A murit scriitorul constănţean Pavel Chihaia, autorul „Blocadei“, romanul scos de comunişti din librării şi topit

A murit scriitorul constănţean Pavel Chihaia, autorul „Blocadei“, romanul scos de comunişti din librării şi topit

Pavel Chihaia

Scriitorul constănţean Pavel Chihaia a murit la 18 iunie la vârsta de 97 de ani. Autorul romanului „Blocada“ locuia de jumătate de secol în Germania, însă Dobrogea continua să fie „acasă“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pavel Chihaia s-a născut în anul 1922 în orăşelul Corabia, din judeţul Olt. Rămas orfan de mamă, la vârsta de patru ani, el a fost adoptat de o familie de constănţeni, care l-a îngrijit şi l-a dat la şcoli înalte. După absolvirea Liceului „Mircea cel Bătrân“, tânărul a urmat Facultatea de Litere în Bucureşti. La doar 25 de ani, Pavel Chihaia publică romanul „Blocada“, apărut la editura „Cultura Naţională“, în 1947, care a fost interzis de regimul comunist după un an. Cartea a dispărut din librării şi biblioteci. Au mai rămas doar exemplarele cumpărate şi cele câteva ale autorului. În roman, autorul vorbea de o „blocadă“ în care se afla Constanţa, fiind o metaforă a ceea ce se întâmpla în România acelor ani, aflată sub ocupaţia sovietică. 
 
Constanţa, oraşul cu măgăruşi şi sacale de apă
 
Iată cum descrie el vechiul oraş în roman: „Pe stradelele sucite, cu ocoluri, ale Tomisului, pe unde suiau în tihnă măgăruşii cu sacale de apă şi oameni încărcaţi cu poveri şi mărfuri - ştofe brodate, fructe tropicale, păsări multicolore de pe insule debarcate odată cu toate seminţiile pământului - se aflau cele mai numeroase localuri din oraş, casele de toleranţă şi magaziile de comerţ al nenumăratelor agenţii, alături de galantarele mărunte, dar prospere ale zarafilor şi negustorilor de mărunţişuri. În miezul zilei, zidurile albe se însufleţeau sub dogoarea orbitoare a soarelui pontic şi l-ai fi crezut un cartier părăsit, dacă praful cerealelor ce se scurgeau din silozuri, aburii uriaşelor maşini sub presiune, focurile de la şantierele navale şi de la bucătăriile ambulante, nu s-ar fi lăţit de jos ca o pâclă nestatornică şi agitată, prin care răzbătea o larmă îndepărtată de port în fierbere, cu strigăte, ciocănituri şi vâjâituri întrerupte de cabestan“. 
 
Pe lângă redarea atmosferei dintr-un oraş care încerca să supravieţuiască unui război, autorul vorbeşte şi despre încăierări, sechestrări, omoruri, piraterie, contrabandă şi prostituţie.
 
 
Hemcea, eroul romanului, este un fost fermier, care visează la călătorii în lumea largă, dar care rămâne un ratat care munceşte în port, până când o veche cunoştinţă îl introduce în lumea afacerilor cu droguri şi prostituate. Sătul de sărăcie, urmează această cale, devenind patronul adăpostului „Comandorul", frecventat de marinarii străini şi de lumea interlopă. 

Dar totul în oraş se schimbă, odată cu instituirea blocadei. Turcii închid strâmtorile şi Constanţa se vede „sugrumată de la sute de leghe depărtare“. Constănţenii urmăresc veştile despre mersul războiului şi de pe cheiuri scrutează orizontul în aşteptarea unui semn că blocada s-a ridicat şi că vor veni iarăşi vapoare, dar în zadar. „Şi toate tranşeele, tancurile înţepenite în nisip, tunurile cu gura spre mare ruginiseră de umezeală şi de roua dimineţilor pontice, dar nici un vas, nici o şalupă inamică, nici un naufragiat englez măcar sau vreun erou argonaut nu rătăcea spre uitatul port al Constanţei“, descrie autorul în carte atmosfera oraşului-port. 
 
Până într-o zi când, o mică goeletă suedeză reuşeşte să se strecoare prin barajul Bosforului. Iniţial, populaţia era exaltată: se ridicase blocada, dar entuziasmul localnicilor se spulberă brusc: nu se schimbase nimic.
Şi eroul principal moare în „Blocada“, gândită de autor ca un volum al unei trilogii închinate Dobrogei, proiect care nu a mai fost finalizat niciodată. „Am încercat să fac cunoscută această singurătate, această trăire sub cerurile înalte, acest peisaj miraculos al Dobrogei“, spunea, cu regret, autorul. Dar epoca în care trăia nu l-a lăsat. La începutul anului 1948, „când a avut loc înfeudarea sovietică definitivă a României“, reprezentanţii editurii i-au comunicat faptul că romanul său a fost retras din librării şi topit, împreună cu alte lucrări considerate indezirabile de către nomenclatura comunistă.
 
Anchetat pentru apartenenţa la o asociaţie anticomunistă
 
Ulterior, tânărul scriitor s-a apucat să facă traduceri, însă spiritul războinic nu l-a părăsit, astfel că din nou a avut de-a face cu comuniştii, după ce s-a înscris în asociaţia anticomunistă „Mihai Eminescu“, care a funcţionat între anii 1946 şi 1948, compusă din Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Constant Tonegaru, Iordan Chimet, Teohar Mihadaş, Dinu Pillat, Gheorghe şi Lucia Fratostiţeanu şi Pavel Chihaia. 
 
Prin această asociaţie ei ajutau intelectualitatea prigonită, dar şi rezistenţa anticomunistă. „Apelul asociaţiei a ajuns, prin părintele Barral, la forurile internaţionale din SUA, Franţa şi Belgia care s-au implicat cu generozitate în acţiunea noastră. Ne-au venit ajutoare: alimente, medicamente, haine de iarnă depozitate la legaţia belgiană, de pe bulevardul Dacia, apoi la Facultatea de Medicină, decanul facultăţii, Gr. T. Popa fiind solidar cu acţiunea noastră. Le transportam cu taxiul şi cu maşini particulare, schimbate succesiv pentru a nu fi identificaţi“, povestea Pavel Chihaia într-un interviu. 
 
Evident, au urmat arestările şi condamnările. „Soţul meu, povesteşte Maria Chihaia, a fost anchetat însă, din lipsă de probe, a fost eliberat. Alţii însă au făcut puşcărie şi au murit, cum a fost cazul lui Constant Tonegaru, care a murit în detenţie, în anul 1952“. 
În anul 1958, Pavel Chihaia a fost angajat de fostul său profesor George Oprescu, la Institutul de Istoria Artei, secţia artă medievală, unde a realizat 70 de studii, între 1958 şi 1978, despre istoria culturii şi artei. Cariera sa continuă cu susţinerea tezei de doctorat la Sorbona, Paris. 
„Dormeam pe saltele gonflabile trimise de părinţii mei“ 
 
Simţea însă că nu asta este lumea în care poate să trăiască şi în anul 1978 a fugit din România împreună cu soţia sa, Maria Ioana, acum în vârstă de 78 de ani. „Ne-am cunoscut la Mamaia, în anul 1962 şi, după doi ani ne-am căsătorit“, rememorează soţia sa primii ani de viaţă în doi. Bunicii săi locuiau într-o casă situată în centrul oraşului Constanţa, pe strada Mircea cel Bătrân, care mai există şi astăzi. După câţiva ani a venit pe lume Matei, copilul lor. 
 
Au plecat separat. „Soţul meu ieşise din ţară fiind trimis de un institut de cercetare, iar eu am plecat ca turist. Ne-am întâlnit la Viena şi împreună am ajuns în Germania, unde am cerut azil politic. Acasă rămăsese copilul. L-am recuperat după un an. Băiatul avea cinci ani. Ne-a fost foarte greu“, îşi aminteşte Maria Ioana Chihaia. 
 
 
În Germania, au luat-o de la zero. „Nu cunoşteam limba. Am început noua noastră viaţă într-o casă goală, unde dormeam pe saltele trimise de părinţii mei, de la mare. Nu aveam decât o masă de camping şi două scaune date de pomană de o colegă de la liceu, o mătură şi un făraş“. Dar erau liberi. Maria Ioana Chihaia a urmat în România o şcoală tehnică de aparate de măsură şi a lucrat în cercetare în biochimie, iar în Germania s-a recalificat şi a lucrat în domeniul cercetării bacteriologice. „Deci nu am avut de-a face cu literatura“, râde ea. Cu toate acestea, şi-a susţinut soţul în întreaga sa activitate de scriitor şi de critic de artă. 
 
Pavel Chihaia a lucrat la Liceul francez „Jean Renoir“ din Munchen. Cu toate acestea, a fost la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi a continuat lupta împotriva comunismului de la microfonul postului de radio „Europa Liberă“, de unde comenta viaţa politică din ţara noastră. 
 
Romanul retipărit după revoluţie la Constanţa
 
După Revoluţie, el şi soţia sa au revenit în România după 12 ani de absenţă. „De la început până la sfârşit am plâns. Din mai multe motive. Am intrat în magazine şi am găsit rafturi goale şi nu-mi venea să cred. Apoi, am plâns când am mers la mormintele părinţilor mei, care între timp muriseră“, povesteşte Maria Ioana Chihaia.
Obişnuiau să revină în România în fiecare an, iar una dintre opriri se făcea la Constanţa, oraş de care erau legaţi amândoi. Ultima vizită a avut loc în urmă cu şase ani. Între timp, Pavel Chihaia a suferit mai multe operaţii la coloană care nu i-au mai permis să se deplaseze. 
 
La fiecare vizită, se întâlneau cu scriitorii dobrogeni, care i-au deschis braţele şi uşa cenaclurilor literare, ale revistelor, ale editurilor. În semn de respect pentru autorul interzis în anul 1948, Editura constănţeană „Ex Ponto“ i-a republicat „Blocada“, dar şi alte scrieri în opera Omnia. 
La cei 96 de ani ai săi, Pavel Chihaia nu urăşte pe nimeni. „Este un om echilibrat şi nu are sentimente de ură faţă de nimeni. S-a purtat frumos chiar şi cu cei care i-au fost duşmani. A iertat, ca un bun creştin“, spune soţia sa. Ambii însă rămân legaţi de România pentru totdeauna. Obişnuiesc ca regulat să doneze volume Bibliotecii Naţionale a României şi sunt la curent cu tot ceea se petrece în spaţiul mioritic. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: