Modernizarea străzii Transilvaniei, din Buzău, aproape de final VIDEO

Modernizarea străzii Transilvaniei, din Buzău, aproape de final VIDEO

Sursa Primăria Buzău

Lucrările de asfaltare pe strada Transilvaniei din municipiul Buzău se apropie de final. În aceste zile, se aşterne cel de-al treilea strat de asfalt, cel de uzură. În paralel, se montează şi noi adăposturi în staţiile de autobuz.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
În curând vor fi reabilitate şi trotuarele de pe tronsonul din Transilvaniei, cuprins între intrarea dinspre Verneşti şi Fabrica de Bere.
 
Pe această porţiune de stradă a fost refăcut, acum doi ani, doar carosabilul, urmând ca refacerea trotuarelor să se facă anul viitor.
 
De asemenea, tot de anul viitor, toate străzile adiacente străzii Transilvaniei vor fi asfaltate, astfel încât întreaga infrastructură rutieră şi trotuarele din zonă să fie modernizate.
 
Strada Transilvaniei este asfaltată cu bani europeni, în cadrul unui proiect care prevede şi reabilitarea bulevardului Unirii şi a Aleii Industriei. 
 
Este vorba despre un proiect în valoare totală  de 18,6 milioane de euro.  

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările