Alexandrina Cernov, academician din Cernăuţi: „Românii din Ucraina au de luptat şi pe frontul limbii române“
0
Pe lângă ameninţările războiului, românii din Ucraina se luptă şi cu păstrarea limbii române, după ce în anul 2017, preşedintele Petro Poroşenko a promulgat o lege care, practic, desfiinţează sistemul de învăţământ în limba maternă.
Dr. Alexandrina Cernov din Cernăuţi, Ucraina, membru de onoare al Academiei Române, a vorbit într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ despre frământările românilor dintr-o ţară asupra căreia planează pericolul unui război
„Weekend Adevărul“: Elita românească din Ucraina s-a opus atât cât a putut pentru păstrarea limbii române. Care sunt ultimele noutăţi de pe acest „front“?
Alexandrina Cernov: Lupta pentru limba română continuă în condiţiile în care împuternicitul în problemele apărării limbii de stat din Ucraina, Taras Kremini, a comunicat că, începând cu data de 16 ianuarie 2022, va începe o nouă etapă de implementare a Legii Ucrainei, respectiv „Despre asigurarea funcţionării limbii ucrainene ca limbă de stat“. Domnia sa subliniază în mod special că devine obligatorie respectarea articolului 25 al legii care reglementează folosirea limbii de stat în mass-media. În conformitate cu legea, toate periodicele din Ucraina au dreptul să apară în altă limbă decât cea de stat cu condiţia ca toate materialele să fie traduse în limba ucraineană. În paralel, în aceeaşi zi, va apărea şi un tiraj în limba ucraineană.
- Legea este constituţională?
La 14 iulie 2021, Înalta Curte Constituţională a recunoscut această lege ca fiind constituţională. Din 16 iulie au intrat în vigoare capitolele 2-6 ale art. 23, în care este reglementată folosirea limbii de stat în sferele culturii. Avem senzaţia că luptăm cu morile de vânt din moment ce chiar Înalta Curte Constituţională nu respectă drepturile minorităţilor naţionale consfinţite de Constituţia ţării. Practic, aici este democraţie fără democraţie.
- Practic, cum se aplică această lege în teritoriu?
Suliţele sunt îndreptate împotriva şcolilor cu limba română de predare, a publicaţiilor. Trecerea treptată la limba ucraineană de predare a tuturor disciplinelor şcolare, începând din clasa a V-a, este lovitura de graţie asupra identităţii noastre. Ziarele noastre tradiţionale româneşti nu mai apar pe suport de hârtie din cauza lipsei de resurse financiare, s-au scumpit hârtia şi serviciile tipografice, deci se vor scumpi şi cărţile. Ne confruntăm cu legi anacronice. Cât vom rezista, ne tot întrebăm.
Presa, prima victimă
- Cum afectează în mod direct comunitatea românească?
Procesul de deznaţionalizare a minorităţilor naţionale promovat prin noile legi adoptate în Ucraina începând cu anul 2017 afectează în mod direct comunitatea românilor: anihilarea statutului limbii române în Ucraina prin substituirea ei, ca limbă de predare în şcoli cu limba de stat, cu ucraineana, reducerea editării ziarelor în limba română, cu vechi tradiţii, din Cernăuţi, precum „Zorile Bucovinei“, şi înlocuirea lor cu publicaţii noi, puţin cunoscute în comunitate, dispariţia, de facto, a ziarelor româneşti „Plai românesc“, „Arcaşul“, „Curierul de Cernăuţi“, „Neamul românesc“.
- Există publicaţii care deja au dispărut de pe piaţă?
Odată cu trecerea la cele veşnice a scriitorului şi ziaristului Dumitru Covalciuc, redactor-şef, a încetat apariţia Almanahului cultural-literar „Ţara Fagilor“. Colaboratorii lui nu s-au învrednicit să ia asupra lor munca anevoioasă a redactării şi a finanţării acestei prodigioase publicaţii. Revista de istorie şi cultură „Glasul Bucovinei“, redactată la Cernăuţi cu sprijinul Institutului Cultural Român, sub conducerea doamnei conf. univ. dr. Liliana Ţuroiu, designer vestimentar, a încetat să mai fie distribuită prin poştă şi ajunge la Cernăuţi într-un număr foarte redus, cu mari eforturi ale membrilor redacţiei. Anul acesta, revista „Glasul Bucovinei“ nu a mai apărut din cauza instabilităţii administrative a Institutului Cultural Român şi a situaţiei politice din România. Motivele le cunoaştem şi nu este în competenţa mea să le analizez. Amintesc doar faptul că de-abia la 15 noiembrie 2021, Parlamentul a votat noua conducere a Institutului. Pe fundalul acestei situaţii echivoce, redacţia revistei pe care o conduc a hotărât să unească patru numere într-unul singur. Răspunsul Institutului, adică al Centrului cărţii, a fost dezamăgitor: Institutul încă nu încheiase contractul cu vreo tipografie, deşi era deja luna decembrie. Nu este locul şi nici nu avem spaţiul necesar pentru a argumenta importanţa acestei reviste pentru istoria şi cultura română, nu numai aceea a Bucovinei.
Români din Ucraina FOTO BucPress
„Se scriu în paralel două istorii ale Bucovinei“
- Care este situaţia în şcoli?
În prezent se duce o luptă înverşunată împotriva şcolilor cu predare în limba română. Sunt folosite toate metodele acceptabile şi inacceptabile, sunt activate persoane agramate, inconştiente de consecinţele activităţii lor antiromâneşti, şi români fiind, se aliniază devizelor antiromâneşti. Numele lor trebuie cunoscute, ca şi tactica aplicată de sovietici chiar din primii ani ai instaurării lor la putere – lichidarea, ponegrirea personalităţilor importante ale comunităţii. Arma lor este calomnia. Ei nici nu înţeleg de ce nu sunt susţinuţi de cei care de 30 de ani buni luptă pentru identitatea naţională a românilor nord-bucovineni.
- Nu este pentru prima dată când românii din Bucovina trebuie să lupte pentru credinţă, istorie şi limbă.
Aşa este. Lovitura de graţie, care a fost aplicată începând cu perioada administraţiei imperiale austriece şi ulterior preluată de către sovietici, este îndreptată împotriva credinţei strămoşeşti, a limbii, şcolii, a istoriei. Sunt aplicate cu dibăcie aceleaşi principii din „Principele“ lui Niccolò Machiavelli, conform dictonului latin „Divide et impera!“ („Dezbină şi stăpâneşte!“). Administraţia rusească, continuată de cea ucraineană în nordul Bucovinei, astăzi regiunea Cernăuţi, aplică aceeaşi strategie şi aceeaşi tactică machiavellică ca şi administraţia habsburgică.
Logica aplicării dictonului latin perseverează şi în istoriografie. Astăzi, în Ucraina se scriu în paralel două istorii ale Bucovinei. Istoricii ucraineni promovează ideea că Bucovina este un străbun pământ slav, părere deseori nesusţinută şi de documentele de arhivă sau memorialistică, istorie menită să justifice politica oficială a administraţiei ucrainene faţă de comunitatea românilor din regiunea Cernăuţi, căreia i se refuză categoric statutul de popor băştinaş. Modelul de convieţuire a minorităţilor naţionale, preluat de la sovietici, are o continuitate istorică instituită, încă de Austria imperială, ea funcţionând şi astăzi cu mult succes: folosirea trădătorilor şi a persoanelor incapabile să analizeze situaţia reală, bucuroase că li se acordă atenţie, dar incapabile să vadă consecinţele şi cărora le sunt incomode personalităţile competente.
„Divide et impera!“ – Scopul este acelaşi, diferă doar instrumentele de realizare care sunt mult mai dure şi mai inumane. Identitatea naţională devine deranjantă, prin urmare, şi şcoala. Fără şcoală în limba maternă, populaţia devine mai uşor manipulată. Prigoana şcolilor cu limba română de predare din nordul Bucovinei a devenit sub administraţia ucraineană şi mai aspră. Se înlătura una dintre componentele esenţiale ale identităţii naţionale, limba, şi prin limbă, conştientizarea comunităţii ca neam, ceea ce duce, inevitabil, la dezbinare.
„Noi suntem declaraţi ocupanţi“
- Nu toţi românii din Ucraina s-au declarat români. Mai sunt şi moldovenii, care au propriile manuale şi propriile şcoli cu predare în „limba moldovenească“. Acest lucru nu divizează comunitatea românească?
Divizaţi în români şi moldoveni, respectiv limba română şi moldovenească, noi suntem declaraţi oficial în presă, radio, emisiunile TV, în lucrările de istorie, manualele de geografie şi istorie din Ucraina, ocupanţi. Generaţii de elevi au învăţat după astfel de manuale. A rămas nealterată doar memoria supravieţuitorilor evenimentelor, istoria orală trăită, constituită dintr-o infinitate neorganizată de fapte şi situaţii, destine personale, care de-abia în ultimele decenii începe să fie reflectată, tot atât de dezorganizat, în articolele răzleţe ale ziariştilor, autorilor monografiilor satelor, de cele mai multe ori profesori din şcolile satelor respective. Documentele descoperite în Arhivele din Ucraina, din regiunea Cernăuţi, şi Arhivele din Suceava şi Rădăuţi, dar şi din Arhivele MAE adaugă informaţii care întregesc imaginea evenimentelor. Nu au întârziat să apară şi trădătorii, care stau în poziţie de drepţi în faţa autorităţilor, care îi folosesc în scopurile lor, bine cunoscute de decenii.
Trecerea treptată la limba ucraineană de predare a tuturor disciplinelor şcolare este lovitura de graţie asupra identităţii noastre. Ziarele tradiţionale româneşti nu mai apar pe suport de hârtie din cauza lipsei de resurse financiare, s-au scumpit hârtia şi serviciile tipografice, deci se vor scumpi şi cărţile.
„Din perioada ocupaţiei până astăzi se promovează ştirbirea drepturilor românilor nord-bucovineni“
- Ce a contribuit substanţial la procesul de deznaţionalizare a românilor?
Implementarea în conştiinţa câtorva generaţii, timp de 79 de ani, doar a unor anumite fapte istorice, care să justifice manipularea politică antiromânească pătimaşă a societăţii ucrainene din nordul Bucovinei, a contribuit esenţial la procesul treptat de deznaţionalizare a românilor, alături de alţi factori identitari precum limba, credinţa şi şcoala.
Să ne amintim un eveniment istoric uitat de multă lume şi necunoscut de tânăra generaţie. Bucovinenii au fost luaţi prin surprindere de ultimatumul sovietic din 1939 şi de decizia de a evacua imediat nordul Bucovinei, teritoriu care nici măcar nu era menţionat în Tratatul Molotov-Ribbentrop. Scriitorul şi publicistul sucevean Cezar Straton reproduce în volumul său „Basarabia şi Bucovina“ atmosfera din timpul discuţiilor dintre Ribbentrop şi Molotov în anul 1939: „În anul 1939 când a venit Ribbentrop, pe atunci nu ştiam foarte bine geografia – spune Molotov extrem de serios –, graniţele dintre state: Rusia, Germania şi Austro-Ungaria. Îi prezint solicitarea: graniţa trebuie trasată astfel încât Cernăuţiul să vină la noi. Germanii îmi spun: «Păi, niciodată Cernăuţiul n-a fost la voi, a fost mereu în Austria, cum de puteţi să-l cereţi?». «Ucrainenii îl cer! Acolo trăiesc ucraineni, ei ne-au dat indicaţia!». «Dar nu a fost niciodată în Rusia, a fost mereu o parte a Austriei, iar mai apoi a României», spune ambasadorul Schulenburg. «Da, dar trebuie să-i unim pe ucraineni! Trebuie s-o rezolvăm! – Nu se poate aşa. Cum aşa?! Cum se numeşte asta... A, da... Bucovina...». S-a învârtit neamţul, apoi: «O să raportez guvernului». A raportat şi acela (n.r. – Adolf Hitler) a acceptat. Cernăuţii, care nu a aparţinut niciodată Rusiei, a trecut la ruşi şi rămâne şi acum”.
- Cei care au trăit sovietizarea nu au putut ajuta la păstrarea valorilor române? Nu au mai rămas mărturii din acea vreme?
Puţini dintre cei ce au suportat calvarul primilor ani ai sovietizării au mai rămas în viaţă. Trebuie astăzi să ne gândim şi la soarta bisericilor noastre. Mai mult decât atât: nici istoricii şi nici ziariştii nu au mai scris despre soarta bisericilor şi a preoţilor din acei ani de prigoană sovietică. Tac, în mare parte, şi arhivele din care cu precauţie au fost sustrase materialele mai importate care reflectau aceste atrocităţi. Găsim, în schimb, declaraţii, cereri şi mărturii ale românilor, uneori şi ale ucrainenilor care au reuşit să treacă în mod fraudulos, individual sau în grupuri mici, nou-instalata linie de frontieră. Sunt în arhivele naţionale ale Sucevei şi Rădăuţilor plângeri ale sătenilor de pe teritoriul României, aflat în apropierea graniţei, cărora grănicerii sovietici, trecând linia de frontieră deja în anii ce au urmat, le confiscau bunurile: animale şi grâne, după modelul aplicat în anii colectivizării forţate în teritoriile ocupate din nordul Bucovinei. De-abia în ultimii ani, timid, au început să cerceteze şi acest subiect ziariştii din nordul Bucovinei şi autorii monografiilor satelor.
Români din Ucraina FOTO BucPress
Istoria română, ţinta sovieticilor
- Cu toate acestea, aţi rezistat atâtea veacuri vorbind şi gândind în limba română.
De la 1775, nouă, bucovinenilor, ni s-au impus patru limbi de stat: germana, româna, rusa şi ucraineana. Şi, totuşi, de 247 de ani mai vorbim româneşte, ne păstrăm tradiţiile, credinţa. Scriem şi citim româneşte, chiar în condiţiile de luptă continuă pentru limba română. Ştim să vorbim ucraineană, dar vom continua să scriem şi să citim în limba română, chiar când ni se închid bibliotecile. Un popor cu o cultură milenară nu moare la vrerea unor politicieni incompetenţi şi agresivi, carierişti de meserie. Avem în memorie exemplul înaintaşilor noştri. Bătrânul boier Doxaki Hurmuzaki de la Cernăuca ne-a îndemnat, de pe patul de moarte, în „Testamentul“ său: „Deci vă jur pe Dumnezeu, pe fericirea noastră, şi pe tot ce aveţi mai preţios şi mai sfânt ca să fiţi urmaşi demni de străbunii şi părinţii voştri. Ca să vă nevoiţi cu toată virtutea să apăraţi drepturile, religiunea şi limba patriei voastre şi să le lăsaţi urmaşilor voştri într-o stare mai înfloritoare decât le-aţi primit. Iar pentru binele şi fericirea naţiunii române să depărteze D-zeu din mijlocul românilor sămânţa intrigii şi a invidiei, spiritul de partid, egoismul şi pofta de a domni cu stricăciunea binelui public şi să le insufle spiritul armoniei, al frăţiei şi al bunei înţelegeri între sine spre înfiinţarea măreţului scop ce le stă înainte“. Limba, credinţa şi istoria au fost dintotdeauna primele obiective asupra cărora s-a îndreptat agresivitatea autorităţilor sovietice instaurate în nordul Bucovinei începând cu anii 1940-1945. Din acea perioadă şi până în prezent se promovează o politică consecventă de ştirbire a drepturilor românilor nord-bucovineni.
Membră de onoare a Academiei Române
Nume: Alexandrina Cernov
Data şi locul naşterii: 24 noiembrie 1943, Hotin – Cernăuţi, Ucraina
Studiile şi cariera
A absolvit Facultatea de Filologie, din cadrul Universităţii din Cernăuţi.
Este membru fondator al Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu“ din Cernăuţi, prima societate culturală românească autorizată de oficialii sovietici.
A fost profesor în cadrul Universităţii din Cernăuţi.
În 1998 a făcut parte din conducerea Fundaţiei Culturale Române din Bucureşti.
Este membru fondator şi director executiv al Editurii Alexandru cel Bun.
Din 1994 conduce revista „Glasul Bucovinei“.
A lucrat în redacţia emisiunilor în limba română la Televiziunea din Cernăuţi şi Radio Ucraina Internaţional.
În România a fost distinsă cu Premiul Fundaţiei Culturale Române, Medalia Comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu“ şi Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Ofiţer.
În 1992 a fost aleasă ca membră de onoare a Academiei Române.
Locuieşte în: Cernăuţi
Se încarcă comentariile...
