Sume uriaşe, încasate de pe urma a patru prostituate minore din Buzău. Proxeneţii sunt traşi acum la răspundere

Sume uriaşe, încasate de pe urma a patru prostituate minore din Buzău. Proxeneţii sunt traşi acum la răspundere

Arhivă

Trei tineri din judeţul Buzău au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Cel mai mare dintre ei are 24 de ani. Ei au coordonat un grup de patru prostituate minore de pe urma cărora au obţinut 50.000 de lei în numai două luni.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
La data de 10 august, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de doi tineri cu vârsta de 20 şi 22 ani, ambii din comuna Ţinteşti, precum şi faţă de un tânăr de 24 ani, din comuna Gălbinaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism şi au fost conduse la sediul IPJ Buzău în vederea audierilor, cele trei persoane bănuite de proxenetism, patru persoane bănuite de prostituţie şi 15 martori.
 
 
În urma documentării activităţii infracţionale a celor trei s-a stabilit faptul că, în perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016, respectivii ar fi obţinut aproximativ 50.000 lei ca urmare a determinării şi înlesnirii practicării prostituţiei pe raza judeţului, de către patru tinere minore, trei dintre acestea având vârsta de 17 ani şi una în vârstă de 16 ani.
 
 
Tinerii în vârstă de 20 şi respectiv 24 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunere de sesizare a instanţei de judecată, în vederea luării măsurii arestării preventive.
 
 
Poliţiştii de investigaţii criminale continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările