Castelul bântuit al Iuliei Hasdeu, templul lumii de dincolo. Fata se aude cântând la pian, iar bătrânul Hasdeu iese noaptea la geam şi urlă ca lupii - legendele locului

Castelul bântuit al Iuliei Hasdeu, templul lumii de dincolo. Fata se aude cântând la pian, iar bătrânul Hasdeu iese noaptea la geam şi urlă ca lupii - legendele locului

Construcţia templului a început în 1904

Templul de la Câmpina închinat Iuliei Hasdeu a fost locul de refugiu pentru Bogdan Petriceicu Hasdeu, după moartea unicei sale fiice. Despre Castelul din Câmpina se spune că ar fi unul dintre cele mai bântuite din ţara noastră. Conform legendelor, noaptea, Iulia Hasdeu poate fi auzită cântând la pian, în aplauzele tatălui sau, iar în unele nopţi, bătrânul Hasdeu iese pe geam şi urlă ca un lup.

Ştiri pe aceeaşi temă

Extrem de afectat de moartea Iuliei, la care ţinea foarte mult, Hasdeu a construit, la Câmpina, între 1894 şi 1896, un edificiu straniu, menit să-i mijlocească tatălui îndurerat comunicarea cu fiica sa, din Ceruri, prin şedinţe de spiritism. A fost denumit Castelul Magului sau „Templul Spiritist de la poalele Carpaţilor”. Această construcţie, alături de cavoul familiei Hasdeu, din cimitirul bucureştean Bellu, sunt unicele temple spiritiste din lume. 
 
O descriere a castelului, din perioada în care găzduia practicile oculte organizate de Hasdeu, a fost realizată de scriitorul Ion Luca Caragiale, în urma unei vizite la Câmpina pe care a efectuat-o în 1896. 
 
Dramaturgul rememora, într-un eseu, detaliile edificiului: „Păşim pragul şi ne aflăm sub domul înalt din centrul clădirii. În mijlocul sălii circulare, stă liniştit un stâlp masiv de zidărie, de culoarea marmorii trandafirii. În partea din spate a stâlpului, împotriva uşii de intrare e o scară care suie la celelalte două. În rând cu galeria, deasupra stâlpului pe care se reazimă scările, este un pod susţinut de stâlpi subţiri de fier. Deasupra acestui pod stă sub domul albastru, statuia Mântuitorului, o dată şi jumătate mărimea naturală. Statuia este de lemn, şi colorata, dupa stilul evului mediu, este o operă de rară frumuseţe a sculptorului Casciani din Paris. Mântuitorul se ridică deasupra unor nouri, către cer cu braţele deschise, cu privirea aplecată spre pământul pe care-l binecuvântează cu amândouă mâinile. Din ochi îi pică lacrimi, în mâini şi în picioare se vad urmele cuielor şi pe frunte ale ghimpilor. Divinul Fiu se înalţă cu faţa către isvorul luminii, către Răsărit”, scria Ion Luca Caragiale.
 
În templul de la Câmpina, marele cărturar şi-a continuat practicile spiritiste, pentru a ”vorbi” cu Iulia, iar toate întrunirile oculte erau descrise într-un jurnal chiar de Bogdan Petriceicu Hasdeu. Din perioada 23 decembrie 1890 până în 18 aprilie 1903 s-a păstrat transcrierea unui număr de 101 rezumate ale şedinţelor de spiritism. Potrivit acestora, Iulia vorbea despre casă, îi dădea tatălui ei sfaturi cu privire la diverse probleme şi povestea chiar şi despre vieţile ei anterioare.

 
Circumstanţele construirii acestui edificiu nu sunt clare nici astăzi. Atât se ştie că Hasdeu ar fi primit planurile de construcţie ale castelului de dincolo de moarte, de la fiica sa, în urma unei şedinţe de spiritism. 
 
Castelul de la Câmpina a ajuns sursă de legende locale
 
Sedus de personalitatea Iuliei Hasdeu, geniul care a dispărut prematur, la 19 ani, un ziarist ardelean, Teodor Olimpiu Albini, a avut ideea de a merge la Câmpina, trecând munţii cu paşaport, pentru a culege folclor oral legat de castelul ridicat de Hasdeu. Din observaţiile acestuia, reiese că templul devenise o sursă de legende despre fantome încă de pe vremea în care Hasdeu organiza şedinţele de spiritism:
 
* "Noaptea, dincolo de porţile ferecate ale Castelului, se aude Iulia cântând la pian. Se mai aud strigătele de <<bravo>> şi aplauzele bătrânului Hasdeu, care la moartea Iuliei avea doar 50 de ani. Uneori, pianul cânta şi ziua." 
 
* "Nimeni nu calcă prin faţa castelului. Oamenii trec pe partea cealaltă a străzii şi se închină, speriaţi ca de dracul. Cei aflaţi prin vecinătate au cerut Primăriei ca Hasdeu să fie forţat să se mute şi casa stafiilor să fie dărâmată." 
 
* "Ne-am suit în copac şi am stat ascunşi toată noaptea. N-am văzut când a intrat stafia în clădire, dar la cântatul cocoşilor, domnişoara Iulia a ieşit pe terasa din stânga. Era îmbrăcată în rochie albă, avea flori de margarete în braţe şi părul prins în coc cu o stea. A doua zi dimineaţă, câteva fire de margarete au fost găsite de măturătorul de stradă lângă gardul castelului. Era în septembrie, margaretele dispăruseră demult."
 
* "Când vin domnii ăia să facă spiritism cu d-l Hasdeu, lămpile din casă se sting. Ieri seară, mama a aprins lampa de patru ori." 
 
* "Dacă cineva trece prin faţa castelului şi vrea să înjure, nu poate. Limba i se face de clei."
 
* "Uneori, noaptea, bătrânul urlă ca lupul. Iese la geam, descheiat la cămaşa de noapte, cu ochii roşi ca rugul şi striga: <<Vina mafila, Papaliga tatanta>>, ce ştiu, o vorbire de vrăjitor..." (Probabil: "Viens, ma fille, papaliga - aşa îi spunea Iulia tatălui ei - t"attends!" - în traducere: "Vino, fiica mea, papaliga te aşteaptă!") 
 
Şi după moartea lui Hasdeu, în acest templu ar fi  avut loc tot felul de fenomene aparent inexplicabile. Conform unei legende, o întâmplare ciudată s-a petrecut în 1936, când trei tineri plecaţi în drumeţie au venit să viziteze castelul.
 
Unul dintre ei, Mircea, fiul unui mare industriaş, patron la întreprinderea petrolieră „Astra Română”, a vrut să se distreze punând un basc Hristului şi să se fotografieze cu el, luându-l amical de gât. După câteva zile, mergând să-şi viziteze tatăl la fabrică, tânărul a tras, din curiozitate, de mânerul unei uşi metalice, fără să ştie că nu avea voie să umble acolo. Acolo era depozitat acid sulfuric pentru spălatul pieselor, care s-a revărsat peste el. Doar faţa şi mâna dreaptă i-au rămas neatinse. A murit în chinuri groaznice, mai târziu. Unul dintre prietenii cu care fusese Mircea în excursie, Petre Goţia a primit la câteva zile de la tragica întâmplare o telegramă în care era anunţat de moartea amicului său. A crezut că este o glumă, până când s-a dus acasă la Mircea şi a văzut că acesta era gata de înmormântare. După ani de zile l-a visat pe Mircea care plângea şi se căia amarnic pentru greşelile făcute în timpul vieţii şi pentru că batjocorise imaginea Mântuitorului. 
 
O altă întâmplare stranie s-ar fi produs în 1957, după ce castelul a fost transformat în cazarmă militară. Pus de superiori, un soldat a încercat să scoată din clădire statueta Hristului. Deşi acesta pare a fi cel mai uşor exponat din muzeu, n-a putut fi clintit. În cele din urmă, a fost lăsat la locul lui, unde se află şi astăzi.
 
Iulia Hasdeu a fost un copil precoce, un geniu în miniatură. La vârsta de doi ani şi jumătate ştia să citească, la patru ani scria, la cinci ani compunea primele poezii, la opt ani trecea examenele de şcoală primară, iar la 11 ani termina liceul Sfântul Sava din Bucureşti. Fetiţa scria poveşti pentru copii şi versuri, pe teme istorice, chiar înainte de a împlini şapte ani. În adolescenţă, cunoştea trei limbi străine, franceza, germana şi engleza, scria poezii, piese de teatru şi poveşti. 
 
A murit în toamna anului 1888, cu câteva luni înainte de a împlini vârsta de 19 ani, răpusă de tuberculoză.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: