„Paşaportul de vaccinare”, între moft şi necesitate. Cum văd problema experţii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Companiile aeriene şi aeroporturile insistă pentru intorducerea paşaportului de vaccinare. FOTO Pixabay
Companiile aeriene şi aeroporturile insistă pentru intorducerea paşaportului de vaccinare. FOTO Pixabay

Tot mai multe voci susţin necesitatea emiterii unor documente speciale, aşa numitele paşapoarte de vaccinare, pentru cei vaccinaţi contra COVID-19. Documentele ar urma să le asigure acestora anumite facilităţi. Însă opiniile sunt împărţite în acest moment, inclusiv printre experţii români chestionaţi de „Adevărul”.

Comisia Europeană susţine, în principiu, ideea unui paşaport de vaccinare european împotriva COVID-19, însă statele membre nu s-au putut pune de acord în această privinţă.

Cu acest „paşaport”, cetăţenii statelor membre UE ar urma să aibă anumite facilităţi. Astfel, posesorii acestor certificate de vaccinare ar urma să aibă posibilitatea să se deplaseze în alte ţări fără a mai avea nevoie să prezinte teste PCR sau să petreacă săptămâni în carantină. Nu în ultimul rând, ei ar urma să aibă acces în anumite hoteluri şi restaurante, ba chiar la evenimente sportive sau artistice. 

Cine e de acord şi cine nu

Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii susţin în general certificatele de vaccinare pentru a monitoriza mai bine imunizarea, dar critică ideea utilizării lor ca o condiţie pentru călătorii.

Cel mai recent, Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a anunţat lansarea unui permis de călătorie la finalul lunii martie, punând în funcţiune un sistem digital pentru rezultatele testelor şi certificatele de vaccinare, ceea ce va ajuta la facilitarea călătoriilor internaţionale.

În ce priveşte ţările membre ale Uniunii Europene, opiniile sunt împărţite. Dacă cele două mari forţe ale Europei, Germania şi Franţa se opun pe motiv că un astfel de paşaport de vaccinare ar duce la discriminări şi ar limita circulaţia liberă, alte state au îmbrăţişat ideea. Spania, Italia şi Grecia, ţări care sunt dependente de încasările din turism, dar şi state ca Suedia sau Danemarca susţin ideea. 

Experţii români cred în general că mai devreme sau mai târziu s-ar putea ajunge la un compromis în acest sens. Cei mai mulţi atrag însă atenţia că o astfel de decizie nu este loc simplă şi că va trebui să se ţină cont şi de faptul că în prezent doar anumite segmente au acces la vaccinurile anti-COVID-19, ceea ce înseamnă că introducerea acum a unui astfel de măsuri ar fi o eroare. 

Asta şi în condiţiile în care, potrivit AFP, în întreaga Uniune Europeană, se vaccinaseră complet cu două doze, până miercuri 10 februarie, doar 5,5 milioane de oameni, adică 1,2% din populaţie, iar  12,8 milioane de oameni – 2,8% din populaţia Uniunii – primiseră cel puţin o doză, care asigură o imunitate parţială la coronavirus. Lucrurile s-ar putea însă schimba din vară, atunci când se presupune că şi întreaga populaţie va avea acces la vaccinuri.

„E corect din punct de vedere epidemiologic”

Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, crede că ideea s-ar putea concretiza în următoarele luni. Însă ea susţine mai degrabă o variantă intermediară, prin care să li se garanteze aceleaşi drepturi şi celor care nu se vaccinează. 

„Din punct de vedere epidemiologic, apariţia acestor documente ar fi o măsură bună. Aşa s-ar limita circulaţia virusului şi s-ar putea limita numărul de cazuri. O variantă intermediară ar fi ca acest paşaport să existe, iar cei care au trecut deja prin boală să poată prezenta şi ei dovada că nu mai transmit virusul. De asemenea, pentru cei care nu se pot vaccina din diverse motive, să existe şi posibilitatea prezentării rezultatelor PCR care să ateste faptul că sunt sănătoşi”, spune Azoicăi.

Opinia sa este susţinută şi de imunologul Ştefan Dascălu, cercetător la Universitatea Oxford. 

„Ar fi o idee bine venită, iar mulţi oameni ar fi stimulaţi să se vaccineze. Discuţia este însă mai amplă. Pentru cineva care vrea să intre în România venind de exempli din Marea Britanie, ideea e excelentă. Ar evita astfel două carantine, una la intrarea în ţară, iar cealaltă la revenirea în Anglia. E corect să li se acorde anumite facilităţi celor care se vaccinează, dar cumva e incorect ca ceilalţi să ajungă în situaţia în care să-şi piardă anumite drepturi. Aşa că ar trebui menţinută carantina şi alternativa de a prezenta nişte teste PCR la intrarea într-o ţară străină”, consideră Dascălu. 

Semnalul va fi dat de HoReCa şi companiile aeriene

Profesor universitar în SUA la Iowa University şi director al Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Răzvan Cherecheş crede că România, dar şi celelalte ţări membre UE se îndreaptă inevitabil spre scenariul în care va exista un astfel de document. 

„Probabil că un astfel de document o să apară treptat, iar eu mă aştept să vedem mai întâi ca va fi solicitat de proprierarii de restaurante şi de hotelierii care trebuie cu orice preţ să-şi repornească afacerile, fără a risca însă să şi le închidă din nou din cauza unor noi cazuri de COVID. Aceşti oameni le vor solicita clienţilor dovada că au fost vaccinaţi, iar cu timpul vom vedea probabil că acest lucru se va extinde şi se va generaliza până când vom ajunge să prezentăm astfel de acte şi în aeroporturi sau la graniţe. Dat fiind contextul actual şi riscurile, nu ar fi o discriminare”, spune Cherecheş.

 

Vă mai recomandăm şi: 

Imunolog român de la Oxford: „Actualele vaccinuri sunt 100% eficiente în a preveni cazurile severe“. Ce spune despre serul AstraZeneca

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheş: „Vaccinul anti-COVID nu va fi obligatoriu niciodată“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite