Mărturii terifiante din timpul detenţiei comuniste: „Când leşinam, mă duceau în celulă şi îmi făceau injecţii”
0Mărturii terifiante, publicate pe site-ul memorialulsighet.ro, dau la iveală regimul crunt de detenţie în comunism. Arestată la 21 de ani, fosta secretară a lui Dinu Brătianu, studentă la Drept, a povestit ororile pe care le-a suportat în timpul anchetei.
Laura Săulescu, căsătorită Riga (n. 26 septembrie 1926, Bucureşti) era în 1948 studentă la Facultatea de Drept din Bucureşti şi secretară a lui Dinu Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal. Arestată în martie 1948, a fost condamnată, în decembrie, la 6 ani închisoare corecţională (sentinţa nr. 2237/1948 a Tribunalului Militar Bucureşti). A fost eliberată în 1954.
Rearestată în aprilie 1959, a fost acuzată de ”uneltire contra ordinii sociale” şi condamnată la 10 ani închisoare corecţională (sentinţa nr. 788/1959 a Tribunalului Militar Bucureşti). A fost eliberată în 16 aprilie 1964, în baza unui decret de graţiere. În anii 70 a emigrat în Canada. Într-un interviu cutremurător, aceasta a rememorat chinul la care a fost supusă, detaliind modul în care se făcea interogarea de către Securitate, dar şi metodele de tortură folosite:
“Îţi puneau un buturug de lemn la picioare, aşa, te agăţau sus, stătea domnul Vintilă Roşu, care era torţionarul lor, cu un drug de fier cam de lungimea asta, hai să spun 20-80 de centimetri lungime, şi-ţi ardea nişte druguri din alea peste tălpile încălţămintei, de simţeai ficatul în gât, ochii în stomac, creierul în călcâie şi aşa mai departe. Până când leşinai. Trebuia să recunoşti. Ce să recunoşti? Că majoritatea, mergându-se pe sistemul piramidal, nu cunoştea nimic. Tocmai pentru păstrarea discreţiei în caz de pericol. Şi au fost bătăi din astea, îngrozitoare.
Eu, de la vârsta de douăzeci şi trei de ani, am rămas… eu n-am dinţi în gură, numai plăci… Dar aşa m-au bătut, de nu mai ştiam cum mă cheamă. Şi nu spuneam nimic. „Daţi, fraţilor!”. Şi, când leşinam, mă duceau în celulă, în cearceafuri ude, şi îmi făceau injecţii cu tot felul de întăritoare, ca să nu rămân definitiv pierdută”, se arată într-un fragment dintr-un interviu cu Laura Riga n. Săulescu, realizat de Georgeta Pop, 1995, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 85.
Faimoasa închisoare Malmaison
La prima arestare, secretara lui Brătianu a ajuns la faimoasa închisoare de pe Plevnei, care se numea atunci Malmaison, adică fostele grajduri regale. Aici, într-una din fostele boxe de cai, unde era un singur pat şi o măsuţă, te obliga să stai şi să scrii tot ce ştii.
Laura Riga Săulescu a fost acuzată în primă instanţă că a fost secretara politică a preşedintelui Dinu Brătianu, şi că ştie multe, motiv pentru care a fost maltratată ca să povestească. În realitate, nu ştia nimic, lucru care i-a enervat la culme.
Am stat la Malmaison trei săptămâni, în care timp am scris fără, fără întrerupere. Numai noaptea mă culcam. Mi-a spus să scriu tot ce ştiu. Şi am început: Shakespeare a fost un mare dramaturg englez, care a scris… şi am luat piesele de la Macbeth la Hamlet şi aşa mai departe, şi descriam şi conţinutul piesei şi, în felul ăsta i-am înnebunit. Când au luat teancul ăla de hârtii, au spus: „Ce ne dai? Îţi baţi joc de noi?”. „Păi dacă mi-aţi cerut să vă scriu tot ce ştiu, ce pretenţie aveţi de la mine? Nu mi-aţi pus nici o întrebare pertinentă. La ce să mă refer?”. „Lasă că ştii tu, ai să spui tu şi ţâţa pe care ai supt-o!”. „Dacă ştiu spun, dar dacă nu ştiu? Eu am un principiu: patruzeci de bastoane să-mi trageţi în cap! Dacă nu ştiu, n-am ce spune! Dacă ştiu, sunt obligată să mai scap o vorbă pe ici, pe colo” (…), a povestit femeia.
Metode de tortură
Pentru a-i convinge să vorbească, pentru maltratarea arestaţilor existau tot felul de metode de tortură: Îţi puneau un buturug de lemn la picioare, aşa, te agăţau sus, stătea domnul Vintilă Roşu, care era torţionarul lor, cu un drug de fier cam de lungimea asta, hai să spun 20-80 de centimetri lungime, şi-ţi ardea nişte druguri din alea peste tălpile încălţămintei, de simţeai ficatul în gât, ochii în stomac, creierul în călcâie şi aşa mai departe. Până când leşinai. Trebuia să recunoşti. Ce să recunoşti? Că majoritatea, mergându-se pe sistemul piramidal, nu cunoştea nimic. Tocmai pentru păstrarea discreţiei în caz de pericol. Şi au fost bătăi din astea, îngrozitoare. Eu, de la vârsta de douăzeci şi trei de ani, am rămas… eu n-am dinţi în gură, numai plăci… Dar aşa m-au bătut, de nu mai ştiam cum mă cheamă. Şi nu spuneam nimic. „Daţi, fraţilor!”. Şi, când leşinam, mă duceau în celulă, în cearceafuri ude, şi îmi făceau injecţii cu tot felul de întăritoare, ca să nu rămân definitiv pierdută. (…)
După procea, Laura Riga Săuleanu a trecut prin majoritatea închisorilor care erau disponibile la ora aceea, mai ales pentru femei. A început cu Ministerul de Interne, pe urmă Malmaison, după aceea au dus-o la Mislea, de la Mislea a ajuns la Arad, Gai.
…M-au eliberat în ’54. Pentru că imediat după aceea m-am căsătorit, mi-am făcut şi eu o familie, am avut un un copil. Şi am mai stat câţiva ani liberă, până în ’59, când m-a rearestat, şi pe soţul meu, şi pe mine. Pe el pe 13 decembrie ’58, şi pe mine pe 23 sau 19 aprilie ’59… M-a arestat în aprilie ’59 şi în decembrie ’59 eram deja condamnată. Zece ani, a doua condamnare. M-a impresionat. Zece ani, că n-am făcut nimic… Aceeaşi filieră: Văcăreşti, Jilava, Mislea… prea puţin la Mislea, la Arad, şi de la Oradea m-am eliberat.
Vă mai recomandăm şi: