Fabuloasa călătorie în jurul lumii a lui Dumitru Dan, globe-trotter-ul în opinci care a intrat în Cartea Recordurilor

Fabuloasa călătorie în jurul lumii a lui Dumitru Dan, globe-trotter-ul în opinci care a intrat în Cartea Recordurilor

Dan a început călătoria pe 1 aprilie 1910 / Fotografii din arhiva Muzeului Judeţean Buzău, a Complexului Muzeal Iulian Antonescu Bacãu şi a Muzeului Sportului Bucureşti

La începutul secolului trecut, Dumitru Dan, globe-trotter şi explorator, a făcut înconjurul lumii pe jos, parcurgând, în şase ani, 100.000 de kilometri în opinci şi în costum tradiţional. Dan a fost singurul supravieţuitor din echipa celor patru studenţi români care au pornit în expediţia cu o miză de 100.000 de franci.

Ştiri pe aceeaşi temă



Dumitru Dan a fost singurul supravieţuitor al echipei României, din care au făcut parte patru temerari. Pentru cei 100.000 de kilometri parcurşi în opinci, Dan a fost declarat câştigătorul concursului organizat de societatea franceză Touring Club de France, care a pus la bătaie un premiu de 100.000 de franci. 
 
Dumitru Dan a început călătoria pe 1 aprilie 1910, din Bucureşti, împreună cu alţi trei români, Alexandru Pascu, Gheorghe Negreanu şi Paul Pârvu, dar şi alături de câinele Harap. Pe parcursul traseului, trei membri ai echipei au murit, Dumitru Dan, fiind astfel singurul supravieţuitor şi câştigătorul concursului.
 
Povestea călătoriei românilor a rămas în istorie datorită unui jurnal ţinut de Dumitru Dan şi din numeroasele interviuri ale acestuia înregistrate audio. O astfel de conversaţie, extrem de relevantă, imprimată pe bandă magnetică şi transpusă în format digital, a ajuns în colecţia Muzeului Judeţean Buzău, în anul 2012. „Banda de magnetofon a fost achiziţionată de la familia Sârbescu, din localitatea Beceni, judeţul Buzău, şi conţine o înregistrare de 36 de minute a unui interviu acordat de Dumitru Dan unui reporter, în holul unui hotel, dintr-o localitate neidentificată încă“, scrie Mădălina Oprea, şefa Secţiei Istorie-Artă a Muzeului Judeţean Buzău, în volumul „Analele Buzăului IV“.
 
Selectaţi din 200 de echipe
 
Dumitru Dan s-a născut la Buhuşi, în judeţul Bacău, pe 14 iulie 1890, şi a murit la Buzău, pe 4 decembrie 1978. A fost unul dintre cei şapte copii ai Mariei şi ai lui Tudorache Dan, cântăreţ la biserică şi sanitar. A terminat şcoala primară la Buhuşi, Liceul Comercial la Brăila şi Facultatea de Geografie la Paris. A activat timp de 30 de ani ca profesor de geografie la Brăila şi la Buzău.
               
* Paul Pârvu, Gheorghe Negreanu, Alexandru Pascu şi Dumitru Dan ... Fotografii din arhiva Muzeului Judeţean Buzău, a Complexului Muzeal Iulian Antonescu Bacãu şi a Muzeului Sportului Bucureşti
 
În perioada 1910-1916, a luat parte la concursul organizat de Touring Club de France, concurs întrerupt din cauza Primului Război Mondial şi finalizat pe 14 iulie 1923 la Paris, unde i s-au înmânat premiul şi titlul de campion mondial. Cei patru temerari au pregătit periplul în timp ce se aflau la Paris, imediat ce au aflat despre marele concurs organizat de Touring Club de France, de a ocoli pământul pe jos. Dumitru Dan şi Paul Pârvu erau studenţi la Facultatea de Geografie, iar ceilalţi doi – la Conservatorul de Muzică.
 
„Încrezători în puterea lor fizică şi morală, cei patru care formau «The Romanian Team» s-au înscris la concurs. Procesul de selecţie a fost lung şi anevoios. Datorită prezentării celui mai interesant traseu pentru o astfel de călătorie, dar şi a faptului că au dovedit cea mai bună pregătire, cei patru au fost selectaţi dintre 200 de echipe participante“, scrie publicistul Constantin Sharpe, nepotul lui Dumitru Dan, pe un blog dedicat globe-trotterului. 
 
Conform itinerariului, cei patru globe-trotteri urmau să parcurgă pe jos 100.000 de kilometri, în şase ani, traversând trei oceane şi de şase ori Ecuatorul, ajungând la Nord, dincolo de paralela 67, în Alaska, iar la Sud, la paralela 40, în Argentina şi Chile.
 
Au promovat tradiţiile româneşti
 
Concursul avea să fie pentru Dumitru Dan şi colegii lui atât o provocare sportivă, cât şi un prilej de studiu şi de cunoaştere a locurilor, oamenilor şi a obiceiurilor de pretutindeni. Potrivit regulamentului concursului, trecerea prin diferite localităţi ale lumii trebuia certificată de autorităţile locale, de personalităţi ale vremii precum şi de căpitanii de vapor, în cazul traversării oceanelor sau a mărilor. Astfel, românii parcurgeau, pe puntea vasului, timp de şase-opt ore pe zi, câteodată chiar zece ore „când era soare şi frumos“, o distanţă echivalentă cu cea care ar fi fost străbătută pe uscat. 
 
*Fotografii din arhiva Muzeului Judeţean Buzău, a Complexului Muzeal Iulian Antonescu Bacãu şi a Muzeului Sportului Bucureşti
Cu prilejul concursului, cei patru români nu deveneau numai exploratori, ci şi promotori ai culturii şi tradiţiei româneşti pe meleagurile exotice de pe glob. Erau buni cântăreţi, instrumentişti şi dansatori foarte pricepuţi. Au făcut cunoscute, în întreaga lume, frumuseţea folclorului românesc, cântecele şi dansurile populare de pe întreg ţinutul României. 
 
Au hotărât să îmbrace costume naţionale româneşti, cu tricolorul de-a curmezişul pieptului. În plus, reprezentaţiile artistice care promovau cultura românească le aduceau şi banii necesari procurării hranei. ;
 
Peripeţii de început
 
Românii au pornit în călătorie din Bucureşti pe data de 1 aprilie 1910, însoţiţi de câinele ciobănesc Harap, care avea să-i însoţească de la ţinuturile eschimoşilor şi până în Noua Zeelandă. Au ajuns la Braşov, Cluj-Napoca, apoi la Budapesta. Au urmat apoi traseul: Viena (Austria), Berlin, Hamburg, Flensburg (Germania), Copenhaga (Danemarca), Oslo (Norvegia), Stockholm (Suedia), Helsinki (Finlanda).
 
„Iată şi primul incident: la graniţa cu Danemarca, un jandarm, refractar la ideea de turism internaţional, ne-a arestat şi expediat la Flensburg, unde am aflat că eram suspectaţi de spionaj. Dar zelosul jandarm, care spera poate într-o decoraţie sau avansare, a rămas uimit când – după ce ne-am lămurit cu şefii lui – ne-a văzut din nou“, a notat Dumitru Dan, în jurnalul său de călătorie, publicat, ulterior, şi în România. 
 
*Fotografii din arhiva Muzeului Judeţean Buzău, a Complexului Muzeal Iulian Antonescu Bacãu şi a Muzeului Sportului Bucureşti
 
La 29 iunie 1910, au ajuns în capitala Rusiei de la acea vreme, Sankt Petersburg. Aici au admirart, timp de câteva zile, „nopţile albe“ şi toate frumuseţile marelui oraş fondat de Petru cel Mare. A urmat lungul drum spre Moscova, trecând prin Nijni Novgorod. 
 
Au ajuns la Teheran, apoi s-au îndreptat spre Bagdad. După vizitarea Babilonului, călătorii români au folosit o rută naturală, Valea Eufratului, pentru a ajunge în Alep, în Siria. A urmat ruta Damasc, Beirut, Haifa, Nazareth, Nablus, Jerusalim şi Gaza, traversând Peninsula Sinai până la Port Said şi Alexandria. 
 
După un popas mai lung în Cairo, exploratorii s-au odihnit puţin pe blocurile de piatră ale piramidelor de la Gizeh, apoi au mers pe Valea Nilului.
 
Ultima oprire pe continentul negru a fost insula Madagascar unde, după traversrea strâmtorii, românii au debarcat la Majunga. Din portul Toamasina, globe-trotterii români au părăsit Madagascarul, îmbarcându-se pe un vapor cu destinaţia Australia. 
 
Prizonierii aborigenilor
 
De la Sydney, Australia, Dumitru Dan şi conaţionalii săi au făcut un tur, dus-întors, la Canberra, pentru a vedea proaspăta capitala federală, oficializată la 1 ianuarie 1911, parcurgând aproape 700 de kilometri. Pe teritoriul Australiei a fost consemnată o întâmplare ciudată, care i-a pus pe Dumitru Dan şi pe Alexandru Pascu faţă în faţă cu aborigenii, fiind, de fapt, prizonierii lor pentru o noapte. 
 
Cei doi exploratori cercetaseră o zonă aflată la marginea unei păduri, orientându-se după hartă şi busolă. În acest timp, Paul Pârvu şi George Negreanu au rămas „la bază“, încercând să construiască un adăpost provizoriu pentru noapte. La circa trei-patru kilometri de la pornire, mergând pe o potecă, Dan şi Pascu au zărit o poiană chiar în faţa lor. Din acea direcţie, se auzeau zgomote ciudate şi vociferări. 
 
* Doi dintre temerarii români au fost prizonierii aborigenilor
 
Prudenţi, ei au înaintat, totuşi, din dorinţa de a lua contact cu acei oameni. Brusc, pământul le-a fugit, la propriu, de sub picioare şi amândoi au căzut într-o groapă adâncă.
 
„Ne-am dat seama că am căzut într-o capcană de fiare. Şi, imediat, am dat un foc de revolver ca să audă colegii mei de la marginea pădurii că suntem la un început de pericol. (…) Au apărut vreo saşe-şapte capete ciocolatii, cu părul creţ şi cu nasul turtit. Aceştia erau din tribul banghiilor care era în apropiere. Şi când au văzut că noi suntem în groapă, le-am făcut semn să ne scoată, ei au rupt-o la fugă. Nu a durat mult şi s-au întors cu vreo şase-şapte snopişori de buruieni uscate, aprinse şi le-au aruncat în groapă“, a povestit Dumitru Dan în interviul aflat în colecţia Muzeului Judeţean Buzău. 
 
În acelaşi înterviu, globe-trotterul continuă povestirea: „Colegul meu Pascu zice: «Dane, să ştii că ne dau foc de vii!» Zic: «Nu! O să le stingem!» Am început să stingem aceste buruieni, dar nu a durat mult şi au venit şi au mai aruncat vreo şase-şapte snopi. Pascu al meu, care, deşi era mai voinic ca mine, era în mijlocul fumului, s-a axfisiat şi a căzut în nesimţire. Nu a durat mult, şi am căzut şi eu. Când ne-am trezit, eram legaţi de un copac, de mâini şi de picioare, iar tribul dansa, cânta şi mânca“.
 
La puţin timp, către seară, aborigenii au mâncat vegetale culese din pădure, iar la final, au servit o băutură care i-a ameţit. Pentru că nu ştiau ce soartă le hotărâse şeful comunităţii, cei doi români au decis să scape cu orice preţ. 
 
După miezul nopţii, profitând de întuneric şi de somnul adânc al baştinaşilor, „Pascu s-a târât până la foc şi şi-a ars funia care-i lega mâinile, pârlindu-se puţin şi la mâini, apoi m-a eliberat şi pe mine cu ajutorul unui cuţitaş pe care-l purta mereu sub ciorap“, relatează Dumitru Dan în jurnal. 
 
Coleg mort în urma unei supradoze de opium
 
Primul tribut plătit pentru curajul şi setea de cunoaştere ale celor patru români a fost moartea neaşteptată a lui Alexandru Pascu, pe 17 iulie 1911, la Bombay, în India. Fuseseră chemaţi la curtea unui prinţ indian, prinţul din Bombay. Acolo, după o masă copioasă, la plecare, gazda le-a oferit diferite daruri, diamante şi briliante în punguliţă şi câteva monede de aur. 
 
„Ne-a rugat să-l lăsăm pe colegul nostru Pascu să se mai distreze puţin la curtea lor. Deci, am plecat după interesele noastre şi când ne-am întors, l-am găsit dormind. El, din curiozitate, consumase câteva degetare de opium prin furtunaşele acelea cum se obişnuieşte acolo. Această morfină – acest opium – are aşa un principiu că imediat după câteva degetare, omul adoarme. Şi se visează rege, prinţ, în aur, nu ştiu ce. Colegul nostru, din curiozitate să vadă şi el aceste simptome, luând câteva degetare din acelea şi luând prea mult, nefiind obişnuit, după toată intervenţia medicilor, nu l-am mai putut readuce în simţiri, pentru că a fost intoxicat şi a murit“, a povestit Dumitru Dan, în interviul aflat în arhiva muzeului din Buzău.
 
* Dumitru Dan şi Paul Pârvu Fotografii din arhiva Muzeului Judeţean Buzău, a Complexului Muzeal Iulian Antonescu Bacãu şi a Muzeului Sportului Bucureşti
 
Negreanu a căzut în prăpastie în China
 
A doua mare pierdere s-a produs tot în Asia. George Negreanu a căzut într-o prăpastie la traversarea munţilor Nan-Ling din China, în drumul lor de la Canton în direcţia Xiangtan, având ca destinaţie principală oraşele Wuhan şi apoi Beijing. 
 
„Mergeam în şir indian pe o alee, pe o şosea cam bombată, pe marginea unei prăpăstii. Colegul meu Negreanu, mai bătrân decât mine cu doi ani şi mai voinic decât mine, a alunecat în prăpastie. Căţelul care era cu noi, Harap, a dat alarma imediat şi după alarmă, a strigat şi el «Ajutor!» Am apelat la doi chinezi, le-am dat o frânghie, am legat un chinez şi i-am dat drumul înăuntru şi l-am scos cu greutate afară. Cu ajutorul chinezilor l-am dus până la Canton, primul orăşel, acolo. Cu toate îngrijirile medicale, l-am pierdut şi pe el“, şi-a amintit temerarul globe-trotter.
 
Pe Pârvu l-a pierdut în America
 
Dumitru Dan a rămas singur după ce l-a pierdut şi pe Paul Pârvu, în ianuarie 1915, la Jacksonville, Florida, când călatoria adunase deja aproape 90.000 de kilometri. „Paul s-a prăpădit din cauza unei gangrene la picioare“. Cu ani în urmă, el îşi îngrijise doar sumar câteva răni de la picioare căpătate pe parcursul celor peste 2.600 kilometri parcurşi prin Alaska, venind din China şi Rusia siberiană, pe traseul Kotzebue, Fairbanks, Anchorage, Yakutat, Gustavus, Skagway şi Juneau.
 
După ce a rămas fără coechipierii alături de care a început turul lumii, Dumitru Dan şi-a autoimpus forţa morală de a continua călătoria şi de a ajunge la Tampa, în Florida. 
 
* Certificat prin care se atesta vizita lui Dumitru Dan la palatul prezidenţial Cuba, semnat de preşedintele Mario Garcia Menocal Fotografii din arhiva Muzeului Judeţean Buzău, a Complexului Muzeal Iulian Antonescu Bacãu şi a Muzeului Sportului Bucureşti
 
Întoarcerea acasă şi acuzaţia de spionaj
 
La 18 ianuarie 1915, vaporul cu abur „Mascote“ al companiei Peninsular&Occidental Steamship“ l-a adus pe călătorul român la Havana, în Cuba. Pe data de 21 ianuarie 1915, chiar preşedintele Cubei, Mario Garcia Menocal, i-a semnat certificatul care-i atesta prezenţa la Havana. 
 
Dumitru Dan a ajuns acasă la sfârşitul lunii martie 1916, când România se pregătea să intre în război, în cadrul coaliţiei împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei. El a venit pe traseul Salonic-Kavala-Alexandropolis-Constantinopol (Istanbul)-Burgas-Varna-Balcic-Bucureşti. Nici măcar ultima parte a călătoriei nu a fost scutită de aventuri riscante. 
 
Torpilaţi de un submarin
 
„M-am îmbarcat pe Expresul de Irlanda, cu gândul să ajung la Salonic. Aici a fost o nenorocire mare. Am văzut un submarin în urma noastră care ne urmărea. Am anunţat pe comandant să dea drumul cu două viteze la bord, pe vapor. Totuşi, ne-a ajuns la trei mile în apropiere de insula Malta, a trântit o torpilă şi am fost naufragiaţi. Eu cu marinarii am dat tot concursul şi am salvat copiii, femeile şi bătrânii. Şi pe urmă, a doua zi, guvernatorul din Malta ne-a pus la dispoziţie un bilet de vapor şi am plecat la Salonic“, a povestit Dumitru Dan. 
 
O altă cumpănă a trăit-o la Salonic. În timpul unui control al bagajelor, comandantul britanic al marelui cartier general englez, francez şi italian a descoperit în bagajele lui diferite reviste, broşuri cu articole potrivnice Puterilor Antantei, contra francezilor, italienilor şi englezilor. 
 
L-au arestat sub acuzaţia de spionaj, după care l-au trimis cu un vapor în Anglia.„La Londra, s-a lămurit imediat, intervenind ministrul Ghica, care era reprezentantul României, şi societatea franceză Touring Club de France şi, imediat, m-au pus în libertate şi cu un avion m-au trimis la Salonic de unde am urmat cursul mai departe. Aşa că am ajuns şi am făcut din timp Grecia, Bulgaria şi Serbia şi am ajuns în ţară“, a dezvăluit Dumitru Dan, în interviul audio. 
 
Ultimii 4.000 de kilometri
 
Primul Război Mondial şi urmările sale au întrerupt, pentru un timp, finalizarea călătoriei de 100.000 de kilometri în jurul globului de către singurul ei supravieţuitor. Ambiţios din fire, Dumitru Dan nu a rămas restant. A străbătut ultimii 4.000 de kilometri în anul 1923, pe un traseu stabilit de Touring Club de France, pornind din Bucureşti spre Belgrad (Serbia) şi mai departe spre sud, Pristina, Skoplje (Macedonia) şi Tirana (Albania), de unde, traversând Muntenegru, a vizitat oraşul Mostar şi şi-a permis o zi de repaus la Sarajevo, în Bosnia, ca să se pregătească pentru urmatoarea etapă până la Zagreb, în Croaţia de astăzi.
 
A urmat drumul lung prin Slovenia, trecerea în Italia cu parcurgerea şi vizitarea tuturor oraşelor mari din nord, începând cu Udine şi terminând cu Milano şi Torino. Un articol al revistei italiene „Ilustrazione del Popolo“ (anul III, nr. 46 din 1923) scria că, până la Milano, Dumitru Dan străbătuse 98.300 de kilometri. 
  
*Fotografii din arhiva Muzeului Judeţean Buzău, a Complexului Muzeal Iulian Antonescu Bacãu şi a Muzeului Sportului Bucureşti
 
Destinaţia finală 
 
Itinerarul prin Elveţia şi Franţa a fost minuţios stabilit pentru a vizita cele mai semnificative locuri istorice, pe care nu le vizitase anterior, având ca ultimă destinaţie Parisul. Ajuns în capitala Franţei, în luna iulie a anului 1923, în cadrul unei ceremonii, i-a fost decernat titlul de campion mondial şi a obţinut premiul de 100.000 de franci francezi pentru finalizarea extraordinarei călătorii de 100.000 de kilometri parcurşi pe jos în jurul Pământului.
 
Pe parcursul călătoriei în jurul lumii, Dumitru Dan a folosit 497 de perechi de încălţări şi 28 de costume naţionale şi a vizitat peste 1.500 de oraşe mari din 74 de ţări ale lumii de pe cinci continente. 
 
* Dumitru Dan cu soţia sa Adelina, la Braila, perioada interbelică Fotografii din arhiva Muzeului Judeţean Buzău, a Complexului Muzeal Iulian Antonescu Bacãu şi a Muzeului Sportului Bucureşti

  

Fotografii din arhiva Muzeului Judeţean Buzãu, a Complexului Muzeal Iulian Antonescu Bacãu şi a Muzeului Sportului Bucureşti.


citeste totul despre: