Muzeul Ţăranului Român, 86 de ani de la inaugurare. Când a fost deschis publicului şi câte obiecte adăposteşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul Satului din Capitală funcţionează de aproape 9 decenii FOTO muzeulsatului.ro
Muzeul Satului din Capitală funcţionează de aproape 9 decenii FOTO muzeulsatului.ro

După ce la 10 mai 1936, unul dintre cele mai cunoscute muzee din aer liber din Europa a fost deschis oficial în prezenţa Regelui Carol al II-lea, pe 17 mai a avut loc inaugurarea pentru public a Muzeului Satului "Dimitrie Gusti"  din Capitală.

După 86 de ani de activitate, conf.univ.dr Paula Popoiu, actualul director la instituţiei, a precizat că muzeul cuprinde în prezent 385 de obiective construite şi 70.000 de obiecte în colecţii.

"...pentru a fi bine înţelese, obiectele trebuiesc să fie aşezate în Muzeu, aşa cum sunt ele în realitate, nu între pânze, ci într-o casă adevărată; nu în standuri, ci în bătătura din gospodăria omului. Ne trebuia cu orice chip un Muzeu în aer liber, în care standurile să fie case întregi ţărăneşti, ele înşile piese de muzeu, casele la rândul lor fiind aşezate astfel ca să închipuiască un sat adevărat", spunea, în 1936, Dimitrie Gusti, fondatorul Muzeului.

În Europa, în anii '30, existau doar trei muzee în aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891), Muzeul Bygdoy din Lillehamer (Norvegia) şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul "Hoia", de la Cluj, fondat în 1929 de către profesorul Romulus Vuia, cu specific regional.

La 17 mai 1936, marea inaugurare

La 17 mai 1936 era inaugurat, pentru public, pe malul lacului Herăstrău, din iniţiativa savantului Dimitrie Gusti şi a colaboratorilor săi Henry H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa, Muzeul Satului Românesc, unul dintre cele mai mari şi vestite muzee etnografice în aer liber din lume, în care au fost reconstruite monumente de arhitectură populară de mare valoare ştiinţifică şi artistică, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

Familii de ţărani au locuit în muzeu

Între 1925-1935, profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti, a organizat cu specialişti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folclorişti, geografi, statisticieni, medici) şi cu studenţii săi, campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr relativ mare de sate acoperind majoritatea regiunilor ţării. 

Beneficiind de sprijinul moral şi material al Fundaţiei Regale "Principele Carol", între lunile martie şi mai 1936, echipele de specialişti şi studenţi, conduse de profesorii D. Gusti şi H. H. Stahl, au achiziţionat din satele cercetate construcţii ţărăneşti (case, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice) şi obiecte de interior (mobilier, ceramică, ţesături, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine. 

La remontarea construcţiilor în muzeu au lucrat, sub supravegherea atentă a specialiştilor, în special a lui Henry H. Stahl şi Victor Ion Popa, meşteri aduşi din satele de provenienţă a monumentelor, potrivit site-ului oficial al muzeului.

În etapa de început, până în 1940, Muzeul Satului dispunea de 4.5 ha de teren, pe care fuseseră amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodăreşti, o biserică (din Dragomireşti, jud. Maramureş), troiţe, instalaţii tehnice, fântâni şi un scrânciob. 

Dispunerea lor s-a făcut după un plan elaborat de dramaturgul şi scenograful V. I. Popa. Muzeul Satului Românesc a fost conceput ca un muzeu sociologic cu scopul de a arăta vizitatorilor realitatea, viaţa satului, aşa cum era ea trăită de ţăranul român. De aceea, periodic, au locuit, în casele din muzeu, familii de ţărani din satele de origine a monumentelor.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Forţele Aeriene Române îşi pregătesc raţiile de luptă. Ce vor mânca aviatorii militari în caz de război

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Rusia se pregăteşte pentru ostilităţi prelungite pe teritoriul Ucrainei. Ofensiva nu decurge conform planului

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite