VIDEO Un mistreţ a pus pe fugă clienţii unui magazin sătesc din judeţul Buzău

VIDEO Un mistreţ a pus pe fugă clienţii unui magazin sătesc din judeţul Buzău

Un oaspete nepoftit şi-a făcut apariţia, zilele trecute, pe străzile comunei buzoiene Berca. Puţin a lipsit ca doi clienţi să fie atacaţi de un porc mistreţ chiar la intrarea într-un magazin.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum cele două persoane se grăbesc să intre în unitatea comercială, trăgând repede uşa după ele. 
 
La câteva fracţiuni de secundă, mistreţul pus pe rele se izbeşte de vitrinele frigorifice ale magazinului, după care ia la ţintă mesele de pe terasă.
 
Animalul se îndreaptă apoi către uşa unităţii. Cum nimeni nu mai pare însă dispus să iasă afară, mistreţul îşi vede de drum.

Atacul a avut loc în zona Lunca, mai sus de şcoala din Berca, într-o zonă intens tranzitată. Administraţia din Berca a anunţat că va notifica Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Buzău. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: