Studiu: care este impactul expansiunii urbane asupra speranţei de viaţă

Studiu: care este impactul expansiunii urbane asupra speranţei de viaţă

Cercetători de la Universitatea din Texas – Arlington au descoperit că există o corelaţie între extinderea urbană şi speranţa de viaţă redusă în Statele Unite. Modul în care se construieşte influenţează, de asemenea, investiţiile unor companii de tehnologie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un studiu recent publicat de un cercetător în domeniul urban al Universităţii Texas – Arlington (UTA) arată că există o corelaţie între extinderea urbană şi speranţa de viaţă redusă în Statele Unite.

Shima Hamidi, profesor asistent UTA la Colegiul de Arhitectură, Planificare şi Afaceri Publice, şi doi directori ai Institutului Naţional de Sănătate au publicat în „Jurnalul Internaţional de Cercetare de Mediu şi Sănătate Publică” studiul care analizează corelaţia între expansiunea urbană şi speranţa de viaţă.

„Ceea ce arată studiul este că Statele Unite nu se numără printre ţările cu cele mai ridicate niveluri de speranţă de viaţă, în pofida celor mai mari niveluri de cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii”, a spus Hamidi. „Planificarea urbană şi modul în care se construieşte ar trebui să fie schimbate pentru a îmbunătăţi această situaţie.”

Studiul publicat, şi citat de Science Daily, se bazează pe cercetările pe care Hamidi le-a scris şi le-a publicat în luna iulie.
 

Costurile expansiunii urbane

 
În cartea „Costurile expansiunii urbane”, scrisă de Hamidi şi de Reid Ewing, profesor la Universitatea din Utah, s-au utilizat 21 de criterii în evaluarea problemelor legate de calitatea vieţii în rândul locuitorilor care locuiesc în zone metropolitane majore. Această carte arată că speranţa de viaţă, mobilitatea economică, opţiunile de transport respectiv sănătatea şi siguranţa personale se îmbunătăţesc în zonele mai puţin întinse din punct de vedere urbanistic.

„Ceea ce arată studiul este că alternativele, cum ar fi mişcarea care promovează <<clădirile verzi>> trebuie să devină reguli în societate şi nu excepţii. Persoanele care locuiesc în zonele socio-economice mai sărace au de depăşit mai multe adversităţi, cum ar fi timpi de călătorie mai mari, doar pentru a ajunge la serviciu, la şcoală sau la magazinele alimentare”, spune cercetătoare. 
 

Extinderea urbanistică poate îndepărta firmele hi-tech

 
Hamidi a publicat recent două lucrări despre cum anumite aspecte ale mediului construit ajută la atragerea întreprinderilor bazate pe cunoaştere, cum ar fi Amazon. Hamidi a colaborat cu Ahoura Zandiatashbar, un asociat de cercetare UTA, pentru a scrie lucrarea „Contează modelul urban în productivitatea inovării?”, un studiu naţional la nivel multilateral privind asocierea dintre capacitatea de inovare şi extinderea urbană.

„Lipsa unor zone pietonale urbane şi a sistemelor de tranzit eficiente poate duce la o schimbare în această mişcare recentă. Universităţile, incubatoarele şi un flux de firme de înaltă tehnologie şi inovare sunt componente esenţiale pentru ecosistemele regionale de inovare. Acestea există în regiunea noastră, dar proiectele care se dezvoltă în jurul acestora şi accesibilitatea regională trebuie să le susţină mai puternic”, a spus Zandiatashbar.

Hamidi precizează: „Am învăţat că extinderea urbană nu numai că nu atrage aceste afaceri bazate pe cunoaştere intensivă, ci, de asemenea, poate să le îndepărteze pe cele existente”.

O modalitate prin care se poate rezolva această problemă este „folosirea unor standarde de construcţie mai progresiste - cum ar fi dezvoltarea unor spaţii cu utilizare mixtă, zone pietonale şi sisteme de tranzit eficiente- atunci când se adaugă la mediul deja construit", spune cercetătoarea. 
 

Cum atragi companiile de tehnologie şi clasa creativă

 
Stilul de dezvoltare „new age” atrage nu numai afacerile bazate pe cunoaştere intensivă, ci atrage de asemenea şi clasa creativă, care ocupă locurile de muncă pe care aceste întreprinderi le oferă.

„Trebuie să începem să construim mai inteligent în mediul nostru urban. Nordul Texasului se apropie rapid de statutul de mega-oraş, iar odată cu dimensiunea crescută trebuie să vină şi modalităţi alternative de a privi la elementele de bază precum transportul şi construcţiile”, a susţinut Duane Dimos, vicepreşedinte de cercetare la UTA.

Concuziile doctorului Hamidi  au rezultat după analizarea zonelor care au reuşit să atragă companiile de tehnologie de vârf. 
 
citeste totul despre: