Scriitorul român care a renunţat la sutană şi la haina militară pentru a fi comunist. Elogiul umilitor adus URSS de „eroul clasei muncitoare” din Bărăgan

Scriitorul român care a renunţat la sutană şi la haina militară pentru a fi comunist. Elogiul umilitor adus URSS de „eroul clasei muncitoare” din Bărăgan

Bustul lui Alexandru Sahia se află în parcul Carol din Capitală Foto: Adevărul

Considerat un inadaptat al vremurilor pe care le-a trăit,  Alexandru Sahia, originar din comuna Mănăstirea, judeţul Călăraşi, rămâne o figură emblematică a “clasei muncitoare”. Este unul din puţinii scriitori români care a lăsat o operă dedicată fostei Uniuni Sovietice, intitulată “URSS azi”. El a renunţat la haina militară, la studiile universitate, dar şi la viaţa monahală pentru a deveni comunist.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi a încercat în scurta sa existenţă, scriitorul şi publicistul s-a stins la doar 29 de ani, din cauza unei tuberculoze netratate, la 12 august 1937, să devină militar de carieră şi chiar călugăr, nu a reuşit să facă faţă regulilor din cele două instituţii: Armata şi Biserica.

Alexandru Sahia, cu numele său iniţial Alexandru Stănescu, s-a născut în comuna Mânăstirea din fostul judeţ Ilfov la 11 octombrie 1908, fiind fiul aunui ţăran înstărit. Aici există, de altfel şi casa părintească unde a trăiat şi care a fost transformată în muzeu de autorităţile locale. Copilăria, până la 12 ani şi-a petrecut-o în satul natal. După ce a absolvit clasele primare în localitatea natală, în anul 1920, Alexandru Stănescu a fost înscris de tatăl său la Liceul Militar "Dimitrie Sturdza" din Craiova.

În 1926, elevul Alexandru Sahia a debutat literar cu schiţa "Sculptorul Boamba", publicată în revista "Şoimii", editată de Liceul Militar "Mihai Viteazul" din Târgu-Mureş. Inadaptat vieţii cazone, în 1927 a părăsit Liceul Militar, iar în anul 1928 şi-a dat bacalaureatul. Conform specialiştilor de la Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa, s-a înscris la Facultatea de drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Nu s-a putut adapta nici la viaţa universitară, astfel că în anul 1929 a intrat în viaţa monahală, devenind călugăr la Mănăstirea Cernica. La mai puţin de un an de la intrarea la mănăstire s-a retras şi de aici.
Despre acest episod povestea pentru ZF, Elena Andrei, născută în 1916, în familia Sragher. Ea a absolvit liceul şi cursurile de engleză ale British Council. Timp de 17 ani, a fost redactor de limba germană şi engleză la Editura Politică. A tradus, împreună cu soţul, Iosef Andrei, şi cu fratele ei, scriitorul I.M. Ştefan, mai multe cărţi şi care în 1990 s-a stabilit în Israel.  Femeia îşi amintea în 2007 cum prin casa familiei sale au trecut, printre alţii Lucreţiu Pătraşcanu şi Alexandru Sahia. Despre acesta din urmă mărturisea că era un “om bland, sensibil, cu o doză mare de idealism şi naivitate”. Deşi familia îl dăduse la o şcoală militară pentru a continua tradiţia, nu s-a putut adapta şi a fugit.

Lăcaşul de cult, stăpânit de vicii

“Ne-a povestit că n-a suportat nici fizic, nici sufleteşte regimul cazon. Aşa se face că a fugit de la şcoala militară şi a căutat adăpost într-o mănăstire. Credea că acolo va găsi atmosfera de linişte, seninătate şi împăcare la care năzuia”, nota Elena Andrei în 2007.

Nu a fost nici pe departe ce şi-a închipuit. Se pare că a nimerit într-un lăcaş unde beţiile erau la ordinea zilei, conflictele între fraţi nu mai conteneau, iar acest lucru l-a îndepărtat de cele sfinte. După numeroase reclamaţii la stareţ, acesta l-a îndrumat să facă o călătorie la mormântul Sfânt pentru a-şi găsi pacea interioară. Aici însă, a avut o revelaţie care l-a făcut să se îndepărteze cu totul de cele sfinte şi iar stareţul mănăstirii, după numeroase reclamaţii pe care le făcuse Sahia la adresa fraţilor săi, i-a sugerat să meargă la sfântul Mormânt. Se pare că aici a fost cotitura care s-a produs în viaţa tânărului scriitor, aşa cum şi-o aminteşte Elena Andrei:

Revelaţia de la Sfântul Mormânt

“A ajuns la Ierusalim în preajma Paştelui. Mulţimea pelerinilor şi atmosfera de reculegere care domnea în zilele premergătoare sărbătorii îl făcură să uite în parte de clipele de descurajare trăite în mănăstire. Sahia aştepta nerăbdător momentul culminant din noaptea Învierii. Cu o săptămână înainte de Paştele ortodox, era cel catolic. S-a hotărât să ia parte şi la această sărbătoare. I s-a povestit că, la miezul nopţii, se va aprinde ca prin minune o flacără. Şi a trăit momentul în care în Biserica Sfântului Mormânt s-a petrecut minunea: flacăra s-a aprins de la sine chiar la miezul nopţii. O mistică experienţă care i-a pătruns până în adâncul sufletului.

După o săptămână, sosi Paştele ortodox. La miezul nopţii, în aceeaşi biserică a Sfântului Mormânt, se petrecu aceeaşi minune: se aprinse o flacără. Atunci îşi dădu seama pentru întâia oară de absurditatea acestor două învieri ale aceluiaşi Isus. Şi, în loc ca pelerinajul în Palestina să-i întărească credinţa, i-a zdruncinat-o în mod hotărător. Nu s-a mai întors la mănăstire”.
Convertirea la comunism s-a datorit întâlnirii şi apoi prieteniei cu Lucreţiu Pătrăşcanu. A activat în cadrul mişcării un timp, iar momentul de vârf al activităţii sale, un fel de răsplată, a însemnat posibilitatea de a întreprinde o călătorie în "ţara făgăduinţei", Uniunea Sovietică. Rodul acestei călătorii a fost cartea URSS azi, în care a scris numai de bine, la fel cum a facut şi Nikos Kazantzakis după vizita sa la Moscova.

Activitate literară

Începând din 1931 şi până în 1937 - anul decesului - Sahia a fost gazetar publicând în cunoscute ziare şi reviste de orientare democratică ale vremii: Rampa, Facla, Adevărul, Dimineaţa, Azi, Cuvântul liber, Era nouă şi altele. A înfiinţat, în 1932, revistele Veac nou şi Bluze albastre. În anul 1935, după o călătorie de tei luni în toamna anului 1934 în Uniunea Sovietică, a scris volumul de reportaje U.R.S.S. azi.  În felul acesta fiind unul din puţinii scriitori români care au scris despre URSS. A murit la numai 29 de ani ca urmare a unei tuberculoze netratate.

În 1946, după preluarea puterii politice în România, PCR l-a transformat în erou al clasei muncitoare. Faptul că a murit de tuberculoză le-a permis biografilor oficiali să scrie că se trage din ţărani săraci. De fapt era fiul unui ţăran înstărit, iar tatăl său,  Gheorghe Stănescu, a fost ales timp de 30 de ani primar al comunei Mânăstirea pe Listele Partidului Naţional Liberal.

Realizările sovietice, într-o lumină pozitivă

În lucrarea sa URSS azi, scrisă în stilul unui jurnal de călătorii, scriitorul prezintă într-o lumină pozitivă realizările sovietice ca: metroul din Moscova, monumentele arhitectonice, viaţa de familie sănătoasă din lumea sovietică, nefiind deziluzionat şi dezamăgit, ca Panait Istrati, după o vizită similară în Uniunea Sovietică.
Citate din Alexandru Sahia: ”Cele citite prin ziare şi mai ales discuţiile avute cu prietenii din ţară – asupra faptului că bolşevicii nu-ţi arată decât ceea ce vor – m-au ţinut treaz tot timpul şi am refuzat ghidul sovietic, deşi poate uneori mi-ar fi fost de folos”; sau despre catedrala Sfântul Vasile, din timpul lui Ivan cel Groaznic. “Îti face impresia unei fete bătrâne, pe care dansul lumii noi a prins-o la mijloc, într-un joc de care ea însă e străină cu totul”. Volumul a apărut într-o primă ediţie în 1935, la editura Ramuri din Craiova. Autorul însuşi s-a preocupat îndeaproape de apariţia ei.

A devenit obiectul unui cult

Alexandru Sahia a dat şi numele Studioului Cinematografic „Alexandru Sahia“, cel mai mare studio producător de film documentar din România comunistă. Adoptarea lui Sahia de către comunişti este, totuşi, paradoxală, dacă nu chiar absurdă: cu numai câteva zile înaintea morţii sale, era clasat drept „duşman al poporului“ şi exclus din PCdR, aflat în ilegalitate. A fost însă folosit după 1945 pentru consolidarea regimului la care a visat. A devenit obiectul unui cult: mare scriitor, trăind în mizerie, lucru care nu era chiar adevărat, sacrificat oricum pentru cauza proletariatului. Era lectură obligatorie printre clasicii literaturii române, tipul de scriitor şi jurnalist care scrie despre necazurile celor mulţi. A fost, de asemenea, ales membru post-mortem al Academiei.
 

Vă recomandăm şi:

Apostolii lui Stalin. Cum se distrau comuniştii în comunism?

Cei mai cunoscuţi torţionari din comunism: Enoiu, Crăciun, Ficior, Moromete, Vişinescu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: