtuza, dar absoluta, arbitrara dar fara replica”[9]. Pentru tatal meu era important sa se mentina “ura romanilor contra regimului totalitar in care traiesc”, sa fie  indemnati “la rasvratire organizata sau macar la nesupunere, sau macar sa faca totul spre a-si mentine libertatea de gindire"[10]. Sacrificiul lui Gheorghe Ursu l-a prefigurat astfel pe cel al martirilor Revolutiei din decembrie 1989. O jertfa dedicata inclusiv unei justitii independente, neaservita Securitatii. Citind sentinta doamnei judecator Mihaela Niţă, cu mihnire constat ca in aceasta privinta si in acest caz, sacrificiul lor a fost zadarnic“.
 
 
Gheorghe Ursu este unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi anticomunişti. Inginer de construcţii, poet şi scriitor, acesta a fost cercetat de Securitate în anii '80, după ce a trimis scrisori către postul „Europa Liberă“, fiind acuzat şi de faptul că ţinea un jurnal în care nota ororile sistemului opresiv comunist. A fost arestat la 21 septembrie 1985 pentru că avea în posesie 17 dolari, un caz înscenat de Securitate pentru a nu fi acuzată pe plan internaţional de persecuţie politică. Ursu a fost închis într-o celulă şi, în urma bătăilor primite, a murit la 17 noiembrie 1985. 
 
După 30 de ani, cei doi torţionari ai săi, Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, au fost judecaţi pentru crime împotriva umanităţii. La capătul unui proces care a durat trei ani, judecătoarea Mihaela Niţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a considerat că „opoziţia victimei faţă de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind şi din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim”.
 

Vă mai recomandăm:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: