VIDEO Momentele şocante în care doi infractori români au aruncat în aer şi au jefuit mai multe bancomate în Marea Britanie, exact ca în filmele cu gangsteri

VIDEO Momentele şocante în care doi infractori români au aruncat în aer şi au jefuit mai multe bancomate în Marea Britanie, exact ca în filmele cu gangsteri

Hoţii români, surprinşi de camerele de supraveghere FOTO Bucksfreepress.co.uk

Doi români care au fost arestaţi în Marea Britanie şi acuzaţi că au jefuit mai multe bancomate, au fost condamnaţi la ani grei de închisoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Victor Coşeru (28 de ani) şi Gică Fănică Radu (31) de ani, fără domiciliu, au aruncat în aer mai multe bancomate în Londra şi Kent, începând din 2008. Anchetatorii britanici au apelat la experţi în explozibili şi au reuşit să-i prindă pe cei doi români şi i-au pus sub acuzare pentru jaf.

Potrivit procurorilor, cei doi ar fi aruncat în aer cinci bancomate numai în lunile ianuarie şi februarie. Coşeru şi Radu au primit pedepse grele din partea unui tribunal britanic. Cei doi au fost condamnaţi la 15, respectiv 18 ani de închisoare pentru conspiraţie pentru comiterea de furt şi provocarea intenţionată a unor explozii, scrie BBC News.

Cum acţionau

Poliţia britanică a pus la dispoziţia presei imagini în care apar Coşeru şi Radu, în timpul jafurilor. Pe imagini se vede cum românii aruncă în aer bancomatele, apoi se folosesc de răngi pentru a-şi duce planul la bun sfârşit. 

Metro scrie că cei doi au încercat într-o primă fază să jefuiască un bancomat de la un magazin Tesco din High Wycombe, dar nu au reuşit să ajungă la bani. Au urmat alte câteva încercări, după care au dat lovitura la o sucursală Nationwide din The Broadway, Beaconsfield, de unde au reuşit să furecaseta cu numerar, conţinând peste 35.000 de lire sterline. Apoi, au încercat să fugă din Marea Britanie, însă au fost prinşi şi arestaţi de poliţiştii aflaţi pe urmele lor.


Victor Coşeru (stânga) şi Gică Fănică Radu au primit ani grei de închisoare în Marea Britanie. FOTO: BBC

„A existat un nivel ridicat de planificare şi determinare la aceşti bărbaţi, din cauză că au folosit dispozitive explozive care nu au mai fost folosite pentru acest tip de infracţiune în Regatul Unit. Totuşi, în ciuda acestui fapt, au avut nevoie de cinci încercări înainte de a reuşi să fure banii, iar din păcate pentru ei, ofiţerii noştri i-au arestat doar câteva ore mai târziu, în timp ce încercau să fugă din ţară”, au declarat reprezentanţii al Poliţiei din Marea Britanie, citaţi de Metro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările