Povestea Clujului, în română după 100 de ani. Istoric maghiar: „Trebuie să ne traducem mai des, dintr-o limbă în alta“

Povestea Clujului, în română după 100 de ani. Istoric maghiar: „Trebuie să ne traducem mai des, dintr-o limbă în alta“

Cartea istoricul Jakab Elek, ”Istoria Clujului”, a fost tradusă, după 100 de ani, în română d eun alt istoric maghiar, Varga Attila   FOTO: arhiva personală a lui Varga Attila

„Oare ce istorie mai scriem?“, se întreabă Varga Attila, istoric şi cercetător al Academiei Române din Cluj. Vreme de săptămâni bune a tradus din maghiara veche sute de pagini dintr-o lucrare străină românilor, dar valoroasă pentru cei aproape 1.000 de ani de istorie puşi pe hârtie în baza surselor primare: „Istoria Clujului“ de Jakab Elek, singurul istoric maghiar membru al ASTRA. Traducerea a apărut la mai bine de 100 de ani de la scrierea lui.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Jakab Elek este o frumoasă lecţie de viaţă... Dacă nu ţi-o însuşeşti, atunci orice tentativă de a-l înţelege şi de a-l traduce este inutilă“, ne mărturiseşte Varga Attila, un pasionat cercetător al Academiei Române din Cluj. El a publicat, de câteva săptămâni, primul volum din voluminoasa lucrare a lui Jakab Elek, un cărturar maghiar, respectat în vremurile sale, care a cuprins un mileniu din istoria Clujului în circa 3.000 de pagini.

Lucrarea sa, una de referinţă printre istorici, a fost posibilă după 10 ani de documentare serioasă prin arhivele primăriei Clujului din acel timp, ale şcolilor, bisericilor, indiferent de rit, ale breslelor. A parcurs documente în limbile: română, maghiară, germană, latină, ebraică. I-au luat alţi 10 ani ca să o scrie. Şi alţi mai bine de 100 de ani ca să o citească şi românii.

„El a scris istoria oraşului cu pasiune şi cu har de povestitor, voind ca fiecare dintre naţionalităţile care locuiau aici să se regăsească în paginile cărţii sale. Pe măsură ce a derulat firul naraţiunii, a căutat să reconstituie evenimente, instituţii, realităţi sociale, politice şi culturale prin care a trecut Clujul în decursul mai multor secole. Fără a uita să fie critic, ironic sau chiar incisiv acolo unde a se impunea, Jakab Elek a lăsat oraşului o veritabilă comoară de o valoare inestimabilă: aproape 1.000 de ani de istorie creionată pe baza surselor de primă mână pe care doar el le-a mai putut consulta şi analiza în original“, povesteşte Attila.

Vede în istoria scrisă de înaintaşul său una dintre puţinele abordări mature şi obiective ale trecutului acestui oraş. „În condiţiile în care profesorii de paleografie şi de limbi vechi au devenit la noi o «rara avis», cine să ne mai înveţe să preţuim izvoarele istorice la justa lor valoare?!“, se întrebă retoric.

Cercetătorul Varga Attila mărturiseşte într-un interviu pentru „Adevărul“ de la ce a plecat traducerea acestei cărţi care, la vremea ei, a făcut furori, dar şi cum a reuşit, în secolul al XIX-lea, un istoric maghiar să fie apreciat de oamenii de cultură români.

Spune-ne cum a apărut proiectul legat de „Istoria Clujului“.

Ideea de a începe să traduc, din limba maghiară veche de secol XIX în limba română actuală, cea mai bună istorie a Clujului din toate timpurile - trei volume masive a câte 1.000 de pagini fiecare - s-a conturat cu ocazia întâlnirilor lunare pe care le organizăm împreună cu prietenii de la Asociaţia „Vechiul Cluj“. Este vorba despre o comunitate a celor care iubesc „Oraşul Comoară”, povestesc despre el cu elan sau scriu diverse materiale deosebit de interesante pe baza surselor primare descoperite în diverse locuri.

Cei care vin la întâlnirile Asociaţiei „Vechiul Cluj“ sunt, aşadar, persoane cu pregătire profesională diversă, oameni de etnii şi confesiuni diferite, dar care au făcut din recuperarea memoriei oraşului o mare pasiune. Într-una dintre întâlniri, ascultând diferite expuneri ale colegilor de acolo ce accentuau lipsa documentelor care să ofere informaţii preţioase despre istoria oraşului din vremuri mai îndepărtate (spre exemplu, intervalul de timp cuprins între secolele XV-XVIII), am realizat că, în realitate, avem o lucrare monumentală care ar putea suplini o asemenea carenţă de informaţii, dar care, din păcate, este inaccesibilă multora. „Istoria Clujului“, scrisă de academicianul maghiar Jakab Elek pe durata a mai bine de două decenii, poate fi considerată, pe bună dreptate, „Cartea Secolelor” pentru oraşul nostru.

Dat fiind faptul că ea aşteaptă o traducere în limba română de mai bine de 100 de ani, mi s-a părut irezistibil să încerc un pariu cu mine însumi... Pot intra, oare, în mintea şi inima renumitului savant pentru a înţelege, în profunzime, singura lucrare monumentală despre trecutul acestui oraş? Sunt în măsură să înţeleg resorturile interioare ale unui titan al istoriografiei transilvane de la mijlocul veacului al XIX-lea care a scris povestea Clujului din perioada romană şi până în Epoca Romantică? Aşa am început o provocare pe care sunt dispus să mi-o asum, cu entuziasm, în anii care vor urma...   

Ai reuşit să citeşti cartea lui Jakab Elek în studenţie sau au citit-o abia acum? Prin ce te-a impresionat?

Fiind student la Istorie şi având curs special cu regretatul academician Camil Mureşanu, marele orator al Clujului, a fost inevitabil să nu iau în mână o asemenea lucrare de referinţă. Domnia sa mai îmi cerea, uneori, să discutăm particularităţi de limbă maghiară şi chiar să lucrăm împreună la unele traduceri.
Jakab Elek a fost o provocare încă din perioada uceniciei mele.

Textele sale sunt greu de tradus, datorită unui limbaj plin de arhaisme la care se adaugă şi o sintaxă destul de alambicată, însă nu te poţi considera un traducător bun dacă nu îl descifrezi pe Jakab Elek.

E ca şi cum te-ai pune să-l traduci pe Theodor Mommsen din limba germană în limba română. 

Dar oricum ar fi, Jakab Elek merită atenţia oricărui istoric. A fost un erudit care a pledat mereu pentru o istorie elaborată pe bază de surse de arhivă inedite, de unde şi valoarea incontestabilă a lucrărilor sale. Prin urmare, dacă ajungi să le înţelegi şi să le pătrunzi pe acestea, inevitabil, rămâi impresionat de ceea ce ţi se oferă... 

Cum scrie el? Ce lecţii de istorie transmite?

Aşa după cum aminteam deja, nu este deloc uşor să-l citeşti pe Jakab Elek în limba lui maternă. Limbajul pe care îl foloseşte el este unul foarte greoi, presărat de numeroşi termeni care astăzi nu se mai folosesc, iar pentru a-i înţelege este mare nevoie de o serie de instrumente de lucru, precum dicţionare de specialitate, publicate în urmă cu un secol şi mai bine. Dar cu toate acestea, Jakab Elek este captivant. Înainte să devină membru al Academiei Maghiare de Ştiinţe, el a fost, şi a rămas până la finele vieţii, un arhivist pasionat aflat mereu în căutarea comorilor pierdute.

Din punctul său de vedere, nu poţi să scrii o istorie credibilă, dacă nu cunoşti limba izvoarelor şi nu te preocupă descifrarea surselor primare.

Aşa cum recunoşteau şi cei care i-au fost foarte apropiaţi, Jakab Elek a fost un erudit al surselor, un povestitor fascinant care a ştiut să dea tot timpul prioritate documentului. În scrierile sale, oricine poate găsi minunate lecţii de istorie. Cea care m-a fascinat pe mine este atât de actuală chiar şi azi...

Istoricul adevărat nu este cel care serveşte interesele mai marilor săi, ci tocmai eruditul care nu îşi privează proprii cititori de contactul direct cu sursele. Din acest motiv, cărţile sale reprezintă o excelentă combinaţie între istoria poveste şi ediţia critică de documente care îţi permite să-l verifici pe cel care scrie în ce măsură a rămas fidel ideii de acurateţe a informaţiilor. Aşadar, înainte să fie un istoric de valoare, Jakab Elek a ştiut să fie un pedagog excepţional de bun, altfel spus, un savant complet. Iată de ce opera lui a înfrânt vitregia secolelor, fiind de referinţă chiar şi azi.  

Cu ce ton scrie el despre Cluj? E fascinant de oraş, e critic? Cum simte/vede Clujul?

În anul 1863, când a decis să înceapă să scrie o istorie a Clujului, Jakab Elek a acceptat un pariu, respectiv o provocare uriaşă cu sine însuşi. Istoriografia săsească din acel răstimp se putea lăuda cu numeroase reuşite notabile privind monografiile de oraşe ce reconstituiau foarte bine trecutul şi identitatea acelor comunităţi în care germanii erau majoritari.

Maghiarii nu excelaseră la acest capitol, prin urmare, dincolo de partea care ţinea de erudiţia istorică, mai era şi o problemă de onoare: cel care se apuca să scrie o lucrare monumentală despre un oraş, ca de pildă Clujul, nu putea s-o facă oricum. Era nevoie de ceva care să rămână ca fiind de referinţă pentru generaţii şi generaţii.

Între timp, Jakab Elek îşi făcuse şi o documentaţie minuţioasă în arhive laice şi ecleziastice privind trecutul oraşului, pentru a realiza, într-un final, că are atât de mult material, încât nu îl poate parcurge aşa cum şi-ar dori decât pe durata mai multor ani. Astfel s-a conturat visul său de a scrie ceva care să fie o veritabilă temelie în demersul de reconstituire a trecutului oraşului de pe Someş, dar de aşa manieră, încât cine-i parcurge analiza, la final, să ajungă la concluzia că nu mai este loc să spună nimic în plus faţă de ceea ce se scrisese până atunci. Cu alte cuvinte, marele deziderat al lui Jakab Elek a fost istoria completă care să fie şi deschizătoare de drumuri...

Şi dacă ne gândim la aceea că nimeni după el, nici după un secol, nu a mai îndrăznit să conceapă o lucrare de asemenea anvergură, cu o asemenea documentaţie inteligent realizată, se poate spune că reputatul cărturar şi-a îndeplinit ţelul.

El a scris istoria oraşului cu pasiune şi cu har de povestitor, voind ca fiecare dintre naţionalităţile care locuiau aici să se regăsească în paginile cărţii sale.

Pe măsură ce a derulat firul naraţiunii, a căutat să reconstituie evenimente, instituţii, realităţi sociale, politice şi culturale prin care a trecut Clujul în decursul mai multor secole. Fără a uita să fie critic, ironic sau chiar incisiv acolo unde a se impunea, Jakab Elek a lăsat oraşului o veritabilă comoară de o valoare inestimabilă: aproape 1.000 de ani de istorie creionată pe baza surselor de primă mână pe care doar el le-a mai putut consulta şi analiza în original. 

Ce surse a folosit la documentarea cărţii sale?

Aş spune că, fiind arhivist prin excelenţă, Jakab Elek a folosit cam tot ceea se putea folosi pentru a scrie „Istoria Clujului“ la dimensiunea planificată. Întâi de toate, el a consultat preţioasa arhivă a Primăriei oraşului care, din păcate, s-a pierdut în bună măsură din cauza vitregiei vremurilor. Apoi, nu a ezitat să cerceteze arhive de şcoli, biserici, bresle etc. fără a se împiedica de bariere etnice sau confesionale. El era de credinţă unitariană, dar aceasta nu l-a oprit să-şi adâncească investigaţia istorică în sursele de arhivă ale catolicilor, în cele ale saşilor sau ale românilor, considerând că istoria sa trebuie să fie una a punţilor de legătură. În condiţiile în care Transilvania, respectiv Clujul, au fost şi atunci spaţii multiculturale, era cu neputinţă ca şi abordarea lui să fie unilaterală.

Cred cu tărie că „Istoria Clujului“ de Jakab Elek reprezintă una dintre puţinele abordări mature şi cu adevărat obiective ca dovadă, nu întâmplător, reputatul savant a fost istoricul maghiar pe care românii şi elita lor culturală l-au preţuit şi respectat cel mai mult.


Coperta cărţii traduse după 100 de ani FOTO: arhiva personală a lui Varga Attila

Care ar fi explicaţia că volumul său nu a fost tradus până acum?

Deşi pare ciudat că această lucrare, de o asemenea importanţă pentru identitatea oraşului nostru, încă nu a fost tradusă în limba română, explicaţiile nu sunt foarte greu de găsit. Aşa după cum Vă spuneam deja, analiza lui Jakab Elek se întinde pe parcursul a mai bine de 3.000 de pagini.

Nu e uşor să traduci atât de mult, mai ales că nu este vorba despre un şir de poveşti simplist spuse, ci de un veritabil tratat academic cum nu se mai făcuse până atunci şi, sunt convins, nici nu se va mai face vreodată, pentru că sursele cu care a lucrat autorul s-au pierdut în bună măsură.

Aş mai aminti apoi bariera de limbă care, cred eu, a reprezentat principalul motiv al nerealizării traducerii în sine.

În condiţiile în care, din curricula academică aproape au dispărut paleografiile, recte limbile vechi (germană, maghiară, latină, slavonă, chirilică) şi nimeni nu te mai învaţă să descifrezi documente din secolele trecute, nu poţi să nu te întrebi: oare ce istorie mai scriem? De cele mai multe ori... cărţi din cărţi...

Jakab Elek a petrecut 10 ani ca să citească documente în limbile: română, maghiară, germană, latină, ebraică, iar apoi încă 10 ani ca să scrie cartea.

În condiţiile în care profesorii de paleografie şi de limbi vechi au devenit la noi o „rara avis”, cine să ne mai înveţe să preţuim izvoarele istorice la justa lor valoare?! În consecinţă nu e de mirare că, a traduce din maghiara veche de secol XIX în limba română actuală 3000 de pagini... aproape că este un demers „nebunesc”...

Cu ce l-ar ajuta pe omul de rând această carte?

„Istoria Clujului“ de Jakab Elek ajută, de fapt, pe toată lumea... Indiferent că eşti cărturar sau om simplu pasionat de lectură şi de trecutul acestui oraş, lucrarea magistrală în trei volume este singura poartă deschisă către realităţile oraşului, aşa cum au fost ele timp de aproape 1.000 de ani. Dacă vrei, spre exemplu, ca să afli ce anume s-a întâmplat în Cluj în intervalul secolelor XVI-XIX trebuie neapărat să iei în mână acest preţios volum.

Este unica sursă care mai poate reînvia locuri, oameni şi evenimente din vremuri demult uitate. Aş spune faptul că această carte mai este şi o veritabilă „oglindă“ în care oricine se poate regăsi pe sine atunci când doreşte să revină la temeliile oraşului şi la adevărurile sale.   

Cu ce te-a ajutat pe tine experienţa traducerii acestei cărţi?

Dat fiind faptul că abia acum m-am încumetat să traduc lucrarea în limba română, aş spune că demersul în sine încă mă ajută foarte mult, întrucât Jakab Elek este o frumoasă lecţie de viaţă...

Dacă nu ţi-o însuşeşti, atunci orice tentativă de a-l înţelege şi de a-l traduce este inutilă. Pomeneam în această discuţie aceea că reputatul cărturar a fost cel mai preţuit şi mai respectat istoric maghiar în mediul cultural românesc. În anul 1875, el a devenit membru de onoare al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român sau ASTRA cum i s-a mai spus. A fost singurul istoric maghiar care a primit această onoare. Povestea a început în jurul anului 1872, atunci când cărturarii români ai ASTREI au decis să traducă, din limba maghiară în limba română, celebra lucrare a lui Jakab Elek despre „Românii de pe Pământul Crăiesc“.

Şi acea traducere s-a făcut... mai mult, ea a ajuns şi pe masa Academiei Maghiare de Ştiinţe fiind foarte apreciată. Traducerea în sine a generat o frumoasă prietenie care a dăinuit în timp. Acea conexiune a dovedit clar că prăpăstiile dintre lumi chiar pot fi depăşite, iar punţi trainice între culturi şi istorii se construiesc prin deschidere, încredere şi cunoaştere reciprocă.

Şi eu sunt de părere că trebuie neapărat să ne traducem mai des, dintr-o limbă în alta, lucrările noastre fundamentale, pentru că, doar aşa, putem înţelege cât de multe minunăţii se află lângă noi şi abia dacă le cunoaştem. Abia dacă ne cunoaştem... pe noi şi culturile noastre deopotrivă.

În consecinţă, o asemenea experienţă a traducerii unei lucrari monumentale nu poate fi pentru mine personal decât lecţia modestiei şi a echilibrului. Da, este grozav să ştii multe şi să acumulezi şi mai multe, dar e ceva mult mai important decât toate acestea la un loc: Oamenii de lângă tine! Să nu uiţi să-i respecţi, iar mai apoi, dacă chiar vrei să-i înveţi ceva, atunci să fii dispus să te laşi şi tu învăţat. În felul acesta vei dobândi multe, câştigând de partea ta... prieteni adevăraţi. Doar aşa, „Cartea Secolelor“ nu va mai fi o piatră de încercare, cât mai ales o punte trainică pe care poţi păşi adesea, convins fiind că, a dărui, reprezintă, fără dar şi poate, una din cele mai frumoase momente ale vieţii.

 

Mai puteţi citi:

O poveste despre arhitecţii Transilvaniei pe care nu-i ştie nimeni. „Nu ne interesează ce au făcut ungurii sau nemţii, ci doar ce au făcut ai noştri!“

Doi istorici din Cluj au scris o carte despre oamenii care au proiectat multe dintre clădirile faimoase din vestul ţării, dar şi din state din centrul şi estul Europei. „Dicţionarul arhitecţilor din Transilvania în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918)“ este inedit întrucât Varga Attila şi Gabriela Rus sunt primii care s-au încumetat să scrie, în română, despre cei care şi-au lăsat amprenta în piatră, în oraşele din fostul Imperiu.

Cum poţi transforma pietrele obişnuite în mărgăritare. Lecţia predată de un academician: „Fă lumea să zâmbească şi ea îţi va aparţine cu adevărat!“ 

„Români, maghiari, germani, evrei, armeni sunt lumile transilvane paralele care, prin eroii lor, au scris istoria unei provincii de-a lungul secolelor“, aceasta este afirmaţia istoricul clujean Attila Varga. Plecând de la ideea din spatele acestui citat, „Adevărul” vă prezintă, sub forma unui serial, personalităţi din mai multe etnii şi rituri care, prin ideile şi munca lor, au lăsat moşternire generaţiilor viitoare adevărate lecţii de viaţă.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: