Scurta aventură a unui bursuc rătăcit pe o stradă din Buzău VIDEO

Scurta aventură a unui bursuc rătăcit pe o stradă din Buzău VIDEO

Sursa Facebook/Amigo Junior

Atenţie la bursucii din trafic! Micile sălbăticiuni ajung uneori printre maşini iar o astfel de apariţie a fost surprinsă zilele trecute de un şofer din Buzău. Conducătorul auto a fost la un pas să dea cu maşina peste un bursuc rătăcit pe străzile de la periferia oraşului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Viezurele, aşa cum mai este denumit bursucul, este uşor de recunoscut datorită aspectului îndesat, a botului alungit şi, mai ales, a dungilor albicioase care merg de la bot spre coadă.
 
Un animal cu aceste însuşiri a fost filmat, în weekend, de camera de bord a unui autoturism care se deplasa pe Horticolei, înspre intersecţia cu strada Dorobanţi, zonă aflată la marginea Buzăului. 
 
La începutul înregistrării se vede cum bursucul se opreşte din traversarea drumului, apoi o rupe la fugă, trece cu viteză prin faţa maşinii din care se filmează şi pare că fuge în direcţia unui pieton. 
 
Episodul nu are însă şi un deznodământ, întrucât animalul iese din raza camerei de bord. Specialiştii spun că nu e neobişnuit ca un bursuc să apară într-un oraş. Aceste animale se adaptează repede mediului urban şi nu reprezintă un pericol pentru om.
 
Sursa video: Amigo Junior
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările