Cum faci cea mai gustoasă mâncare de post. Secretele salatei orientale

Cum faci cea mai gustoasă mâncare de post. Secretele salatei orientale

Salata orientală, un preparat delicios FOTO bucataras.ro

Un preparat ieftin şi gustos este nelipsit din perioada postului. Salata orientală iese delicioasă cu ingrediente puţine şi pregătită după reţeta regretatului Radu Anton Roman, „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ingrediente

2 cepe roşii (2 legături ceapă verde)

1 salata verde

50 g măsline negre, cărnoase şi parfumate

1 legătura mărar
 
oţet de fructe, după gust
 
sare, piper
 
3 linguri ulei (de măsline, dacă aveţi)
 
1 kg cartofi tari (cei nisipoşi şi sfărâmicioşi n-au ce căuta în povestea asta)
 

Mod preparare

Se fierb cartofii, dar nu până crapă, ci doar până trece furculiţa prin ei (să rămână puţin cleioşi). Se curăţă, se taie felii subţiri. Ceapa se taie felii subţiri. Se taie salata verde şi mărarul mărunt. Măslinele sunt mai mult un ornament colorat, deci aşa rămân, cu sâmburi. Se amestecă toate cu oţet, sare, piper, apoi cu ulei.
 

Gazetarul, pasionat de gastronomie

În cei 57 de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii, dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic.

În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).
 
Vă recomandăm să citiţi şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările