Telefoanele pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 în Israel sunt urmărite de serviciul secret

Telefoanele pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 în Israel sunt urmărite de serviciul secret

Serviciile secrete sunt implicate în obţinerea de materiale sanitare. FOTO: Tomer Neuberg/ Flash90

Ierusalim este una dintre ţările cu cele mai puţine decese din cauza COVID-19 (33), în pofida unui număr mare de persoane infectate, peste 6.000. Pe lângă măsurile de închidere aproape totală a ţării, serviciile secrete sunt în primul plan al strategiei anti-coronavirus. Dacă Mossad face achiziţii de materiale sanitare, serviciul intern de spionaj - Shin Bet, monitorizează telefoanele celor infectaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astăzi, joi 2 aprilie, există 6.000 de israelieni diagnosticaţi cu COVID -19 şi 33 de persoane decedate din cauza virusului. Raportat la numărul mare de infectaţi, numărul de persoane decedate este mic.  Măsurile drastice au fost luate de primul ministru israelian Benjamin Netanyahu la jumătatea lunii martie, şi au presupus o serie de restricţii importante. Măsurile includ o închidere aproape totală a ţării, cu excepţia farmaciilor şi a supermarketurilor şi interzicerea adunării a mai mult de zece persoane. Au fost închise grădiniţele, şcolile şi locurile de divertisment. Orele au fost mutate online. Premierul israelian a mai spus că va folosi măsuri cibernetice pentru a urmări locurile unde se deplasează cei infectaţi.
 


Mijloace cibernetice pentru combaterea terorismului


 
Netanyahu a spus că va folosi toate mijloacele disponibile pentru combaterea coronavirusului, inclusiv mijloacele tehnologice pe care a ezitat să le folosească până acum, referindu-se la instrumentele cibernetice utilizate pentru combaterea terorismului. 
 
Procurorul general al Israelului a aprobat utilizarea unor măsuri cibernetice pentru a urmări telefoanele pacienţilor cu coronavirus. Presa israeliană a spus că va fi folosită în primul rând pentru a informa israelienii care ar fi putut fi în apropierea unui pacient şi pentru a se asigura că pacienţii aflaţi în carantină stau acasă.
„În esenţă, Shin Bet, serviciul de informaţii interne din Israel, a primit undă verde, pentru a urmări activ cetăţenii prin geolocalizarea telefoanelor mobile şi, se poate presupune, pentru a construi o bază de date cu privire la unde şi când s-au delplasat. Aceeaşi informaţie poate fi folosită şi pentru a determina cine altcineva era în vecinătatea unui pacient cunoscut, stabilind potenţialii infectaţi.
 
Israelul se alătură Iranului şi Chinei în folosirea de instrumente de colectare a informaţiilor folosite de serviciile secrete pentru a-şi urmări populaţia, în timp ce încearcă să împiedice răspândirea coronavirusului”, relatează Forbes.  
 


„Israelienii nu sunt panicaţi”
 

Profesorul Golan Shachar, neuropsiholog, a spus că până acum israelienii s-au comportat bine. „Cred că publicul israelian reacţionează în modul în care reacţionează alte popoare, alţi cetăţeni din lumea democratică, adică sunt tensionaţi, îngrijoraţi, dar în opinia mea umilă, nu sunt panicaţi”, a spus Shachar, citat de Voa News. Au existat cozi la supermarketuri, în ciuda asigurărilor lui Netanyahu că totul va rămâne deschis. Majoritatea israelienilor li s-a ordonat să lucreze acasă sau au intrat în concediu.
 
Guvernul israelian a anunţat o perioadă de graţie de o lună pentru plata impozitelor şi a spus că cei care sunt şomeri temporari, inclusiv mii de ghizi turistici, pot solicita şomaj.
 
„Pe termen scurt, acesta va reduce activitatea economică în mod substanţial, cu accent pe sectoarele specifice care riscă să simtă dificultăţi substanţiale, dificultăţi în fluxul de numerar şi alte tipuri de dificultăţi”, a declarat Gil Bufman, economist şef la Banca Leumi din Israel.
 
Între timp, procesul Netanyahu pentru fraudă şi abuz de încredere, care trebuia să înceapă în luna martie, a fost amânat timp de două luni.  



Mossad-ul achiziţionază teste 



Potrivit Channel 12, serviciile israeliene de securitate asistă Ministerul Sănătăţii în combaterea pandemiei Covid-19. Acum sarcina Mossadului este să localizeze firme din lumea întreagă de la care să cumpere kituri de testare de coronavirus şi să le aducă în ţară. Aproape 100.000 de kituri au fost aduse în noaptea de miercuri spre joi în Israel. Guvernul israelian şi-a propus să se doteze cu circa patru milioane de astfel de kituri. Pe de altă parte, Mossadul ajută acum Ministerul Sănătăţii la crearea unui program şi a unor aplicaţii care să permită gestionarea pandemiei Covid-19. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: